Negocierile de la Bruxelles dintre liderii Uniunii Europene si reprezentantii Turciei au ajuns la un acord preliminar, despre care se spera sa puna punct sau sa limiteze credibil amploarea problemei refugiatilor.
Cu toate acestea, solicitarile Ankarei – acceptarea in proportie de „unu la unu” a unui schimb de refugiati (pentru fiecare refugiat din Grecia preluat de catre Turcia, Uniunea Europeana va accepta un refugiat aflat in prezent pe teritoriul turc), eliminarea vizelor pentru cetatenii turci, precum si acordarea unui ajutor financiar – au generat opozisie in randul statelor europene.
Exista mai multe probleme pe care acordul le ridica din punct de vedere politic si institutional. Pe de o parte, in ciuda faptului ca el a fost salutat de mai multi lideri europeni drept un rezultat capabil sa schimbe fundamental datele crizei refugiatilor, trebuie observat ca el nu este final, opozitia din interiorul UE limitand atingerea unui acord final. Pe de alta parte, cu toate ca la viitoare intalnire, care va avea loc la jumatatea lunii martie, este asteptata formalizarea aranjamentului, o opozitie semnificativa fata de insistenta germana in favoarea lui exista deja nu numai la nivelul UE, ci si in interiorul coalitiei de guvernare din Germania.
Trebuie observat ca reticenta fata de solutii este alimentata de catre Austria, care se gaseste in acest moment in fruntea unei tabere sui generis care se opune politicii duse de cancelarul german. Inchiderea frontierelor pentru refugiati este intr-adevar o solutie pe termen scurt si cu totul lipsita de perspective pe termen mediu – fie si pentru ca alimenteaza spirala de suspiciune din interiorul Uniunii Europene: Grecia este practic abandonata fara solutii in fata valului migrator, ceea ce limiteaza semnificativ posibilitatea ca Atena sa fie interesata de patrularea ferma a frontierelor maritime ale UE, ceea ce alimenteaza in continuare indirect fluxul migrator. Este adevarat in acelasi timp ca si Grecia (la fel ca si Turcia) folosesc argumentul valului migrator ca factor de presiune in negocierile politice. Din punct de vedere institutional insa, Austria pune punct de facto liberei circulatii in interiorul UE.
O a doua serie de critici vizeaza legalitatea intregului demers. Asa cum o arata reactiile venite de la nivelul ONU, stramutarea colectiva a refugiatilor este interzisa de catre acordurile internationale la care statele europene sunt parte, iar continutul acordului cu Turcia se apropie foarte mult de interdictiile impuse de legislatia internationala. Nu exista, cel putin pentru moment, o reactie de la nivelul statelor europene in acest sens (probabil si din cauza ca termenii acordului sunt nedefiniti).
Nu in ultimul rand, trebuie observat ca acordul nu se adreseaza fundamental cauzelor valului migrator. Conflictul sirian va continua sa alimenteze fluxul migrator, la fel cum imigrantii din Nordul Africii sau din zona sub-sahariana a continentului vor continua sa incerce sa traverseze Marea Mediterana catre Italia. Pentru refugiatii veniti din afara spatiului sirian nu sunt formulate pentru moment solutii institutionale la nivel european.
Cu toate acestea, opozitia cea mai mare, atat de la nivel european, cat si din interiorul Germaniei este fata de necesitatea unui acord cu Turcia in conditiile in care actiunile guvernului de la Ankara se indeparteaza tot mai mult de standardele democratice. Pe de o parte, plasarea sub administratie judiciara a cotidianului Zaman, apropiat de miscarea Gullen, cu care actuala conducere a Turciei se afla in conflict deschis, ridica semne serioase de intrebare cu privire la libertatea presei si la directia evolutiei sistemului democratic din Turcia. Pe de alta parte, cedarea in cadrul procesului de negociere, nu numai in problema vizelor, ci in directia urgentarii negocierilor de aderare cu Turcia, a generat critici nu numai din Austria (cea mai vehementa interventie i-a apartinut Johannei Mikl-Leitner, ministrul de Interne al Austriei), ci si din partea Uniunii Social-Crestine, partenerii crestin-democratilor Angelei Merkel, care se opun vehement perspectivei aderarii Turciei la UE.
Cu toate ca este neclar daca acordul va fi finalizat, in ciuda insistentei germane, este evident ca pentru conducerea Turciei el este un succes politic, obtinut in conditii extrem de dificile pentru UE. Cu toate acestea, este discutabil daca acordul poate pune punct definitiv crizei imigrantilor. Mai mult, chiar daca multi comentatori s-au aratat critici fata de lipsa de reactii fata de deteriorarea conditiilor democratice din Turcia, trebuie observat ca aderarea nu este vizibila pe termen mediu. Un proces politic (negocierea) care dureaza de deja de decenii se poate prelungi sine die.
Sursa foto: karadeniz-press.ro
