„Eu nu am inca proiectul de lege pe masa, ca sa pot sa-l vad, dar proiectul va trebui sa fie rezultatul unei dezbateri in care Executivul sa aiba un rol important”, a declarat ieri Premierul.
“Noul proiect privind formarea Comunitatii Nationale de Informatii (CNI), asa cum a fost formulat la Cotroceni, pare sa fie boicotat atat de opozitie, cat si de partidele care sustin Guvernul”. Motivul acestei boicotari este teama de a concentra un asemenea volum de informatii “in mana unui singur om, Presedintele Traian Basescu”. Ca atare, Vicepresedintele Comisiei de aparare din Senat, senatorul PNL Norica Nicolai, considera ca viitoarea comunitate de informatii ar trebui trecuta sub controlul Parlamentului.
În premieră în ultimele şase luni, premierul Călin Popescu-Tăriceanu se opune făţiş unei dorinţe a preşedintelui Traian Băsescu pe teme de guvernare[1]: proiectul de lege privind comunitatea de informaţii nu va fi promovat printr-o ordonanţă de urgenţă, aşa cum ar vrea Palatul Cotroceni. De altfel, Tăriceanu a dus discuţia şi mai departe, arătând că nu era la curent cu proiectul la care lucrează Claudiu Săftoiu. Ceea ce invalidează total ipoteza cooperării dintre cele două palate şi imaginea de bună comunicare ce există în coaliţie (dorită şi descrisă de Tăriceanu la ultima sa apariţie mediatică, la Pro Vest).
Disputa pe tema comunităţii de informaţii vine într-un context aparent liniştit în ceea ce priveşte activitatea preşedinţiei (ultima perioadă fiind mai degrabă presantă pentru guvern şi nu pentru Băsescu). Cu toate acestea, apar semnale legate de problemele pe care le are preşedintele în continuare (demisia de la Cotroceni a unui consilier prezidenţial după un episod încă ţinut în penumbră şi apariţia de speculaţii legate de lipsa de fundamentare a inculparii lui Omar Hayssam). De asemenea, se prefigurează o opoziţie puternică la implementarea legilor justiţiei în maniera dorită de Monica Macovei. Pe acest fond, ideea lui Băsescu de a coopta serviciile de informaţii într-o comunitate care să i se subordoneze vine intr-un moment delicat.
Dacă la acest tablou adăugăm şi disputele tot mai vizibile dintre PNL şi PD în ceea ce priveşte viitorul politic al guvernării, sesizăm mult mai corect nivelul de încărcătură nervoasă care domină structurile Alianţei.
Călin Popescu Tăriceanu pare a sesiza că îşi pierde tot mai mult autoritatea asupra guvernării şi imaginea de lider politic şi, în consecinţă, încearcă să adopte poziţii ferme prin care să demonteze toate dificultăţile proprii de autoritate şi de imagine. Problema sa este că ţinta pe care şi-a ales-o nu este partenerul de coaliţie (PD), ci preşedintele Traian Băsescu.
Tăriceanu nu a reacţionat foarte vizibil la disputele dintre liberali şi democraţi, preferând un rol neutru (care pare însă că îl scoate din prim-plan). Această opţiune a fost una greşită, pentru că Tăriceanu a pierdut prilejul de a se poziţiona în apărătorul ideii de Alianţă înainte ca aceasta să se decredibilizeze singură. De asemenea, Tăriceanu ar fi putut juca rolul de mediator, putând ajuta la refacerea spiritului de echipă în interiorul Alianţei (măcar ca percepţie publică).
În acelaşi timp însă, preferă să se opună preşedintelui, în condiţiile în care nu a demonstrat absolut deloc că ar putea avea capacitatea politică şi de imagine de a concura cu acesta. Dimpotrivă, toate examenele majore cu care s-a confruntat Tăriceanu până acum au fost căzute.
Miza comunităţii de informaţii este una reală, dincolo de disputele politice dintre preşedinte şi premier. Ideea subordonării serviciilor de informaţii preşedintelui nu este nouă, dar până acum ea nu a putut fi pusă în aplicare niciodată. Pretenţia preşedintelui de a transforma serviciile în structuri neutre politic este necredibilă, pentru că scoaterea lor de sub controlul parlamentar face tocmai posibilă oficializarea politizării lor (nu sub spectrul unui partid, ci sub spectrul unei persoane).
Pentru premier, asumarea acestui front opus preşedintelui este însă o alegere greşită, pentru că îl plasează şi mai puternic în tabăra cealaltă (acolo unde deja îşi fac simţită prezenţa lideri din PSD şi PRM, blamaţi la nivel mediatic). În condiţiile în care premierul nu a mai fost alături de preşedinte de la primul moment al guvernării (de la implementarea cotei unice), e posibil ca la nivelul percepţiei publice un astfel de moment să conteze aproape decisiv în ruptura tot mai evidentă dintre cei doi. Şi, pentru că preşedintele este mult mai bine poziţionat din toate punctele de vedere decât premierul, e foarte probabil să asistăm la căderea lui Tăriceanu în urma propriei sale opţiuni.
[1] A mai existat o opozitie, legata insa de o initiativa politica – tema alegerilor anticipate
