Interpretarea generala a rezultatelor primului tur al alegerilor departamentale din Franta a variat intre semnalul de alarma cu privire la ascensiunea incontestabila a Frontului National, confirmarea prabusirii electorale a socialistilor, respectiv usurarea faptului ca formatiunea condusa de Marine Le Pen nu a reusit sa castige o majoritate relativa (sau cel mai mare numar de voturi), in ciuda predictiilor sondajelor de opinie. Fiecare dintre cele trei linii de interpretare are insa limitele ei.

Principalul motiv pentru care rezultatele electorale sunt dificil de interpretat este dat chiar de natura scrutinului. Daca acum patru ani au fost realesi jumatate dintre consilierii cantonali, alegerile de anul acesta, redenumite alegeri departamentale, au implicat realegerea tuturor membrilor acestor adunari. Mai mult, scrutinul a fost modificat de majoritatea socialista, in vederea impunerii unei egalitati de gen – fiecare partid propune la nivelul fiecarui canton doi candidati (plus supleantii), un barbat si o femeie. Aceasta este probabil cea mai importanta schimbare politica – eliminarea decalarii electorale si impunerea cotei de gen (acum patru ani, numai 25% dintre candidati au fost femei, fiind realesi numai jumatate dintre consilieri). Actualele alegeri vor desena majoritatile departamentale nu pentru trei, ci pentru sase ani.

In al doilea rand, estimarile electorale  ale sondajelor sunt dificil de confirmat in conditiile in care la nivel local dinamica este una diferita de cea nationala. Vizibilitatea alesilor locali francezi, unde exista o traditie a reprezentarii indirecte la nivel parlamentar, Senatul fiind constituit din alesi locali, este mai putin sensibila la marile tendinte nationale. Asa se explica faptul ca in intreaga istorie a celei de A Cincea Republici stanga nu a detinut pana acum trei ani majoritatea in camera superioara a Legislativului.

Totodata, trebuie avut in vedere ca rezultatele nu cuprind marile spatii urbane. Nici Parisul si nici metropola Lyon nu au participat la alegeri, ele beneficiind de un tratament electoral exceptional in raport cu restul teritoriului francez.

Nu in ultimul rand, trebuie observat ca fiecare calcul sau estimare depinde de modul in care taberele sunt analizate: nici socialistii, nici UMP nu au inscris candidati in toate cursele, preferand sa se coalizeze cu diferiti mici actori (formatiuni sau candidati de tip single issue sau cu relevanta exclusiv regionala) de centru-dreapta sau centru stanga. Totodata, se poate spera pe un sprijin reciproc intre socialisti, stanga extrema sau radicala si reprezentantii ecologistilor, ceea ce creste sansa „stangii generice” in turul secund.

Din perspectiva socialistilor, este evident ca rezultatele nu sunt extraordinare. Acum patru ani, in alegerile cantonale din 2011 (formula anterioara a acestor curse electorale), Partidul Socialist obtinea 24,94% din voturi. Patru ani mai tarziu, dupa o guvernare cu probleme de imagine si de credibilitate, socialistii obtin 13,3% din voturi (in conditiile obtinerii unui numar de voturi mai mare cu aproximativ 500,000 decat in 2011). Prezenta mai mare la vot este explicata prin faptul ca alegerile au vizat toti alesii locali, nu jumatate, ca acum patru ani. Discrepantele majore sunt in termeni de mandate: acum patru ani socialistii au castigat din primul tur 150 de curse; anul acesta numai 24 de binomuri ale socialistilor au fost deja alese.

Rezultatele stau insa diferit daca avem in vedere aliantele locale ale socialistilor – micile partide sau grupuri locale de centru-stanga: aproximativ 30% din voturi in 2011, fata de aproximativ 28% in primul tur al alegerilor de anul acesta. Situatia pare mult mai echilibrata in raportul stanga(inclusiv partidele radicale, comunistii si ecologistii) – dreapta. Stanga a primit 36,7% din voturi in 2015, in timp ce dreapta a primit numai 36,6% din sufragii. In acest sens, alegerile reprezinta un succes tactic pentru socialisti – erodarea electorala (confirmata de alegerile pentru Parlamentul European) a fost stopata. Partea mai dificila – cresterea, ramane insa in fata socialistilor.

In aceste conditii, situatia este mai degraba ingrijoratoare pentru UMP, partidul lui Sarkozy. Desi UMP a primit singur cele mai multe voturi in alegeri, ele sunt insuficiente pentru o majoritate (inclusiv daca la dreapta sunt numarate toate voturile, mai putin cele ale Frontului si ale partidelor extremiste). UMP are nevoie de aliante, iar partenerii naturali nu pot bloca neaparat candidatii de stanga.

In ceea ce priveste Frontul National, incapacitatea de a confirma asteptarile din sondaje este un soc. Le Pen capitalizeaza mult mai putin de pe urma mesajului anti-sistem decat se asteptau media din Hexagon. Cu toate acestea, daca in urma cu patru ani, Frontul nu reusea sa desemneze decat 2 consilieri, acum 8 binomuri au fost deja alese. Desi a primit cu aproape 3,8 milioane de voturi mai mult, Frontul National este depasit si de centru-stanga (formula restransa, fara comunisti, radicali si ecologisti) – 28%, si de centru-dreapta (34%), avand numai 25,2% din sufragii.

Mai mult, este posibil ca in turul secund sa se inregistreze o coalizare a marilor actori electorali de facto impotriva Frontului. Frontul nu a devenit „al treilea” partid din Franta, si acesta este probabil cel mai mare esec al campaniei sale – la finele primului tur, binomurile sale au ramas in cursa in aproximativ jumatate dintre competitii (1100 din 2054). Este de discutat insa aici atitudinea diferita a celor doua forte politice.

Premierul Valls a cerut alegatorilor sa voteze impotriva Frontului in cursele unde socialistii au fost eliminati (pentru a fi ales in primul tur, un binom trebuie sa intruneasca majoritatea absoluta a voturilor exprimate, reprezentand minim 25% din numarul total de alegatori de pe listele electorale; in turul doi se prezinta orice binom care a obtinut votul a minim 12,5% dintre alegatorii inscrisi pe listele electorale). Prin opozitie, Sarkozy a declarat ca UMP nu are nicio legatura cu Frontul, dar a precizat clar ca isi lasa alegatorii sa voteze dupa propria constiinta, in conditiile in care partidul sau este impotriva politicilor socialiste. O mare parte a media franceze au considerat ca Sarkozy cocheteaza nepermis de mult cu alegatorii Frontului, in dorinta castigarii majoritatilor in consiliile departamentale.

Rezultatele raman in continuare incerte, mai ales din perspectiva identitatii actorilor care se vor confrunta in turul secund: 1 614 de dueluri vor avea loc in aceasta etapa. In linii mari (stanga versus dreapta versus Frontul Nationa), 682 de curse sunt intre reprezentantii stangii si cei ai dreptei, iar 538 intre dreapta si extrema dreapta (exista cazuri de mici aliante ale Frontului). 278 de curse sunt curse in trei (stanga, dreapta, reprezentanti ai extremei drepte). Totodata, consecintele politice ale votului sunt dificil de anticipat si de estimat: este cert ca o mutare spre dreapta a electoratului a avut loc. In ce masura ea va duce la schimbari in majoritatile din consiliile departamentale, este dificil de anticipat scala victoriei sau esecului UMP, in continuare principalul favorit.

La fel, din acest punct de vedere perspectivele Frontului de a afecta institutional politica departamentala sunt reduse. Chiar daca unele curse in turul secund vor fi castigate, este improbabil ca Frontul sa ajunga sa aleaga un presedinte de departament sau sa influenteze decisiv formarea majoritatilor in consiliile departamentale.

Sursa foto: jeremiebreaud.fr


infopolitic