Mai multi observatori europeni au salutat incheierea contractului intre Gazprom si omologii chinezi a unui contract de livrare de gaze, pe o perioada de 30 de ani, drept unul dintre evenimentele cu cel mai mare impact asupra politicii europene. In aceasta linie, Rusia se pregateste deja de diversificarea potentialilor cumparatori si nu ramane dependenta de piata europeana, iar inaugurarea contractelor comerciale cu Beijingul este semnalul reafirmarii politicii ruse, net mai transanta dupa episodul ucrainean.

Atat sumele legate de contract, cat si dezvoltarea relatiilor sino-ruse au fost identificate drept un avertisment transmis statelor occidentale. Grila de intepretare conservatoare sugereaza ca nou incheiatul contract este garantia care legitimeaza scopul strategic al politicii externe a Rusiei – multipolarismul. Astfel, amenintata de pronuntata hegemonia americana, Rusia vede drept principal obiectiv in politica internationala reinstaurarea unei forme de multipolarism, iar curtarea Chinei (singurul stat din afara spatiului occidental, care poate indeplini criteriile militar, respectiv economic, pentru a fi considerata o mare putere) este pasul adecvat.

In aceasta linie, dupa Crimeea, Rusia mai face un pas pentru a isi demonstra autonomia si capacitatea de a influenta politica internationala.

Cu toate acestea, interpretarea noului contract drept un semnal de forta in politica internationala este problematica. Pe de o parte, pasii mult mai timizi ai Rusiei in spatiul european, in urma crizei ucrainene arata atat eficienta tardiva a sanctunilor occidentale, cat si miza extrem de ridicata a jocului practicat de Moscova pe spezele Ucrainei. Astfel, dezavuarea formala a separatistilor, anuntul lui Vladimir Putin ca Moscova va recunoaste rezultatul alegerilor prezidentiale din Ucraina, precum si retragerea trupelor de la granita cu statul vecin, arata ca Rusia face pasi catre dezescaladarea crizei.

In egala masura, logica multipolarismului este practic contrazisa de actiunile recente ale Rusiei – vulnerabilitatea in fata sanctiunilor economice, pasii inapoi facuti in criza ucraineana, toate arata ca incalcarea principiului suveranitatii etatice este un cost pe care Rusia nu si-l poate permite nici in aparentul context multipolar al politicii internationale. Totodata, multipolarismul nu inlatura responsabilitatea marilor puteri pentru mentinerea unui modicum de ordine internationala – orice revenire la multipolarism presupune mai multe responsabilitati internationale pentru Rusia.

In egala masura, trebuie observat ca, desi acordul comercial va fi urmat de exercitii militare ruso-chineze, cooperarea dintre cele doua state este departe de a fi o contrapondere la superioritatea americana – intre Beijing si Moscova nu exista un parteneriat formal, la fel cum Beijingul a fost extrem de circumspect fata de expansionismul rus (sprijinul politic fata de Rusia este demonstrat de numarul redus de state care au recunoscut independenta Abhaziei si a Osetiei de Sud).

Mai mult, exista estimari care arata ca acordul comercial este mai degraba o incercare a Moscovei de a pune presiune asupra statelor europene – negocierea contractului a durat aproape de un deceniu, mai multe surse media indicand ca incheierea lui a avut loc dupa ce Rusia a renuntat la o parte dintre pretentii dupa criza ucraineana.

Totodata, valoarea sa nominala, de 400 de miliarde de dolari, este extrem de redusa in termeni anuali (aproximativ 13 miliarde de dolari va primi Rusia in fiecare an), daca Gazprom nu va majora cantitatile livrate Chinei. In termeni comerciali, schimbul este net inferior celui de resurse energetie cu Europa (gazul fiind vandut Chinei la un pret mai redus decat cel european). Exista de asemenea estimari economice europene care se indoiesc de viabilitatea contractului, sugerand ca, pentru a fi profitabil, contractul ar trebui sa stipuleze vanzarea resurselor la un pret superior celui european. Nu in ultimul rand, mai multi analisti europeni au aratat ca valoarea reasa a contractului, precum si beneficiile sale nete sunt mult mai mici decat au anuntat oficialii rusi. Exploatarea zacamintelor siberiene presupune costuri de 55 de miliarde de euro pentru Rusia, in timp ce una dintre conditiile impuse de catre China pentru semnarea contractului a fost anularea unei taxe pe resursele de gaz metan (una dintre sursele consistente ale bugetului Federatiei Ruse).

Totodata, asigurarea unui debuseu comercial in China nu reprezinta o amenintare directa la adresa UE – resursele livrate Chinei nu sunt destinate pietei europene. Cu toate acestea, in ciuda festivismului cu care contractul a fost prezentat, este evident ca in posibila disputa energetica dintre UE si Rusia, Kremlinul a facut primul pas.

Sursa foto: nogtec.com


infopolitic