In ciuda unei campanii electorale disputate, sondajele indica faptul ca pentru a treia oara in istoria electorala a Regatului Unit, de la introducerea votului universal, niciunul dintre partidele politice inscrise in cursa nu va obtine majoritatea in Legislativul britanic.

Un element ingrijorator pentru observatorii britanici este reprezentat de faptul ca lipsa unei majoritati parlamentare, in ciuda unui sistem care favorizeaza formarea acestora, va defini climatul politic britanic pentru a doua oara la rand – fara a forta comparatia, precendenta criza electorala a fost marcata de ascensiunea unui nou actor politic, laburistii.

Din punct de vedere al estimarilor electorale, exista mai multi factori care trebuie avuti in vedere. Pe de o parte, sistemul electoral uninominal, in care candidatul clasat pe primul loc in circumscriptia electorala primeste mandatul, limiteaza utilitatea sondajelor, ca indicator al predictiei rezultatului electoral. Totodata, chiar daca ipoteza nu este sustinuta de suficiente date empirice, speculatiile cu privire la votul strategic nu pot fi omise total din calcul. Mai mult, sondajele nu surprind un fenomen extrem de important – regionalizarea votului. Daca Irlanda de Nord era un caz particular, usor de ignorat datorita numarului relativ redus de alegatori, raportat la populatia electorala totala (unionistii sustinand, de regula, conservatorii, in timp ce social-democratii sustinand laburistii, fara ca niciunul dintre cele doua mari partide sa inscrie candidati in cursa, iar Sinn Fein refuzand sa isi trimita parlamentarii la Westminster), cresterea SNP in Scotia poate afecta semnificativ calculele electorale.

Scorurile din sondaje par a indica un usor avantaj pentru conservatori, cotati in jurul lui 34%, in fata laburistilor (32,5% – 33%). Din perspectiva laburistilor, rezultatul in sine este unul dezamagitor. in ciuda unui program „moderat”, centrist, Ed Milliband se dovedeste incapabil sa profite nu numai de problemele majore cu care guvernarea conservatoare s-a confruntat, dar si de stangacia coalitiei de guvernare, si ea naturala, avand in vedere raritatea fenomenului in Marea Britanie. Mai mult, si cu atat mai grav pentru un partid de stanga, Ed Milliband reuseste sa para in sondaje mai putin popular decat propriul partid, in timp ce David Cameron este mai sustinut de electorat decat propriul partid. Paradoxal, Cameron este vazut de sondaje drept un politician mai aproape de alegator decat liderul laburist. Tactic, Miliband a reusit sa iroseasca avantajul de 2% din sondaje, consemnat la finele lui februarie si inceputul lunii martie, avantaj care, conform unor modele predictive, ar fi putut sa ii ofere majoritatea parlamentara.

Din punct de vedere al modelelor predictive, este cert ca atat conservatorii, cat si democrat-liberalii vor pierde mandate. Cresterea laburistilor nu este suficient de mare pentru a obtine insa majoritatea – dimpotriva, cea mai mare parte a estimarilor par a indica faptul ca Partidul Conservator va obtine o pluralitate de mandate si va ramane in continuare cel mai mare partid parlamentar. in ciuda faptului ca este cotat la 16%, UKIP nu va obtine mai mult de 3 mandate parlamentare. Plaid Cymru (partidul nationalistilor galezi) isi va pastra mandatele, la fel ca si singurul reprezentant al verzilor.

Probabil cel mai important factor in aceste alegeri este reprezentat de cresterea suprinzatoare a nationalistilor scotieni, in ciuda pierderii referendumului pentru independenta anul trecut. Schimbarea de lider, Nicola Sturgeon luand locul lui Alex Salmond, pare a fi galvanizat formatiunea, care domina in acest moment sondajele din Scotia – cele mai recente estimari sugereaza ca SNP ar putea fi votat de 54% dintre electori, ceea ce ar consemna o premiera: toate mandatele scotiene ar reveni SNP. Daca pentru conservatori Scotia este demult un teritoriu pierdut (conservatorii nu au mai depasit pragul de 17% din voturi din 1992, ultimul an cand au avut mai mult de un singur mandat parlamentar), perspectiva pierderii Scotiei este de fapt esecul care lipseste laburistii de majoritatea necesara. in 2010, anul cand au pierdut alegerile generale, laburistii au primit 42% din voturile scotiene, primind 41 de mandate. Pierderea unui numar considerabil dintre acestea limiteaza practic orice castiguri ar putea inregistra laburistii in Anglia si tara Galilor.

Motivul principal pentru aceasta dinamica este considerat discursul nationalistilor scotieni, aflati la „stanga” laburistilor. SNP a reusit sa se prezinte drept partidul anti-austeritate si a dat asigurari ca va sustine orice formula politica, inclusiv o alianta cu laburistii, pentru a preveni formarea unui guvern conservator. Sprijinul deschis oferit de SNP – dealtfel, alaturi de verzi si de Plaid Cymru, singurele partide care au criticat deschis mesajul liderului UKIP, Nigel Farage, a devenit practic vulnerabilitatea suplimentara a laburistilor.

Mesajul principal al ultimelor zile, din partea conservatorilor, a fost ca laburistii sunt dispusi sa faca pasul de neiertat al unei coalitii cu nationalistii scotieni. in ciuda faptului ca Miliband a declarat ca mai degraba renunta la perpsectiva de a ajunge premier decat sa se alieze cu SNP, dilema laburista nu a primit inca un raspuns coerent: orice pozitionare alaturi de conservatori alieneaza si mai mult votantii traditionali laburisti, amplificand astfel pierderile masive din Scotia. Orice incercare insa de a modera mesajul electoral, pentru atragerea centrului englez duce insa la consolidarea pozitiei SNP.

Prestatia peste asteptari a Nicolei Sturgeon in campania electorala a impins practic SNP-ul pe prima scena a dezbaterii politice, in opozitie cu situatia de acum cinci ani, cand liderii primelor trei partide au beneficiat de marea parte a atentiei media. Liderul scotian a ajuns astfel in pozitia neasteptata de a fi salutata drept un lider informal „real” al stangii, in opozitie cu laburistii prea moderati – in prezentarea programului electoral al partidului Sturgeon a declarat ca parlamentarii SNP vor vota impotriva proiectelor de austeritate si vor lua in considerare si interesele legitime ale celorlalti locuitori ai Regatului Unit.

Din perspectiva calculelor cu privire la o majoritate, combinatiile posibile sunt extrem de limitate. Pe de o parte, o serie de colaborari pot fi excluse. Presupunand ca Sinn Fein va continua sa boicoteze parlamentul si nu va pierde nici un mandat (ceea ce coboara pragul majoritatii la 323) si ca nu vom asista la foarte putin probabila ipoteza a unei „mari coalitii”, laburistii nu pot coopera decat cu SNP, liberal-democratii, social-democratii irlandezi si nationalistii galezi. Conservatorii nu pot avea parteneri decat unionistii irlandezi, UKIP si pe liberal-democrati. Scaderea electorala a liberal-democratilor face insa ca numarul de mandate al acestora sa fie, cel mai probabil, insuficient pentru asigurarea majoritatii. Matematic, conform predictiilor actuale, singura coalitie majoritara poate fi cea dintre laburisti si nationalistii scotieni.

Cu toate acestea, nu poate fi omisa posibilitatea unui guvern conservator minoritar sau a unui cabinet laburist care sa primeasca sprijinul nationalistilor scotieni in cele doua momente esentiale – motiunile de cenzura si adoptarea bugetului (ceea ce ar respecta implicit promisiunile ambelor conduceri: laburistii nu ar face o alianta cu nationalistii, iar acestia ar impiedica formarea unui guvern conservator).

Sursa foto: fm.cnbc.com


infopolitic