Atacurile simultane din cinci locatii in Paris au fost caracterizate de catre presedintele François Hollande drept un atac „barbar” si un act de razboi, atribuit in a doua interventie dupa producerea lor militantilor Statului Islamic.

Peste 120 de persoane si-au pierdut viata in atentate si peste 90 sunt ranite in stare critica, in cele mai grave atentate teroriste din Europa, dupa cele din 2005 din Spania. In declaratia sa, Hollande a subliniat ca raspunsul francez va fi „fara mila”, peste 1500 de membri ai fortelor speciale si fortelor armate fiind desfasurati in Paris. Franta a decis de asemenea inchiderea frontierelor. Conform declaratiilor liderului francez, care a declarat de asemenea starea de urgenta (doar al patrulea moment de acest fel din istoria postbelica a Frantei, ultima oara in 2005, cu ocazia revoltelor din regiunile urbane sarace), militantii ISIS, sustinuti de complici cetateni francezi, sunt responsabili pentru atentate.

Dincolo de necunoscutele majore cu privire la modul de organizare a atentatelor teroriste, mai multi comentatori au aratat ca relevanta incidentelor tragice de la Paris este data tocmai de faptul ca militantii au reusit sa creeze incidentele in cascada, derulate de un numar mic de actanti, fara pregatire sau investitii semnificative, care au produs un numar major de victime in raport cu investitiile logistice adiacente. Mai multi experti in combaterea terorismului au avertizat cu privire la noutatea cestui tip de incidente si la dificultatea combaterii lor, atat din punct de vedere al adaptarii institutionale, cat si din punct de vedere al tacticilor de combatere a atentatelor teroriste.

In egala masura, trebuie observat, asa cum presa internationala a titrat in cateva cazuri, ca valoarea simbolica a tintelor teroriste nu este una explicit politica, asa cum a fost in cazul atentatelor de la 11 Septembrie sau a atacului asupra redactiei publicatiei Charlie Hebdo. Tintele teroristilor – stadionul, cafeneaua, restaurantul, sala de concert, reprezinta o respingere directa a modelului de spiritualitate occidentala, formalizata in petrecerea timpului liber. Atentatele teroristilor, devin in aceste circumstantei nu simple atacuri de oportunitate, ci o respingere a modelului laic occidental, cu atat mai pregnanta cu cat este vorba despre posibili atentatori crescuti si educati in Franta.

Este dificil de anticipat, pentru moment, care vor fi consecintele atacurilor teroriste. In Franta, este posibil ca acestea sa reprezinte, din multe puncte de vedere, epilogul politic al administratiei conduse de catre François Hollande. In mod paradoxal, daca relatarile martorilor, care au indicat ca atentatorii au indicat drept posibila cauza interventia Frantei in Siria, sunt confirmate, atunci tocmai cel mai curajos curs de actiune al presedintelui socialist devine pretextul celui mai mare esec al acestuia.

Din punct de vedere politic, ne putem astepta ca atentatele sa acopere din punct de vedere al importantei, cel putin pe termen scurt, problema imigrantilor. Polonia a anuntat deja ca, in lumina atentatelor, nu va primi migrantii ce ii sunt repartizati in baza sistemului de cote adoptat de Uniunea Europeana si este posibil ca intreaga dinamica sa fie obiectul unor rediscutari. Totodata, nu poate fi exclus din calcul faptul ca atentatele sa legitimeze suplimentar discursul xenofob sau populist – desi reprezentantii Frontului National nu au facut pentru moment nici un fel de declaratii, este evident ca atacurile pot deveni parte a demersului suplimentar de legitimare al Frontului.

Nu in ultimul rand, este evident ca pe termen scurt, Franta si uniunea Europeana vor incerca sa dinamizeze negocierile cu privire la situatia Siriei. Chiar daca principalele obstacole raman in continuare aceleasi, este posibil ca atitudinea, tactica, fata de guvernul de la Damasc, sa sufere modificari. O coordonare mai stransa la nivelul NATO si lansarea unor misiuni mai asertive impotriva Statului Islamic nu poate fi exclusa din calcul, chiar daca sugestiile cu privire la posibila interventie terestra nu sunt neaparat sustinute.

Sursa foto: bucurestifm.ro


infopolitic