Retragerea lui C.V. Tudor pe o funcţie onorifică şi transformarea PRM în partid popular este o mişcare politică riscantă, care poate duce fie la dezintegrarea partidului, fie la redefinirea ca formaţiune „acceptată” intern şi extern, dar cu alt electorat, potrivit unei analize a Institutului PRO.

Analiza politică a Institutului PRO porneşte de la actorul principal, Corneliu Vadim Tudor, care este unul dintre cei mai longevivi lideri politici români post-decembrişti. Practic, evoluţia politică a PRM din ultimii ani se confundă cu evoluţia politică a lui Corneliu Vadim Tudor.

Vadim Tudor este, probabil, singurul personaj politic al României post-decembriste care a reuşit să îşi definească un rol foarte clar şi să revendice o poziţie anume, unică şi inconfundabilă, pe scena politică. El este, poate, cea mai individualizată „marcă” politică din România, în sensul în care construcţia imaginii sale nu a variat aproape deloc de-a lungul timpului, permiţîndu-i ca, treptat, de-a lungul anilor, să consolideze edificiul iniţial, să sublinieze tuşele deja trasate şi să-şi accentueze profilul.

Din această perspectivă, se modifică puternic linia de interpretare legată de eşecul lui Vadim din alegerile trecute. Astfel, deşi el a scăzut, pentru prima dată, sub scorul electoral al PRM, aceasta nu înseamnă neapărat că scorul PRM a fost obţinut ca urmare a altceva în afara prestaţiei lui Corneliu Vadim Tudor. Scorul foare bun din 2000 a fost obţinut de către Vadim. La fel şi scorul din 2004. Scăderea votului pentru Vadim sub votul pentru PRM este un efect explicabil din punct de vedere sociologic. Institutul PRO consideră că puternica polarizare a confruntării electorale dintre Adrian Năstase şi Traian Băsescu a făcut ca fiecare elector să îşi calculeze bine decizia, astfel încît să nu aibă senzaţia că şi-a risipit votul. De aceea, dorinţa unei părţi a electoratului PRM de a împiedica ajungerea la putere a lui Adrian Năstase i-a făcut să sacrifice votul evident nerealist pentru Vadim în favoarea lui Traian Băsescu. Acelaşi electorat a votat la partide cu PRM, însă tot în urma prestaţiei electorale a liderului PRM.

Pînă acum, PRM a evoluat mai puţin ca un partid politic şi mai mult ca un grup politic de sprijin pentru Corneliu Vadim Tudor. Vadim a fost locomotiva cu impactul cel mai puternic pe scena politică, pentru că prestaţia partidului său este doar o extensie a propriei prestaţii politice. De aceea, Corneliu Vadim Tudor este direct responsabil şi pentru marile beneficii politice ale ultimilor ani (obţinerea unor rezultate parlamentare notabile şi, în consecinţă, a unor poziţii importante din punct de vedere politic), dar şi pentru marele deficit al aceloraşi ani (absenţa de la guvernare).

Perspectiva decalării alegerilor parlamentare de cele prezidenţiale va face ca rolul de locomotivă jucat de un lider politic să dispară (doar o dată la 20 de ani alegerile parlamentare vor mai fi suprapuse cu cele prezidenţiale, cu excepţia variabilelor produse de alegerile anticipate). Aceasta va face ca strategiile politice ale partidelor să se schimbe. Pentru PRM se pune acum problema reală a supravieţuirii politice, mai ales că alegerile în care Vadim nu a participat (cele locale, spre exemplu, au arătat că scorul obţinut e sensibil mai mic). Prin urmare, dacă alături de Vadim, PRM a obţinut în jurul a 12%, e posibil ca fără el să scadă spre zona pragului electoral.

În acelaşi timp cu discuţia despre supravieţuirea politică, în PRM s-a conturat în timp şi nevoia de participare la actul de guvernare. Pentru un partid politic, prezenţa la guvernare este un obiectiv politic major, care practic defineşte însăşi existenţa sa. Această definiţie este dată de ştiinţa politică şi ea suprinde imensul blocaj în care a intrat PRM de-a lungul anilor, prin eliminarea aproape totală a şanselor de a participa la guvernare. Practic, fără a ţine cont de câteva luni de colaborare cu PDSR, în vremea guvernării Văcăroiu (care însă nu a însemnat nici măcar asumarea explicită a conducerii unui minister), PRM nu a avut niciodată legătură cu actul executiv la nivel central. Şi asta exclusiv din cauza etichetelor politice care s-au asociat cu imaginea şi actul politic susţinute de Corneliu Vadim Tudor, care a generat un boicot din ce în ce mai puternic în ţară şi în străinătate.

Dacă se ia în considerare şi faptul că un partid politic de talia PRM (care rezistă în Parlament de patru mandate – ceea ce reprezintă o performanţă politică remarcabilă pentru România) este sprijinit şi de grupuri de interese, se poate presupune că aceste grupuri de interese doresc să găsească mijloace de a ajunge la guvernare. Or, cel mai la îndemână mijloc, din acest punct de vedere, este schimbarea de imagine. Aceasta ar fi condus la acceptarea internă şi externă a PRM şi ar fi inclus partidul în calculele privind coaliţia de guvernare. Mai ales că partide cu scoruri sub cel obţinut de PRM (de tipul PUR sau UDMR) participă la guvernare fără probleme, preluînd de la PRM rolul de moderatori ai vieţii politice interne.

Această premisă a forţării unei schimbări este confirmată de realitatea că Vadim nu este la prima încercare de mişcare radicală. Astfel, anul trecut liderul PRM a mai încercat o „schimbare la faţă”, în urma unor sfaturi primite de la consilieri străini. Strategia nu a fost însă convingătoare. Una din cauze ţine de esenţa imaginii lui Corneliu Vadim Tudor, care a devenit chiar mai importantă decît prestaţia sa politică. Credibilitatea lui Vadim este blocată de etichetele de imagine şi nu poate fi modificată prin gesturi de modificare a discursului şi a acţiunii politice. Pentru că această schimbare nu a convins, s-a ajuns la o a doua încercare, care reprezintă chiar retragerea celui care a însemnat creşterea şi piedica PRM – Corneliu Vadim Tudor.

În acest moment, PRM este în faţa unui test politic foarte important. Acela de a dovedi că este cu adevărat un partid politic, fără C.V. Tudor în prim-plan, dar cu el sprijinind partidul. Este vorba de un risc imens, despre care e greu de spus dacă va fi sau nu asumat.

O ipoteză ar fi că retragerea lui C.V. Tudor este doar administrativă, ceea ce presupune că Vadim rămîne liderul din umbră al PRM. În acest moment, o interpretare a retragerii lui Corneliu Vadim Tudor este că asistăm la un gest formal menit să atragă atenţia asupra PRM şi să asigure supravieţuirea partidului în noul mediu electoral de după  alegerile generale din 2004. Această interpretare este susţinută chiar de declaraţiile liderului PRM care a afirmat deschis că tot el va conduce partidul din poziţia de preşedinte de onoare. Ar fi şi greu ca lucrurile să stea altfel în condiţiile în care noul preşedinte, Corneliu Ciontu, este cunoscut drept unul dintre adjuncţii fideli ai lui Vadim Tudor. În această situaţie, nu se poate vobi de o schimbare totală la faţă a PRM. Chiar şi fără Corneliu Vadim Tudor în vîrful piramidei, partidul rămîne aceeaşi organizaţie puternic infiltrată de lideri cu un capital negativ de imagine sau a căror credibilitate este anulată de rolul pe care l-au jucat în fostul regim comunist sau în fostele structuri ale securităţii.

În această situaţie, Vadim Tudor rămîne vectorul electoral al PRM. Artificiul de imagine al lui Vadim Tudor vine într-un moment potrivit, deoarece în contextul în care Ion Iliescu refuză să se retragă în ciuda unei presiuni puternice a opiniei publice, gestul liderului PRM trece drept unul foarte onorabil. Prin urmare, cîştigul de imagine este în primul rînd unul personal. De fapt, Vadim Tudor nu a anunţat că se retrage din viaţa politică. Dimpotrivă, el a ţinut să precizeze că va fi în continuare foarte activ în spaţiul public. Va realiza talk-show-uri, va fi mai prezent în mass-media, prin urmare, va putea acţiona şi mai puternic drept vector electoral al PRM.

Pînă la urmă, această retragere administrativă îi va crea lui Vadim Tudor libertatea necesară de a fi mai prezent şi mai vehement în apariţiile sale publice. Dacă în multe ocazii, liderul PRM a făcut apel la statutul său de poet pentru a-şi justifica atacurile sau comentariile care depăşeau o anumită limită, acum, cînd este „doar” preşedinte de onoare, el şi-a creat un spaţiu mai larg de manifestare şi justificări suplimentare pe care să le invoce pentru a-şi scuza ieşirile exagerate.

Fiind imposibilă o schimbare radicală în structura partidului, Corneliu Vadim Tudor a optat pentru un gest emoţional care ştia că va fi tratat cu maximă atenţie de mass-media, de opinia publică şi de către reprezentanţii scenei politice. Retragerea sa, alături de modelarea mesajului prin adoptarea liniei populare care să-i confere legitimitatea externă, reprezintă pînă la urmă soluţiile cele mai eficiente: simplu de pus în aplicare într-o singură zi şi cu impact de imagine total.

Nu se pote exclude posibilitatea ca grupurile de interese care gravitează în jurul PRM şi care susţin financiar formaţiunea să fi ajuns la capătul răbdării, nemulţumite de izolarea şi neimplicarea partidului în discuţiile politice aducătoare de avantaje. Este posibil ca aceste grupări să fi făcut presiuni asupra liderului PRM în ideea că retragerea sa va face PRM mai atractiv pentru negocieri, atît pe plan intern, cît şi pe plan extern. Pus în faţa unui asemenea ultimatum al grupurilor de interese şi al anumitor lideri ai partidului, Vadim ar fi putut ajunge la concluzia că cea mai bună mişcare este să facă un pas înapoi. Acest lucru poate însemna fie o retragere definitivă, fie o retragere tactică în ideea că plecarea sa va duce prăbuşirea PRM în sondaje fapt care i-ar permite să revină triumfător la conducerea partidului.

Pe de altă parte, în mediile politice se vorbeşte de mult timp despre problemele de sănătate pe care le-ar avea liderul PRM. Prin urmare, trebuie luată în considerare şi varianta ca retragerea sa fie cauzată de acutizarea acestor probleme. Rămâne de văzut cât de activ/inactiv va fi Vadim Tudor în noul statut de preşedinte de onoare şi posibil realizator de talk-show-uri.

Principala consecinţă, în opinia Institutului PRO, este că PRM va fi în situaţia de a evolua diferit, pentru a da credibilitate retragerii lui Vadim. Această mişcare poate atrage însă consecinţe atît asupra scenei politice, cît şi asupra susţinătorilor obişnuiţi ai PRM şi ai lui Vadim Tudor. Consecinţele pot fi spectaculoase şi ar putea, în anumite scenarii, să revoluţioneze scena politică românească.

În foarte mare măsură, electoratul PRM este şi electoratul lui Vadim Tudor. Legătura dintre electoratul lui Vadim şi cel al PRM este una dintre cele mai puternice legături din politica românească (fiind comparabilă cu cea existentă la nivelul UDMR, dar avînd o dimensiune politică mult mai mare). Principalul efect al retragerii ar putea fi confuzia şi agitaţia fără precedent atît în interiorul partidului (în special la nivelul structurilor locale), cît şi în rîndul electoratului, care se va vedea pus în situaţia de a-şi redefini opţiunile. Mai mult, o doctrină populară impusă cu forţa de la centru (şi nici măcar din partea unui centru recunoscut drept legitim) are toate şansele să fie respinsă, atît de structuri, cît şi de electorat.

Mişcarea este deci deosebit de riscantă, mai ales în condiţiile în care o schimbare formală de denumire şi de doctrină nu este suficientă pentru a convinge mediile internaţionale de transformarea reală a PRM. „Creştin-democraţia” PRM ar putea fi, o bună perioadă de timp, similară cu „social-democraţia” vechiului PDSR, adică o etichetă fără fond.

Varianta că acceptarea internaţională este condiţionată de retragerea lui Vadim Tudor presupune existenţa unor contacte externe şi contarea pe un sprijin important pentru redefinirea PRM în viitorul apropiat, ceea ce este puţin probabil. O intervenţie externă, menită să sprijine transformarea PRM într-un partid popular credibil, ar avea efecte fundamentale asupra poziţiei poltice a partidului. Dacă există însă un asemenea tip de condiţionare externă, intervenţia lui Vadim Tudor în viaţa partidului va trebui menţinută la minim, în timp ajungîndu-se probabil la eliminarea sa totală.

Principala motivaţie care a fost oferită de Corneliu Vadim Tudor pentru retragerea sa a fost legată de ridicarea embargo-ului politic la care este supus partidul pe plan intern şi extern. Ridicarea acestui embargou ar putea duce la foarte multe evoluţii politice.

Prin retragerea lui Vadim Tudor de la conducerea administrativă a partidului, reprezentanţii PRM urmăresc în primul rînd implicarea deschisă în negocierile politice legate de distribuţia resurselor puterii. Ataşarea etichetei de „popular” are un scop bine definit, şi anume preluarea de către PRM a poziţiei principale în cadrul proiectului de construcţie a unui nou pol politic în România. PRM are, deocamdată, resursa cea mai importantă – care lipseşte celorlalte formaţiuni apropiate de curentul popular – respectiv sprijinul electoral şi structura organizatorică.

Retragerea lui Vadim Tudor din fruntea PRM ar putea avea un efect pozitiv asupra relaţiilor noului partid – PPRM – cu puterea. Cu cît fragilitatea majorităţii parlamentare este mai mare, cu atît gradul de pragmatism în deciziile şi negocierile politice creşte, iar în aceste condiţii nu ar fi exclus ca în perioada următoare să asistăm la o îndulcire a raporturilor dintre PRM şi partidele actualei puteri, cu excepţia UDMR. În goana după sprijin parlamentar mai consistent, liderii coaliţiei de guvernare ar putea privi PRM cu mai multă indulgenţă. La rîndul lor, peremiştii ar putea, în schimbul unor avantaje negociate, să-şi acorde sprijinul pentru proiectele puterii, după modelul relaţiei cu PSD din perioada 2000-2004 cînd parlamentari ai PRM au votat adesea proiectele de lege ale Guvernului. Cu toate acestea, există o piedică majoră în calea unei relaţii strînse între PRM şi noua putere. Este vorba de UDMR care nu va accepta o asociere, fie ea şi indirectă, cu duşmanul tradiţional. Însă, la limită, se poate imagina un scenariu cu îndepărtarea Uniunii de la guvernare, distribuirea posturilor rămase libere între celelalte partide şi asigurarea unui guvernări minoritare, dar cu sprijin parlamentar din partea PRM. În mod cert, spălarea la faţă a PRM şi presiunea slabei majorităţi parlamentare sînt premise favorabile pentru o relaţie strînsă între PRM şi putere.

Pe de altă parte, retragerea lui Corneliu Vadim Tudor reprezintă şi pentru PSD o oportunitate importantă de a consolida opoziţia. O colaborare strînsă între cele două partide poate pune serioase probleme coaliţiei de guvernare, iar în perspectivă are şanse să răstoarne actualul raport de forţe. Aşa se explică şi reacţia mai mult decît pozitivă a social-democraţilor în urma anunţului de retragere a liderului PRM. Pe de altă parte, dacă retragerea lui Vadim Tudor este doar una formală, atunci PSD, cu Ion Iliescu în frunte, va avea dificultăţi în a-şi justifica pentru opinia publică internă şi internaţională o colaborare cu România Mare. Etichetele de gen “patrulaterul roşu” se vor reactiva imediat, iar în conflictele latente din PSD se pot reaprinde, ceea ce ar afecta chiar şi sprijinul electoral al social-democraţilor.

Cu toate acestea, perspectiva alegerilor anticipate pentru toamna acestui an ridică o dilemă importantă la nivelul PRM, deoarece, în mod cert, şansele partidului fără Vadim sînt reduse. Timpul scurt rămas pînă la un eventual scrutin anticipat nu va permite impunerea unui nou mesaj politic şi nici a unor lideri noi. Prin urmare, PRM va fi obligat să meargă pe o linie neclară, cu un mesaj popular pe de o parte, şi cu port-drapelul Vadim pe de altă parte. O asemenea situaţie va produce confuzie atît printre susţinătorii tradiţionali, cît şi printre eventualele cateogorii atrase de curentul popular, fapt care va afecta serios scorul electoral al partidului. Prin urmare, la nivelul unui calcul raţional, ar fi de aşteptat ca PRM să se opună, în planul acţiunii politice, realizării de alegeri anticipate.

În concluzie, chiar dacă preşedintele Traian Băsescu va încerca să obţină sprijinul PRM pentru declanşarea de alegeri anticipate (în condiţiile în care PUR şi UDMR nu vor anticipate, Băsescu nu poate dizolva Parlamentul fără sprijinul PRM sau PSD), Partidul România Mare va respinge această posibilitate din simplul motiv că îi poate pune în pericol supravieţuirea politică.

În următoarea perioadă, noul PPRM are nevoie de o reconstruire nu numai a imaginii publice, dar şi a identităţii sale politice. Cerinţe fundamentale pentru o asemenea evoluţie: o ideologie nouă (care să facă o legătură coerentă şi credibilă între mesajul popular şi mesajul promovat ani de zile de către PRM; fără această punte de legătură, incoerenţa PRM va fi puternic taxată de electorat); un mesaj nou, coerent, fundamentat pe principii doctrinare clar asumate, dar constituit din propuneri concrete, adaptate la realitatea societăţii româneşti de astăzi; redefinirea limbajului, care presupune renunţarea la agresivitate şi învăţarea unui vocabular al cooperării, specific jocului democratic; o acţiune politică bine pusă la punct, cu raportări realiste şi fundamentate la deciziile guvernării şi sesizarea atentă a nevoilor electoratului; un lider puternic (PRM s-a consacrat ca un partid de lider; prin urmare, pentru a rămîne un partid eficient, PRM are nevoie de un nou lider, care să-i asigure funcţionarea); promovarea unei echipe de lideri noi, care să acorde şi mai multă legitimitate partidului şi să stimuleze acumularea de capital electoral; stimularea şi vizibilizarea sprijinului internaţional de care se bucură partidul.

Institutul PRO consideră că întrunirea cumulativă a tuturor acestor condiţii este, în mod clar, o chestiune de efort susţinut pe mai multe planuri şi, mai ales, de timp. Este dificil de anticipat că fostul PRM are acum suficientă energie şi suficiente perspective pentru a mobiliza, pe termen scurt, toate resursele necesare. Promovarea unei echipe de lideri credibili este, fără îndoială, cea mai dificilă sarcină dintre acestea. Dacă sprijinul internaţional ar exista, celelalte cerinţe ar putea fi îndeplinite într-un orizont de timp rezonabil – printr-o muncă serioasă, primele rezultate s-ar ptuea vedea chiar într-un interval relativ scurt, pînă la viitoarele alegeri parlamentare. Dar personalizarea puternică a vieţii politice româneşti (valabilă, într-o măsură şi mai mare, în cazul fostului PRM) s-ar putea să condiţioneze întreaga evoluţie a partidului de identificarea unor purtători de mesaj adecvaţi.

Un eşec ar putea duce la dispariţia treptată a partidului ca actor politic important. Eşecul repoziţionării PRM depinde de trei factori importanţi: este posibil ca modificarea titulaturii şi retragerea liderului să nu afecteze cu nimic imaginea şi statutul partidului, schimbarea fiind percepută drept una formală. În acest caz, miza va deveni păstrarea, de către PPRM, a electoratului PRM, sarcină dificilă dat fiindcă acesta este în mare parte dependent de prezenţa lui Corneliu Vadim Tudor în prim-plan; gradul de acceptabilitate al noului PPRM de către electoratul fidel vechiului PRM.; gradul de credibilitate pe care această transformare îl va avea pentru întreaga societate, cu alte cuvinte capacitatea noului PPRM de  a atrage electorat din alte zone decît cele consacrate.

Şi în cazul dispariţiei PRM ca voce politică majoră, şi în cazul transformării sale într-o formaţiune de factură populară (ceea ce ar presupune abandonarea accentelor extremiste şi mutarea în zona de centru), pe scena politică românească apare o nouă nişă importantă care trebuie luată în calcul pentru viitor. Se creează astfel un spaţiu de manevră pe două dimensiuni importante: mesajul naţionalist şi mesajul extremist (cu utilitate imediată, mai ales în condiţiile măsurilor nepopulare luate de actuala guvernare şi a previzibilelor nemulţumiri sociale generate de acestea). Partidul care ar putea beneficia cel mai mult de pe urma diminuării mesajului extremist (în zona socială) al PRM este PSD. Fostul partid  de guvernământ are şansa de a-şi remobiliza electoratul tradiţional printr-o întărire a mesajului empatic şi paternalist, care ar putea avea ca efect atragerea unui segment important din rândul fidelilor PRM.

Există însă două impedimente importante care ar putea determina PSD să nu îşi asume o asemenea acţiune: imposibilitatea de a-şi regăsi unitatea şi coerenţa (din cauza disputelor interne încă netranşate, care s-ar putea prelungi chiar peste termenul oficial al congresului) şi eventualul succes al tendinţelor reformiste, care susţin imperativul adoptării unei linii politice în ton cu social-democraţia europeană.

În privinţa mesajului naţionalist spaţiul gol lăsat de Vadim Tudor este revendicat deja de Traian Băsescu. Pe baza sprijinului popular de care dispune şi a resurselor de imagine încă foarte puternice, preşedintele Băsescu are oportunitatea de a-şi acutiza accentele naţionaliste din mesajul şi acţiunea politică. Indiciile oferite pînă acum sugerează faptul că el va conta destul de mult pe dimensiunea naţională, care îi oferă două instrumente importante: recursul la un repertoriu standard în cazul derapajelor sau insucceselor guvernării. Băsescu deja a apelat la acest instrument, încercînd să întrerupă dezbaterea internă referitoare la performanţele discutabile ale Executivului prin anunţuri curajoase în zona naţională/naţionalistă (transformarea României într-o forţă navală a Europei, ieşirea de sub tutela FMI), care generează interes şi, prin spectaculozitatea lor, pot distrage atenţia de la problemele guvernării; construcţia unui personaj prezidenţial original, diferit de celelalte două pe care le-a avut România în ultimii 15 ani, dat fiind că nici unul dintre ceilalţi preşedinţi nu şi-a asumat dimensiunea naţională ca resursă principală în definirea propriei imagini.

Concluzia analizei Institutului PRO este că noul partid este la o răscruce: ori devine cu adevărat un partid de tip popular ori se dezintegrează ca forţă politică. În prima variantă, PPRM reuşeşte să se impună ca element central al mişcării politice populare, alăturîndu-se celorlalte două mişcări importante, deja consacrate – liberalism şi social-democraţie. Cu sau fără Vadim Tudor în prim-plan, PRM ar putea deveni astfel un actor esenţial pentru actul de guvernare, eliminînd celelalte partide mici care arbitrează disputa dintre forţele mari. Devenind legitim pentru a participa la guvernare, PPRM îşi va putea folosi nucleul de susţinători pentru a obţine un scor constant în jurul a cel puţin 15%

Varianta a doua ar fi că PRM se dezintegrează ca forţă politică, ca urmare lipsei de interes pentru un partid care nu are altceva de oferit în afara unui lider spectaculos. PRM poate ajunge pe urmele PUNR, dar şi a altor partide care nu au reuşit să treacă proba schimbării de lider, iar dispariţia PRM ca partid parlamentar va conduce la reconfigurări importante pe scena politică, şi va da semnalul unei lupte puternice pentru cîştigarea unui segment important de electorat (decisiv chiar pentru tranşarea disputelor dintre social-democraţii din PSD şi grupul Alianţei PNL-PD).

Persoane de interes:    Corneliu Vadim Tudor    Traian Basescu   

Administratorul