INTRODUCERE

Începem această analiză prin prezentarea mesajului de final al lui Traian Băsescu, care surprinde în bună măsură atitudinea sa generală de pe parcursul emisiunii.

Traian Băsescu: Doamnă, înainte să-mi mulţumiţi, am o rugăminte: lăsaţi-mă să mai spun un lucru. Sunt foarte mulţi care, în spatele la ce spun… – fac declaraţii într-un loc sau altul, într-o ocazie sau în alta – se reped pe urmă să înţeleagă: „Dar ce-a vrut să spună preşedintele?” Pe mine nu mă interesează ce gândesc cei care analizează ce spune preşedintele, dar vreau ca românii să ştie că în spatele la ceea ce spun nu trebuie căutat nimic. Spun exact ceea ce cred că trebuie să spun în calitate de preşedinte liber de orice obligaţii. Singura mea obligaţie este poporul român, şi nu altcineva.

Intrând chiar şi formal (poate pentru prima dată de după alegeri) în rolul de factor imparţial, care urmăreşte binele general, Băsescu a ţinut să dubleze această abordare cu un mesaj explicit, care făcea referire la faptul că unica sa agendă este cea a cetăţeanului şi că nimic din ceea ce spune sau face nu are în spate interese ascunse sau partizane. Privită prin prisma acestui mesaj, împotrivirea partidelor politice faţă de sugestia sa nu face decât să îl ajute pe şeful statului să adopte mai credibil rolul de apărător al intereselor celor care l-au ales, în pofida rezistenţei sau refuzului partidelor politice de a face acelaşi lucru.

Nu vom ţine cont de indicaţia preşedintelui de a nu căuta semnificaţii ascunse, tocmai pentru că e foarte plauzibil ca ele să existe. Există încă o direcţie de interpretare care ar putea clarifica intenţia pe baza căreia preşedintele a construit acest set de afirmaţii. Acest subtext secundar poate fi coordonat cu discursul lui Traian Băsescu legat de grupurile de interese, ca sintagmă care defineşte suspiciunea de corupţie asociată guvernului şi, mai nou, presei.

Faptul că preşedintele a avut, în mod special, o intervenţie spontană[1], în afara logicii desfăşurării emisiunii, sugerează greutatea pe care Băsescu a dorit să o acorde acestei serii de precizări. Trebuie remarcat, de asemenea, că mesajul este reluat într-o triplă formulare, fiind prezent într-o formă sau alta în toate cele trei fraze de final: „în spatele a ceea ce spun nu trebuie căutat nimic”, „preşedinte liber de orice obligaţii” şi „singura mea obligaţie este poporul român, şi nu altcineva”, sunt sublinieri menite să transmită faptul că şeful statului nu este condiţionat (spre deosebire de alţi oameni politici) de interesele sau presiunile altor grupuri.

Mesajul întăreşte, prin referinţa la o altă temă de interes, intenţia principală, aceea de a-l poziţiona pe Traian Băsescu ca ax central al scenei politice, ca factor de decizie de sine stătător şi ca actor nepurtător al unor interese străine misiunii sale oficiale în statul român.

TEME PRINCIPALE ABORDATE

Trăiesc oamenii mai bine? La aceasta intrebare, Traian Băsescu a încercat să inducă senzaţia că în România se câştigă mai bine decât anul trecut şi că ridicarea nivelului veniturilor a depăşit creşterea preţurilor. A fost evidentă încercarea sa de a combate interpretările negative ale sloganului „Să trăiţi bine!”. Tentativa sa de a-şi apăra sloganul se poate transforma într-un punct slab pe parcursul anilor următori.

RELATII POLITICE LA PUTERE

Implicarea în activitatea Guvernului

Este evidentă în continuare tensiunea preşedinte-premier.

Traian Băsescu şi-a susţinut ferm atribuţia de a se implica în activitatea guvernului în calitatea sa de mediator între societate şi instituţiile statului. Identificând articole de lege şi de constituţie care îi permit să facă acest lucru, preşedintele se pune la adăpost şi de eventuale atacuri referitoare la neconstituţionalitatea intervenţiilor sale.

Preşedintele a părut, pe tot parcursul emisiunii, că vrea să evite o discuţie referitoare la relaţiile preşedinte-premier. Cu câteva mesaje diplomatice, preşedintele a schimbat subiectul şi a lăsat impresia că îi e greu să se exprime credibil în legătură cu această problemă. Spre exemplu, preşedintele a încercat să sugereze că nu a avut discuţii pe un ton ridicat cu premierul, ca explicaţie a existenţei unei relaţii amicale. Cea mai interesantă disociere a fost făcută atunci când moderatorul a vorbit despre legătura dintre grupurile de interese şi premier. Băsescu a evitat să susţină această temă şi a preferat să generalizeze. E important de remarcat acest lucru, pentru că el indică dorinţa abandonării acestei teme pentru perioada următoare.

Mesajul preşedintelui a fost relativ critic faţă de liberali, sugerându-se că aceştia insistă nefericit asupra unor probleme cu puţine şanse de reuşită. Nu a avut cuvinte de laudă faţă de PNL (cu excepţia declaraţiei de sprijin faţă de ministrul Nicolaescu, în reforma sa din sănătate). Dimpotrivă, la un moment dat era foarte aproape de a spune că nu îi înţelege:

Rodica Culcer: Dar ştiţi cum gândesc liberalii?

Traian Băsescu: Nu. Îmi este foarte greu să-i… (pauză, urmată de intrarea în alt subiect)

RAPORTUL DE TARA

Băsescu a subliniat progresele semnificative care s-au făcut pe zona reformei justiţiei, pe zona de mediu, precum şi faptul că decisiv pentru confirmarea datei de 1 ianuarie 2007 pentru aderare va fi raportul din aprilie 2006. Ajungând la tema corupţiei, Traian Băsescu şi-a exprimat nemulţumirea faţă de activitatea Parchetului General, mai ales în ceea ce priveşte rezultatele luptei împotriva corupţiei mari. Cel vizat direct de atac a fost Ilie Botoş, cel care conduce Parchetul. În acest fel, Băsescu continuă campania începută săptămânile trecute şi care pare a indica pregătirea unor soluţii alternative la Ilie Botoş. Asociind subiectul cu cel al raportului de ţară, Băsescu a indicat indirect şi un termen pentru momentul schimbării lui Botoş (după raportul de ţară, când probabilele critici din raport îi vor fi imputate).

LUPTA IMPOTRIVA CORUPTIEI

Nu sunt nominalizaţi corupţii

Ca preşedinte, Băsescu se fereşte să dea nume de „corupţi”, dar nu se disociază de lupta anti-corupţie. El anunţă destul de clar că nu va mai nominaliza corupţii, aşa cum o făcea în postura de candidat, tocmai pentru că funcţia de preşedinte îi conferă o responsabilitate suplimentară. De altfel, pe parcursul întregii emisiuni, Traian Băsescu a insistat asupra răspunderilor preşedintelui (deşi acestea, conform Constituţiei, sunt foarte reduse). Acest tip de discurs îl disociază direct de orice „listă” (precum cea apărută în presă săptămâna trecută, precum şi de activitatea concretă a justiţiei din lupta împotriva corupţiei. Ca preşedinte, Băsescu profită de distanţa sa faţă de guvern pentru a lansa în continuare mesaje critice.

Am mai remarcat şi o oarecare îndepărtare de tema corupţiei, subiect atins mai degrabă marginal pe parcursul emisiunii. Mai mult, am sesizat o nouă diluare a temei prin extinderea luptei anti-corupţie mai departe de marea corupţie.

A fost reluat apelul la responsabilitate civică a cetăţenilor pentru a nu da şpagă. Motivaţia principală a acestei abordări a fost legată de imposibilitatea practică în a proba cazurile de corupţie mică.

Sistemul ticăloşit nu era atât de puternic înainte de 2000.

Acest mesaj a fost dat pentru a arăta de ce, în perioada 1996-2000, Traian Băsescu nu a făcut nimic împotriva corupţiei. Mai mult, disociindu-se puternic de tema corupţiei, a subliniat categoric că, în perioada mandatului său de primar, firmele controversate nominalizate în prezent în presă nu au primit contracte de la primărie. Preşedintele începe, astfel, un traseu de imagine similar cu cel al lui Ion Iliescu, consacrat ca fiind „curat”, în timp ce în jurul său erau oameni controversaţi.

FINANTAREA ZIARELOR. ATACUL LA PRESA

Băsescu pare că are o nouă miză – aceea de a impune, în rândul opiniei publice, imaginea presei dominate de grupuri de interese malefice. În acest fel, preşedintele reorientează tema atacurilor la grupurile de interese dinspre guvern (care nu mai este atacat) către presă (principalul mijloc de expresie a grupurilor de interese). Băsescu se foloseşte de acest raport (care, deşi a fost prezentat la Bruxelles, este realizat de Institutul pentru o Societate Deschisă) pentru a descrie această imagine. Nu are curaj să îşi asume personal caracterizarea presei, dar se foloseşte de acest raport pentru a ataca din nou presa. E posibil ca preşedintele să revină la această temă, mai ales că e de aşteptat ca presa să reacţioneze.

TEME GUVERNAMENTALE

Problemele din sistemul de sănătate

Traian Băsescu a punctat avertismentele şi solicitările pe care le-a adresat public cu privire la rezolvarea probemelor din sistemul de sănătate. Din punct de vedere politic, preşedintele i-a acordat un sprijin important ministrului Nicolăescu prin exprimarea încredereii că va reuşi să schimbe lucrurile în bine.

Costul utilităţilor

Traian Băsescu a vorbit despre un sistem de ajutoare sociale pentru perioada de iarna – mai mulţi bani pentru cei care au nevoie reală de ajutor – care, în opinia sa, ar rezolva problema.

Întâlnirea cu preşedinţii companiilor petroliere şi problema preţului benzinei

Principala teză pe care a susţinut-o Traian Băsescu a vizat legitimitatea implicării statului în chestiunile legate de piaţa energiei, mai ales într-o ţară precum România care foloseşte pentru 80% din consum, producţia internă de petrol. Principiul în baza căruia susţine Traian Băsescu menţinerea preţului la un nivel rezonabil este acela că Guvernul accizează produsele de petrol la cel mai mic nivel posibil acceptat de Uniunea Europeană. Ca imagine, declaraţiile sale vor fi receptate pozitiv de populaţie.

Gripa aviară

E un subiect în care preşedintele a adoptat un ton temperat, în contrast cu atitudinea autorităţilor de până acum. Era de aşteptat să nu ignore tema. E, de asemenea, explicabil că încearcă să adopte o poziţie diferită, în lumina diferenţierii tot mai nete între actul guvernamental coordonat de liberali şi actul prezidenţial (susţinut şi de miniştrii PD). Dacă ar fi susţinut total prestaţia autorităţilor, preşedintele s-ar fi văzut în postura inedită de a lăuda miniştrii PNL şi chiar pe Călin Popescu Tăriceanu.

Cazul Miclea

Mesajul despre ministrul Miclea este cel mai mediatizat. El indică interesul pe care îl are în continuare preşedintele faţă de tema bugetului, în legătură cu care a promis că va continua să se implice. Demisia lui Miclea pare, acţional, a fi inspirată din stilul direct şi intransigent al fostului ministru Băsescu şi, de aceea, e de aşteptat să mai vedem gesturi similare din partea altor miniştri PD, dacă poziţiile lor sunt afectate de deciziile PNL. Preşedintele nu a apărat nici un moment poziţia guvernului, insistând că e nevoie să se respecte promisiunile din campanie. Nevoia de bani pentru domenii speciale va fi o temă care va mai reveni (în special prin intermediul ideii sale referitoare la bugetul pe proiecte, care pare a revoluţiona, cel puţin discursiv, modul în care se construieşte bugetul în România).

Conservarea sistemului

Altfel, Băsescu a continuat critica cu privire la activitatea ministerelor. Problema de fond identificată este tendinţa de auto-conservare a sistemului care nu dă legi pentru a răspunde agendei publice, ci pentru reproducerea unor situaţii care favorizează menţinerea sistemului.

PROIECTUL COMUNITATII DE INFORMATII

A fost lansat un nou semnal cu privire la conducerea comunităţii de informaţii. Ea va reveni consilierului prezidenţial pe probleme de securitate care va fi un om politic. Din mesajele lansate de preşedinte a reieşit că a ales deja persona care va ocupa această poziţie. De asemenea, Traian Băsescu a repetat mesajul potrivit căruia Comunitatea de Informaţii va fi o structură de analiză şi sinteză subordonată CSAT, iar nu un serviciu de informaţii supra-dimensionat.

Schimbarea şefilor serviciilor de informaţii

Am văzut grija cu care abordează Traian Băsescu situaţia serviciilor de informaţii. A fost exprimată aprecierea pentru actualii conducători ai principalelor servicii, precum şi nevoia ca ei să rămână în funcţie o perioadă datorită relaţiilor pe care le au cu serviciile din afară precum şi a implicării deschise în procesul de reformă. Ca soluţie de eschivă, Traian Băsescua vorbit de schimbarea a peste 100 de generali din structurile militare, inclusiv serviciile de informaţii.

CONSILIILE JUDETENE SI PRESEDINTIA CAMERELOR

Şeful statului a insistat destul de mult asupra necesităţii de a evita schimbarea regulilor în timpul jocului, prezentâdu-şi argumentele într-o formă deosebit de atractivă pentru public; el a vorbit despre nevoia de a rupe un cerc vicios politicianist – tendinţa fiecărei puteri de a schimba regulile stabilite de fosta putere – sugerând că actuala guvernare poate impune un precedent pozitiv în acest sens.

Băsescu a refuzat din start soluţia coaliţiei de a schimba regulile în timpul jocului. Replica faţă de coaliţie a fost însă neaşteptat de echilibrată şi de temperată. Nu am asistat la atacuri, ci doar la prezentarea echilibrată de argumente. A dat ca exemplu experienţa de la Bucureşti, impusă opiniei publice ca exerciţiu malefic al PSD. În mod interesant, a încercat să facă o diferenţiere între situaţia de la consiliile judeţene şi cea de la cele două camere, indicând că e de aşteptat o mai puternică insistenţă asupra celei de-a doua situaţii.

Chiar dacă e de acord cu decizia de schimbare a preşedinţilor de la camere, preşedintele vorbeşte de „decizia lor”, şi nu de o decizie pe care şi-o asumă personal. E o distanţare care poate semnifica chiar o repliere faţă de subiect. Soluţia pe care a propus-o este cea a arbitrajului Curţii Constituţionale, în acord perfect (neexprimat) cu soluţia PSD.

Trebuie remarcat că, în cazul Consiliilor Judeţene, preşedintele a încercat să inducă ideea că posibilitatea schimbării legislaţiei era una facilă, dar calculele de moralitate politică au generat abandonarea situaţiei. Tot timpul, Băsescu a sugerat că preşedinţii de consilii pot fi schimbaţi dacă există 66% (ingorând nevoia a încă unei condiţii – decizia judecătorească de anulare a trei decizii ale consiliului). Ignorând criteriul ilegalităţii (cel care, de fapt, e singurul care stă la baza înlocuirii şefilor de consilii), preşedintele a încercat să arate cât de simplu ar fi fost acest proces de schimbare. Câtă vreme nu există replici la mesajele sale, acest punct de vedere se va impune, iar Băsescu poate ieşi câştigător dintr-o dispută politică pierdută.

Confuzia regulamentelor

Rodica Culcer: Nu vreţi să schimbaţi legea, dar de ce vreţi să se schimbe regulamentul camerelor? Că altfel nu se poate schimba preşedintele unei camere.

Traian Băsescu: Doamnă, nu e o lege, e un regulament interior. Să ştiţi că şi consiliile judeţene au regulamente. (…) Dar se mai produce un lucru: va trebui modificat, în concordanţă cu noua lege, şi regulamentul de funcţionare a consiliilor judeţene. Să nu credeţi că acei consilieri locali sunt mai puţin inteligenţi decât parlamentarii. Vor bloca procesul de modificare a regulamentului – că se dă legea, dar întâi trebuie făcut noul regulament al consiliului şi pe urmă schimbaţi.

Un episod interesant a fost cel legat de regulamente. Preşedintele a părut că nu cunoaşte câteva elemente juridice de bază. Mai întâi, acela că regulamentele celor două camere au rang de lege (chiar organică). Apoi, nu a părut a şti că modificarea legii 215 era suficientă pentru a fi pusă în aplicare. Introducând acest argument al regulamentelor de la consilii, unde s-ar fi perpetuat problemele din Parlament, preşedintele încearcă să arate opiniei publice că ieşirea din aceste probleme reprezintă un succes şi nu un eşec.

REFORMA POLITICA

Vorbind despre reformă politică, preşedintele a indicat că e nevoie ca partidele să depăşească discuţiile doar despre temele de actualitate. Spre deosebire de stilul său general de discurs, Băsescu a încercat să iasă din tentaţia preluării temelor majorităţii şi să indice că rolul politicianului este să se gândească şi la alte priorităţi. Planificând pentru anul viitor toată această dezbatere constituţională, Băsescu încearcă să pară că are viziune şi că încearcă să evite un nou eşec prin apropierea de momentul electoral.

Parlamentul unicameral

Trebuie subliniat că preşedintele nu a dat nici un argument legat de nevoia de parlament unicameral (fie pentru că nu e sigur de subiect, fie pentru că nu vrea să ofere opiniei publice „ancore” de care să se poată agăţa într-o eventuală dezbatere). El insistă însă aprioric asupra soluţiei, chiar dacă e de acord că trebuie să existe şi o dezbatere. Şi-a rezervat însă dreptul recurgerii la referendum în cazul în care nu se va ajunge la un consens (arătând astfel că agenda propusă după consultările de la Cotroceni fac parte dintr-o strategie mai amplă).

Înţelegând că legea referendumului nu îi permite să propună un referendum pe această temă, Băsescu a indicat soluţia: modificarea legii care, oricum, e neconstituţională.

În sprijinul său a prezentat şi un text dintr-o decizie a Curţii Constituţionale.

Din decizia nr.70/5 mai 1999 a Curţii Constituţionale: „Preşedintele este singurul îndreptăţit să stabilească problemele de interes naţional asupra cărora poate cere poporului să-şi exprime voinţa prin referendum”.

ANALIZA DISCURSULUI

Tema principală a emisiunii a fost autodefinirea şi impunerea rolului de preşedinte jucat de Traian Băsescu. Moderatorul Rodica Culcer a început cu această temă şi a revenit apoi la ea, de mai multe ori, pe parcursul emisiunii. În cadrul unui sondaj, mai multor persoane li s-a cerut opinia în legătură cu modul de acţiune al lui Traian Băsescu (Este bine sau nu ca preşedintele să se implice în activitatea Executivului?). Tema are două aspecte distincte:

1. modul în care se autopercepe preşedintele;

2. modul în care este reflectat comportamentul său de către ceilalţi.

Preşedintele a depăşit faza acomodării cu noua funcţie. Conştiinţa propriei activităţi şi a propriilor responsabilităţi şi libertăţi este cât se poate de vie. Tonusul lui Traian Băsescu este excelent, reacţiile discursive sunt rapide. Asistăm la un caz tipic de conversiune: preşedintele se manifestă ca purtător de sens. El pare ”plin de sens”, prin comparaţie cu cel care era înainte de a deveni preşedinte, dar şi cu alţi oficiali, care sunt plini de “păcate”. Încrederea în sine se bazează pe faptele propriului trecut (comandant de navă, ministru etc), dar acest trecut nu este lipsit de greşeli. Preşedintele, însă, este altul decât candidatul la preşedinţie. Ultimul putea minţi, primul nu mai poate.

Saturaţia de sens explică şi caracterul special al discursului lui Traian Băsescu. Preşedintele ştie că discursul este singura sa pârghie importantă de acţiune politică. Discursul este, deci, pentru preşedinte o formă de acţiune. Încărcătura discursivă este, însă, cu atât mai mare, cu cât preşedintele întruchipează sensul interesului naţional şi al Alianţei, care este o formă de credinţă. Traian Băsescu îşi bazează întregul discurs pe această credinţă în interesul naţional, la care s-a convertit. Această credinţă este fărăr rest. În spatele ei, nu mai există nimic, preşedintele nu mai susţine alte interese.

Preşedintele a descoperit corespondenţa firească între credinţa sa şi atributele constituţionale, în special dreptul de a organiza referendum. Potrivit afirmaţiilor lui Băsescu, preşedintele are dreptul de a defini interesul naţional atunci când doreşte să solicite opinia poporului. Aşadar, preşedintele nu doar întruchipează, ci şi defineşte interesul naţional.

Traian Băsescu este ofensiv în cel mai înalt grad. Aşteptările sale sunt mici. El crede că va fi înşelat, că ceilalţi nu se vor ţine de cuvânt, că vor să-l ignore s-au să-l distrugă; prin urmare, trebuie ţinuţi la respect şi împinşi de la spate. În raport cu ”puterile” la care se raportează, atitudinea constant ofensivă a lui Traian Băsescu este completată de identificarea unor puncte slabe, mai exact a unor vulnerabilităţi esenţiale ale celorlaţi (voluntare sau nu).

Astfel:

1). Guvernul are o problemă: ”soluţia imorală”. Acesta este “păcatul originar” al Guvernului. Ca “ax” al Alianţei, preşedintele nu se poate “lepăda” de actuala guvernare şi nici nu doreşte. El are o atitudine ambivalentă faţă de Guvern şi faţă de Alianţă, în funcţie de poziţionarea Guvernului şi Alianţei faţă de “ax”. PD este lăudat, cu reprezentanţii PD se înţelege fără să vorbească, în timp ce cu PNL este necesar să ţină legătura în permanenţă pentru că PNL se îndepărtează de “ax”. Decizia PNL de a susţine, în contra preşedintelui, modificarea Legii administraţiei locale, este o atitudine “tipică” a PNL.

2). Parlamentul are o problemă: trebuie reformat (ideea parlamentului unicameral). Scopul reformării Parlamentului este schimbarea clasei politice. Insistenţa pe această temă arată nevoia lui Traian Băsescu de a fi ofensiv cu toată lumea (inclusiv cu Parlamentul), chiar dacă nu există un motiv sau o perspectivă concrete de dispută.

3). Presa are o problemă. Este probabil că singurul motiv concret al participării la emisiune a fost acela de a lansa un atac la adresa patronilor de presă. Ei sunt, în opinia sa, cauza relelor. Pentru Traian Băsescu, presa pare să reprezinte principala forţă contra-discursivă. Limitele constituţionale sau jocul politic îl împiedică, de pildă, pe premier să aibă o atitudine directă, fermă, sinceră privind acţiunile preşedintelui. Presa, însă, nu este împiedicată de nimic, nu este obligată la o mimare a bunei înţelegeri, este “liberă de obligaţii”, ca şi preşedintele. Influenţa discursivă a preşedintelui este mai mare decât a presei, dar trusturile de presă sunt mai multe, pe când el este singur. Acesta este şi motivul pentru care preşedintele şi-a luat măsuri de siguranţă şi a citat un raport european privind situaţia presei. Preşedintele şi presa se află, în plus, într-o anumită formă de concurenţă în raport cu publicul. Ca şi presa, Traian Băsescu doreşte să impună subiecte pe agenda publică, iar agenda media (care influenţează puternic agenda publică) nu corespunde cu propria agendă. Din punctul său de vedere, presa este foarte departe de “ax”.

Discursiv, după ce atacă, Traian Băsescu nu uită să-şi declare buna-credinţă. În cadrul interviului, preşedintele a pretins că ieşirile sale publice au două scopuri: 1. de a-i atenţiona pe cei cu care a discutat în prealabil, dar nu au rezolvat problema în graficul stabilit; este o formă de presiune, şi în aceasta constă forţa discursului preşedintelui; 2. de a arăta electoratului că este activ, că este de partea sa, că este conştient de problemele existente. Preşedintele este nevoit să se manifeste din dorinţa de a nu pierde “sensul” după abaterile repetate ale guvernării, ale presei, ale grupurilor de interese economice. Preşedintele vrea să fie un apărător, oscilând între a apăra imaginea şi credibilitatea Alianţei şi a apăra poporul şi interesul naţional.

CONCLUZII

Spre deosebire de alte apariţii publice, preşedintele a fost la TVR nespecific. Chiar dacă a atacat, a vorbit calm, aşezat şi fără efuziuni politicianiste. Nu a mai apelat la fiecare argument la sprijinul majorităţii pe care se bazează şi la cunoaşterea agendei populare. Deşi a anunţat măsuri ferme şi puternice, Băsescu nu i-a mai atacat nici pe liberali şi nici pe cei din opoziţie. Atitudinea sa a semănat foarte mult (neaşteptat de mult) de cea pe care o avea, în anumite momente, Ion Iliescu, părând a intui că o stare de conflictualitate perpetuă se poate întoarce împotriva sa (mai ales că încercările sale de până acum de a părea neconflictual nu a fost convigătoare).

Echilibrul lui Băsescu s-a remarcat şi în legătură cu PSD, partid care nu a mai fost atacat cu virulenţa de până acum. Dimpotrivă, putem spune că e prima emisiune în care Băsescu se raportează la PSD ca la un partid acceptabil din punct de vedere democratic (neexclus din dezbaterea publică).

Calmul său poate fi derivat fie dintr-o înţelegere a necesităţii unui joc diferit faţă de cel din ultimele luni (care i-au adus o primă scădere semnificativă în sondaje şi eşecuri politice pe linie), fie dintr-un calcul strategic, care ascunde paşi agresivi ce vor fi făcuţi mai târziu (spre exemplu, prin forţarea apariţiei unei dezbateri constituţionale privind necesitatea sistemului prezidenţial în România).



[1] E de crezut ca interventia a fost pregatita din timp, in logica sinceritatii simulate inca din perioada de campanie electorala. De altfel, Traian Basescu pare ca recurge constant la instrumentele care si-au dovedit pana acum succesul.


Administratorul