„Eu n-am de spus decat o singura fraza: ziaristul care m-a sunat a fost Sorin Rosca Stanescu”. La atat s-a rezumat declaratia presedintelui Traian Basescu, facuta ieri, la finalul intalnirii de trei ore cu mai-marii Clubului Roman de Presa. Dupa aceasta vorbire ultrascurta, seful statului a plecat in graba, in timp ce gazetarul incriminat a povestit ca, inauntru, Basescu a spus, cu subiect si predicat, ca nu poseda dovezi pe care sa-si intemeieze acuzatiile. „Il rog pe presedinte sa faca plangere penala, sa sesizeze Parchetul, fiindca, daca presedintele a fost amenintat, atunci este vorba de un atentat la siguranta nationala”, a declarat Rosca Stanescu, deconspirand, totodata, ca analizeaza posibilitatea de a-l da in judecata pe numarul unu in stat. El a recunoscut ca a vorbit la telefon cu Basescu in ziua de 28 mai, dar a negat ca l-ar fi amenintat cu „bagatul in cerneala”, la gazeta. (Gandul)
Prin nominalizarea directă a jurnalistului vizat, Traian Băsescu a ales de fapt calea cea mai simplă și mai sigură de acțiune în acest caz.
Astfel, prin menționarea numelui, dar și a lipsei de probe, Sorin Roșca Stănescu este indirect protejat, dar și președintele se protejează de posibila deschidere a unui subiect periculos.
Continuarea pe linia “șantajiștilor din presă”, cu sau fără menționarea de nume, de către Băsescu l-ar fi determinat pe acesta să redeschidă un conflict mai vechi cu presa, de această dată fără un pretext aparent, într-o perioadă când pare că face mai degrabă eforturi să recâștige bunăvoința mass-media. De asemenea, continuând pe această direcție, Băsescu ar fi fost forțat să răspundă la mai multe întrebări decât și-ar fi dorit, astfel încât această închidere abruptă a subiectului este o premisă solidă pentru încheierea discuției.
Nici Sorin Roșca Stănescu nu are neapărat interesul de a prelungi dezbaterea, în contextul în care el are de luptat acum cu o etichetă publică. Trebuie precizat că, dincolo de situația specifică, în duelul argumentelor dinter Băsescu și Roșca Stănescu, are câștig de cauză credibilitatea lui Băsescu.
Mai mult, prin acest final tranșant, Băsescu exclude mediatorii: CRP nu mai are ce căuta în această ecuație, totul reducându-se la relația dintre președinte și șeful de la Ziua.
Președintele pare astfel să-și fi reorientat strategia în raporturile cu presa. Sesizând probabil că a declanșat războiul prea devreme, când încă nu avea suficienți aliați în mass-media pentru a neutraliza vocile ostile, el a ales calea armistițiului.
Miza ar putea fi chiar una mai gravă – șeful statului este conștient de faptul că nu poate purta simultan și un război cu presa, și unul împotriva executivului; și, cum cel de al doilea este prioritatea sa, cel dintâi trebuie întrerupt, măcar temporar.
