1. Alianța DA

Partidul Național Liberal a fost considerat, de la începutul funcționării Alianței, partidul conducător al opoziției din România atât din punct de vedere ideologic, cât și din acela al tradiției și al ofertei de oameni. Rezultatul lui Traian Băsescu din decembrie, succesul lui Videanu la București și slaba prestație a lui Călin Popescu Tăriceanu a condus la o răsturnare a acestei situații. {n acest moment, PD-ul conduce atât destinele Alianței și este și cel mai semnificativ partid din România. Mișcarea sa către ideologia populară și ipotetica afiliere la Internaționala Creștin-Democrată, o familie politică majoră, ridică și mai mult rangul acestei organizații politice, dominate în continuare de Traian Băsescu. Congresul PD care mai mult ca sigur îl va desemna pe Emil Boc președinte al partidului a fost organizat astfel încât oamenii lui Traian Băsescu să fie în pozițiile cheie. Tentativa lui Videanu de a candida împotriva lui Boc a fost negociată la Cotroceni și Videanu s-a mulțumit cu funcția de președinte executiv. După toate aparențele, singurul necumințit este Radu Berceanu care se va așeza în spatele lui Cezar Preda și a moțiunii sale social-democrate, fără șanse de reușite însă. Prin această mișcare PSD rămâne singur în spațiul din stânga scenei politice românești și singurul reprezentant al Internaționalei Socialiste în România, iar PD-ul – cu puțin noroc – devine singurul reprezentant al celeilalte familii politice majore. Liberalii se trezesc din nou în afara schemei. Familia liberală este minoră, iar în interiorul PNL există un important curent pro-popular care s-ar putea transforma într-o migrație a unor parlamentari spre PD.

Al doilea aspect complicat al Alianței a fost generat de recent dezvoltatul caz Patriciu. Dinu Patriciu se se află în conflict cu gruparea Talpeș-Tender de mai bine de patru ani. {n 2004, Ioan Talpeș a întocmit un memorandum în care ataca modul în care a decurs privatizarea Petromidia, realizată de guvernarea CDR, și modul în care s-au realizat anumite operațiuni în perioada de post-privatizare. Relația bună a lui Dinu Patriciu cu o parte din liderii PSD a condus la blocarea acestui memorandum. Imediat după arestarea lui Corneliu Iacubov și a fraților Iancu (parteneri de afaceri ai lui Ioan Talpeș), cazul Patriciu a intrat din nou pe rol. După toate aparențele, arestarea lui Dinu Patriciu a fost aprobată atât de Monica Macovei cât și de Traian Băsescu. Reacția violentă a unor structuri ale societății civile, a mediei și a cercurilor de afaceri, și chiar a unor structuri din PNL a condus la revocarea ordinului, simultan cu eleiberarea după mai bine de două luni de detenție a lotului Iacubov. Este important de privit acest moment al justiției românești. {n primul rând, avem de a face cu un conflict deschis între procuratură și judecători. Eliberările din week-end-ul trecut demonstrează acest clivaj. Campania anti-corupție a lui Traian Băsescu nu se poate desfășura cu anchetați în stare de libertate, fiindcă este compromisă componenta de imagine. Publicul larg înțelege foarte greu lungile perioade de anchetare în stare de libertate și le asimilează cu tentativa autorităților de a tergiversa măsuri radicale. Deși, mult redusă în democrațiile occidentale, arestarea pentru realizarea anchetei este apreciată în opinia publică românească. Plimbarea unor persoane la parchet din când în când nu înseamnă nimic. Dovada unei acțiuni decise împotriva corupției este doar arestarea. Traian Băsescu avea nevoie de arestări, inclusiv din tabără sa, pentru a justifica alte arestări făcute între liderii PSD. Eliberarea lui Dinu Patriciu îi pune mari probleme și, de aceea, el a ieșit în apărarea lui Botoș, procurorul general al României. Insistența lui Dinu Patriciu de a afirma că arestarea sa este cauzată de cabala lui Ioan Talpeș are și un efect negativ și unul pozitiv asupra politicii lui Traian Băsescu. Negativ, fiindcă nu-i legitimează acțiuni ulterioare și nu-l ridică la statura de luptător anti-corupție peste orice interese de partid. Pozitiv, fiindcă îi permite în continuare să vorbească de anticipate și fiindcă îi permite Monicăi Macovei să încerce să impună un pachet de legi  care reintroduce controlul politic al justiției. Dacă acest pachet de legi este votat de parlament, toate funcțiile puterii judecătorești vor fi ocupate de oameni numiți de ministrul justiției și de Președinte, iar judecătorilor li se stopează inamovabilitatea, impunându-li-se un concurs pentru ocuparea posturilor pe care le-au ocupat ca urmare a unui alt concurs considerat acum nesemnificativ.

De fapt, singura activitate coerentă a guvernului Tăriceanu a fost cea dusă de Monica Macovei, la justiție și de Vasile Blaga, la interne, ambele acțiuni vizând controlul asupra acestei zone a societății care să îi permită lui Traian Băsescu exercitarea de presiuni atât în economic cât și în politic și, în al doilea rând, să îi permită continuare campaniei anti-corupție – singura care îi poate salva scaunul prezidențial peste patru ani.

Pentru Alianța DA, complicată se întrevede și relația cu Uniunea Europeană. Din motive, în principiu, independente de voința românească traseul integrării se anunță mai dificil decât era estimat. Traian Băsescu, prin politica sa manifest pro-americană, s-a depărtat de Uniunea Europeană, astfel încât sarcinile legate de integrare și eșecurile acesteia revin exclusiv guvernului. Activarea clauzei de salvgardare, care devin tot mai probabilă în contextul noilor evoluții europene, va fi resimțită puternic de guvern și de Alianță în ansamblul ei.

Peste toate aceste aspecte se așează criza inundațiilor care pe lângă deficitul de imagine în zone fidele Alianței a generat și o semnificativă pagubă economică. Deși nu se poate vorbi de o criză economică în România, inflația depășește estimările, și creșterea economică, dacă va fi, va fi mult mai mică decât cea prognozată la finele anului trecut. Escaladarea unor crize sociale : sănătatea, relațiile cu sindicatele, pensiile erodează credibilitatea guvernului, dar nu pe cea a președintelui.

Acesta a ieșit, în principiu bine din majoritatea problemelor pe care le-a întâlnit în acest debut de mandat. Două momente sunt însă complicate : cazul jurnaliștilor răpiți și, mai ales, relația cu media. Traian Băsescu a fost probabil cel mai bun gestionar al relației cu media din politica românească. Escaladarea tensiunilor între el și o bună parte a presei scrise este inexplicabilă pentru știința sa de a netezi asemenea asperități și este justificabilă doar prin prisma tensiunii în care se află și a neclarităților generate de criza ostatecilor din Irak. În această criză, dacă se dovedește că implicarea jurnaliștilor este reală și că totul nu a fost decât un scenariu, există clar întrebarea: ce căuta Traian Băsescu la aeroport la sosirea acestora în țară? Singura ipoteză în care Traian Băsescu poate pierde susținerea populară este demonstația că el nu joacă decât un rol. Băsescu este popular fiindcă lumea a ales să-l considere altfel decât politicienii standard în care nu mai au încredere. Dacă se dovedește că Traian Băsescu este doar un produs de imagine dezamăgirea va fi foarte mare și cu efecte incalculabile în sondaje.

 2. PSD

Deși au trecut șase luni de la alegeri și aproape două luni de la Congres, PSD nu a depășit încă peste șocul din decembrie. Congresul, care a generat înfrângerea lui Ion Iliescu și propulsarea lui Mircea Geoană în prim-plan, a complicat și mai mult realitatea din PSD. {n acest moment, în partid există nu mai puțin de 5 grupări fiecare urmărindu-și propriile interese și făcând jocurile de alianțe în acest scop. {n primul rând, noul președinte, Mircea Geoană încearcă să-și creeze o echipă proprie pe care să se bazeze, atât la centru cât și în teritoriu. O parte dintre vicepreședinți joacă, deocamdată, cartea lui și liderii filialelor din Ardeal și o parte din Moldova. Atât Miron Mitrea cât și Adrian Năstase așteaptă ca Mircea Geoană să înceapă să facă greșeli pentru a-l pune la punct. Deocamdată acest lucru nu se petrece fiindcă Geoană preferă să nu se miște foarte mult. A doua echipă este cea consolidată de Adrian Năstase, care fiind președinte executiv, are atribuții în formarea viitorului guvern PSD. Adrian Năstase a obținut cele mai multe voturi la congres și are, în continuare, o cotă ridicată între membrii partidului. {n general, părerea care circulă este aceea, că Mircea Geoană este bun în această etapă pentru a curăța imaginea partidului, dar peste doi ani, în fruntea PSD va reveni Adrian Năstase pentru bătălia electorală din 2008. Miron Mitrea, secretarul general al PSD, și-a construit și el o echipă – majoritatea secretarilor executivi fiind ai lui – și a început munca de recâștigare a teritoriului. A patra echipă este cea rămasă fidelă lui Ion Iliescu, echipă mai greu de consolidat și mai puțin funcțională ca a celorlalți, compusă mai ales din nemulțumiți și din oameni în vârstă. Nu este foarte clară atitudinea lui Ion Iliescu în următoarea perioadă. Imediat după congres acesta a mizat pe erorile lui Mircea Geoană și a afirmat că va rămâne în partid. Constantând că Geoană nu greșește dramatic și că PSD a urcat în sondaje, Ion Iliescu a început să vehiculeze ideea unei noi construcții politice. Mai mulți apropiați ai săi au părăsit partidul (Ioan Talpeș, Alexandru Mironov, Petru Lificiu) declarându-se nemulțumiți de părăsirea doctrinei social-democrate de către noua conducere. Ion Iliescu a anunțat că va renunța la funcția de șef al grupului parlamentar din Senat și că este posibil să părăsească și PSD-ul. Dacă acest lucru se va petrece, Ion Iliescu va fi urmat de un număr de parlamentari și de niște șefi de filială, dar dezmembrarea nu va fi spectaculoasă, imaginea fostului șef al statului fiind puternic afectată și de criza Miron Cozma și de alăturarea sa cu Omar Hayssam și de atitudinea lipsită de fair-play din cadrul Congresului PSD. Mai mult, pentru noua conducere a PSD plecarea lui Ion Iliescu și a apropiaților săi este avantajoasă fiindcă o scutește de anumite explicații și de anumite justificări.  A cincea grupare din partid este cea construită în jurul lui Ioan Rus, care teoretic îl sprijină pe Mircea Geoană, dar care are un calendar propriu și care va juca un rol foarte clar în alegerile de peste doi ani. Miza centrală a întregii competiții din PSD este dată de congresul de peste doi ani, din anul premergător alegerilor, când toate funcțiile vor fi din nou scoase la concurs. Atunci va fi hotărâtă conducerea PSD pentru următorii patru ani, va fi desemnat candidatul de prim-ministru și chiar și candidatul pentru prezidențialele din 2009. Singura surpriză care s-ar putea să apară pe drum sunt anticipatele anunțate de Train Băsescu, dar care din punct de vedere constituțional sunt foarte greu de realizat.

 3. Remanierea sau restructurarea guvernului

    Acest proces trebuie înțeles în primul rând ca pe o negociere între componentele guvernului (PNL, PD, UDMR, PC și BND) și, în al doilea rând, ca pe o măsură de imagine pentru opinia publică. Cu mici excepții  (internele, justiția, agricultura, comunicațiile) activitatea noilor miniștri a fost puternic contestată atât de media cât și de sindicate. Premierul Tăriceanu a ieșit ptort din criza inundațiilor, miniștrii de Externe și al Integrării au probleme majore cu Uniunea Europeană, ministrul Sănătății este atacat din toate părțile, la fel și ministrul Mediului , cât despre Ionuț Popescu de la Finanțe este probabil cel mai puțin popular politician din România din cauza numărului foarte mare de taxe pe care le-a introdus. De aceea, oriunde se vor face schimbările acestea vor fi bine primite de public. Este vehiculată și ipoteza schimbării lui Tăriceanu cu Stolojan, dar Traian Băsescu după ce a enunțat-o într-o emisiune televizată, tot el a dezmințit-o ca urmare a presiunilor PNL. Stolojan nu este dorit de PNL, dar este dorit de populație care îl consideră, în continuare, un foarte bun prim-ministru. Tot pentru funcția de premier a fost avansat și numele lui Mugur Isărescu, dar deocamdată este fezabil să considerăm că va rămâne Tăriceanu. Conform intențiilor atât ale Palatului Cotroceni cât și ale Palatului Victoria, remanierea va fi făcută la începtul acestei veri, undeva între jumătatea lui iunie și jumătatea lui iulie. Refuzul PNL de a discuta de anticipate până după raportul de țară din toamnă, indică faptul că o mișcare la nivelul executivului trebuie făcută suficient de repede pentru a contracara curba descendentă de popularitate a Alianței. Efectele scumpirilor consecutive ale utilităților și efectul inflației se vor simți tot la începutul toamnei, când este tradițional pentru România sezonul grevelor sindicale. Logic ar fi, ca în acel moment, guvernul să fie întărit prin remaniere.

 4. Criza jurnaliștilor

Binecunoscută din prisma dezvoltării cazului, criza jurnaliștilor a căpătat o turnură interesantă după conferința de presă de luni 6 iunie susținută de Traian Băsescu. Povestea spusă de președinte are câteva lacune care nu au scăpat jurnaliștilor cu care acesta are niște probleme de mai bine de două luni. Fără a intra în detalii trebuie spus că din versiunea oficială lipsesc date importante: mobilul lui Omar Hayssam, legăturile dintre acesta și jurnaliști, motivul deplasării jurnaliștilor în Bagdad, identitatea primei grupări de răpitori, motivația pentru care această grupare i-a cedat mai departe, revendicările reale ale răpitorilor, oferta românească, rolul lui Mohamed Munaf, schimbul făcut pentru eliberarea jurnaliștilor. La toate acestea se adaugă diverse momente și atitudini de pe parcursul celor 55 de zile care nu concordă cu afirmațiile de acum ale șefului statului.

Nu are sens să intrăm în scenariile care au covârșit media în toată această perioadă, unele complet necredibile, altele mult mai aproape de realitate. Partea interesantă este că, în timp ce, probabil, opinia publică – în ansamblul ei – îl crede pe Traian Băsescu, media nu îl crede aproape deloc. Descoperirea inadvertenței legate de cartela de telefon de pe care nu se putea suna din Irak și continuând cu lipsa de logică a scenariului Haysam (de ce acesta și-a răpit oamenii pe care i-a trimis în Irak pentru  a-i face acolo lobby în vederea încheierii unei afaceri cu zahăr la care, se pare că era parte și cotidianul România Liberă și mai ales de ce nu a ales altă cale să iasă din țară având o avere estimată la peste 250 de milioane de dolari?) pentru a încheia cu confuzia între primul răpitor contactat și al doilea care s-au dovedit a fi una și aceeași persoană, sunt tot atâtea semne de întrebare care nu se vor stinge foarte ușor. Nu este clar ce are de ascuns Traian Băsescu, dar acest punct va persista în relația dintre el și media și orice nouă descoperire în acest caz va genera interes din partea jurnaliștilor.

Este interesant faptul că, Traian Băsescu, un om politic foarte priceput în relația cu media a ajuns atât de repede la o tensiune atât de mare. Practic din această săptămână, Traian Băsescu este în război deschis cu Ion Cristoiu și Cristian Tudor Popescu, doi dintre cei mai importanți gazetari autohtoni, cu Antena 1 – al doilea trust media din România -, dar și cu ziare mai puțin ostile ca 7 plus, Ziua, Adevărul sau Libertatea. Până și foarte prietenosul Evenimentul Zilei a avut o atitudine critică față de atitudinea prezidențială. În acest moment, singura media necondiționat fidelă sunt Academia Cațavencu și Cotidianul și, oarecum, Realitatea TV, toate aparținând direct sau mascat omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu. Credibilitatea lui Traian Băsescu acum, este suficient de mare să facă față unui război cu media, dar realitatea românească arată că nimeni nu a câștigat un război cu media indiferent de credibilitatea și notorietatea sa. E de așteptat ca, în următoarea perioadă, președintele să facă un pas înapoi în această confruntare. În același timp, e de văzut, dacă presa va accepta acest armistițiu de care Cotroceniul are foarte mare nevoie pentru a-și consolida poziția în alte părți: relația tensionată cu PNL, criza de credibilitate a guvernului, relația rece cu celelalte două partide membre ale coaliției (UDMR și PC), creșterea PSD în sondaje, nemulțumirile cercurilor economice față de instabilitatea economică și față de suprafiscalitatea generată de cota de 16% și , nu în ultimul rând, dificultățile generate de problemele cu care se confruntă Constituția europeană și care se răsfrâng asupra traseului de integrare al României.


Administratorul