Trecerea la parlamentul unicameral – Posibile efecte

Debirocratizare

• Se creează o instituţie mai flexibilă, mai capabilă să facă faţă procesului legislativ. Se elimină total permanenta impresie de schizoidie a deliberării (care fusese oricum limitată de ultimele modificări constituţionale). Va exista un singur for deliberativ şi se scurtează timpul de legiferare pentru acele proiecte care necesită o trecere în revistă prin cele două camere.
• Relaţia dintre puterile statului, în special cu Guvernul va deveni mai simplă.
• Relaţia cu instituţiile europene va fi mai simplă (argument care este susţinut şi de preşedinte).
• Se elimină posibilitatea modificării legilor după ce acestea au fost adoptate într-o cameră. De obicei, aceste modificări se operează din motive politice şi întârzie, uneori peste limitele normale, adoptarea legilor.
• Se elimină regulamentul şi procedura de organizare a şedinţelor comune a celor două Camere. Nu va mai fi necesară convocarea Biroului permanent pentru convocarea sesiunii camerelor reunite, ceea ce va uşura, de asemenea, procesul legislativ. Dispare procedura de organizare a unor comisii comune a celor două Camere.
• Tradiţional, Parlamentul României a avut două camere. Numai în perioada comunistă, Marea Adunare Naţională avea o singură cameră. În principiu, dubla deliberare permitea o analiză mai aprofundată a legilor. În perioada de tranziţie, Parlamentul a fost intens solicitat, tocmai pentru că procesul de adaptare legislativă a fost foarte intens. Dar această perioadă a fost, în mare parte, depăşită, astfel că trecerea la parlamentul unicameral ar putea fi considerată o măsură tardivă. Noul argument, prezentat de preşedinte, susţine necesitatea adoptării rapide a unui mare număr de legi, după integrarea în Uniunea Europeană (argument care încă se mai menţine pentru câţiva ani) [1].

 Intensificarea altor funcţii ale parlamentului

• Se unifică autoritatea sub controlul căreia se află importante instituţii ale statului: SRI, SIE, CNSAS, Curtea de Conturi etc. Acest fapt este de natură să întărească instituţia Parlamentului şi să dea forţă actului său de control (care devine mai uşor de exercitat).
• Viteza sporită de adoptare a legilor va permite Parlamentului să-şi exercite cu mai multă vigoare celelalte funcţii ale sale: de control al Executivului şi al instituţiilor statului, de anchetă, de iniţiativă legislativă etc. De altfel, aceste funcţii ale Parlamentului ar trebui oricum redimensionate.

Reduceri de cheltuieli

• Se reduce numărul aleşilor, deci se reduce şi bugetul Parlamentului. Creşterea permanentă a cheltuielilor bugetare alocate parlamentarilor a fost o măsură criticată constant de societatea civilă.
• Se va reduce, de asemenea, numărul funcţionarilor angajaţi la Parlament, punându-se mai mult accent pe calitatea acestora (prin creşterea competiţiei pe un număr redus de posturi).

Efecte politice

• Se anulează posibilitatea existenţei concomitente a două majorităţi: una în Senat, alta în Camera Deputaţilor, precum şi a diferenţelor de majoritate (de regulă, majoritatea de la Camera Deputaţilor este mai stabilă, în timp ce la Senat a existat permanent pericolul pierderii majorităţii).

• Parlamentul unicameral va mări funcţia de simbol şi vizibilitatea preşedintelui acestui for (clarificând, totodată, şi imaginea atribuţiilor acestuia, în prezent relativ vagă). Va creşte importanţa politică a preşedinţilor comisiilor permanente şi a liderilor grupurilor parlamentare.

• Statutul parlamentarului va fi reconsiderat. Acest statut a scăzut în importanţă după restrângerea imunităţii parlamentare şi adoptarea legii conflictului de interese, precum şi pe măsura deprecierii imaginii instituţiei. Dacă adăugăm o creştere a populaţiei reprezentate, se va oferi instituţiei parlamentarului un rol superior.

• Activitatea aleşilor va fi mai uşor de controlat de către societatea civilă (mass-media, ONG-uri etc). De asemenea, majoritatea din Parlament va fi mai uşor de controlat de către forţe politice extraparlamentare (Preşedinte, Premier). Dacă se vor menţine actualele raporturi între puterile statului, disputa între majoritatea guvernamentală şi cea prezidenţială se va intensifica.

• Ar putea fi pus în discuţie rolul Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale (care are în prezent o norma de reprezentare mult mai mica). În cazul în care parlamentul unicameral ar fi o replică a Camerei Deputaţilor, rolul Grupului minorităţilor, ca arbitru între putere şi opoziţie, ar putea creşte. De asemenea, am putea asista la organizarea minorităţilor într-o coaliţie (UDMR+Grupul minorităţilor).

• Cele mai importante efecte se vor regăsi la nivelul partidelor politice şi al forţei acestora. Astfel, se vor reconfigura relaţiile de putere şi traseul resurselor, fiindcă funcţiile parlamentare vor fi mult mai puţine. Înjumătăţirea mandatelor va avea un efect imediat (prin scăderea puterii preşedinţilor de partide şi, în consecinţă, a lui Călin Popescu Tăriceanu), dar şi un efect pe termen mediu şi lung (apt de a impune noi schimbări în conducerile de partide). Practic, o astfel de formulă (alături de cea a votului uninominal, ar produce o revoluţie la nivel politic).

• Până la adoptarea acestor modificări, s-ar putea genera instabilităţi majore la nivelul activităţii parlamentare, fiindcă jumătate din actualii aleşi vor rămâne fără mandat. Prin urmare, ataşamentul lor faţă de comandamentele de partid s-ar putea să scadă, cu consecinţe dramatice asupra susţinerii actului de guvernare (care are nevoie de toate voturile pentru a fi coerent). Prin urmare, Călin Popescu Tăriceanu se află într-o postură relativ dificilă, fiind forţat să decidă dacă doreşte linişte în interiorul Alianţei (PD susţine necondiţionat ideea lui Traian Băsescu) sau dacă vrea să îşi menţină cu orice preţ postul de preşedinte de partid (chiar cu riscul ruperii legăturilor cu PD). Singura formulă prin care Tăriceanu îşi menţine poziţia de forţă este ajungerea la un compromis, pe baza unui dialog (care în prezent pare foarte îndepărtat).

• Dezbaterea privind parlamentul unicameral va redeschide problema raporturilor dintre instituţiile statului. Avem, pe de o parte, nevoia actualului Guvern de a opera o restructurare (comasări de ministere, înfiinţarea altora etc.). În acelaşi timp, s-a remarcat tendinţa lui Traian Băsescu de a redefini rolul preşedintelui, în principiu de a-l încărca de atribuţii executive (vezi, de exemplu, disputa pe controlul serviciilor de informaţii). La acelaşi nivel de generalitate se situează şi tema parlamentului unicameral. Se remarcă faptul că nici una din aceste schimbări nu modifică funcţiile instituţiilor, ci doar modul lor de organizare. La un alt nivel de generalitate se situează problema raporturilor dintre puterile statului, în special a raporturilor dintre Parlament şi Guvern. Întrebarea care survine este: Parlamentul unicameral va juca acelaşi rol ca parlamentul bicameral sau va primi funcţii noi? În al doilea caz, acest lucru va atrage după sine o redefinire a raporturilor de putere între instituţii. Este previzibil că Traian Băsescu nu va accepta o schimbare de formă (simpla trecere de la două camere la o singură cameră), ci va interoga asupra rolului Parlamentului în actualul context politic şi în perspectivă.

• Dezbaterea privind parlamentul unicameral ar putea acoperi mediatic procesul de înlocuire a preşedinţilor celor două camere (proces încă nedecis). Mesajul este: ”Poate să fie oricine preşedinte, oricum noi vrem să schimbăm sistemul.” Mai întâi, schimbarea preşedinţilor poate genera costuri de imagine pentru Alianţă. În al doilea rând, efectul acestei schimbări este extinderea pârghiilor de putere pentru apropiaţii lui Călin Popescu Tăriceanu. Dacă PSD a lansat tema parlamentului unicameral ca să dizloce dezbaterea din zona schimbării preşedinţilor, Traian Băsescu are un motiv în plus: să limiteze puterea lui Tăriceanu. În felul acesta, imaginea noilor preşedinţi ai Camerelor va fi afectată de punerea în discuţie a existenţei funcţiilor lor. Metoda este asemănătoare cu aceea folosită în cazul Guvernului, ameninţat cu anticipatele.

---

Administratorul

---