Basescu, Tariceanu si Blaga vin la Brasov
Sâmbătă, în Poiana Braşov, va avea loc o întâlnire la nivel înalt între preşedintele României, Traian Băsescu, premierul Călin Popescu Tăriceanu şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, pe de o parte, şi primarii marilor municipii din ţară şi preşedinţii tuturor consiliilor judeţene, pe de altă parte. Discuţiile se vor axa în principal pe marginea modificărilor la Legea Administraţiei Publice Locale.
Legea 215/2001 a administraţiei publice locale ar putea fi modificată prin ordonanţă, a declarat miercuri seara ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, după o întâlnire a reprezentanţilor coaliţiei de guvernământ desfăşurată la Palatul Victoria. „Ne gândim serios la posibilitatea modificării Legii 215 printr-o ordonanţă de urgenţă”, a afirmat Bogdan Olteanu.
Reorientarea coaliţiei de pe problema schimbării preşedinţilor de camere către problema schimbării preşedinţilor de consilii judeţene nu este doar rezultatul luptelor ineficiente din Parlament. Stilul greoi în care se produc modificările la regulamentele celor două camere îi face pe cei din Alianţă să caute noi surse de victorii politice, astfel încât să nu se anuleze total protocolul încheiat în luna august. Dar, în afară de această presiune (generată de un eveniment de la centru), se adaugă o altă presiune, venită de această dată din teritoriu, referitoare la relaţiile de lucru dintre PNL şi PD. De câteva săptămâni, au apărut tot mai multe semnale legate de disputele din teritoriu şi de zonele în care relaţia dintre cele două partide este complicată. Mai mult, la această relaţie dificilă se adaugă semnale precum cel de la Galaţi (unde s-a rupt, în primă instanţă, protocolul de colaborare din cadrul coaliţiei), şi care confirmă dificultatea cronică de menţinere a unei anumite unităţi.
O analiză a sensului real al tuturor modificărilor propuse de partidele Alianţei pentru perioada următoare arată că acestea se referă mai puţin la eficienţa instituţională şi la reforma politică, şi mai mult la conturarea unui cadru care (voit sau nu) forţează funcţionarea unitară a Alianţei şi a coaliţiei.
Toate momentele (de până acum şi cele care par că vor apărea) construiesc o presiune tot mai mare, la care partidele politice româneşti sunt supuse.
Explicaţia acestei presiuni are, cu siguranţă, legătură, cu preşedintele Traian Băsescu, acesta resimţind tot mai acut ameninţarea pierderii unui vehicul electoral eficient în perspectiva realegerii sale în funcţie peste patru ani. Din acest motiv, forţarea schimbărilor instituţionale are două posibile consecinţe, ambele favorabile lui Traian Băsescu: fie partidele reacţionează bine şi se ajunge la funcţionarea mai eficientă a Alianţei (poate chiar într-un cadru instituţional mai bun), fie partidele reacţionează defectuos şi se rupe Alianţa, cu şansa ca măcar unul dintre cele două partide să se delimiteze atât de responsabilitatea guvernării, cât şi de efectele sale. Elementul care contează cel mai mult în aceste discuţii este tocmai funcţionalitatea instituţiilor politice româneşti, adică factorul cel mai puţin dezvoltat din democraţia Românească.
Schimbările de la camere şi de la consiliile judeţene au ca scop configurarea la toate nivelurile a majorităţii care, teoretic, susţine guvernarea. Dacă se atinge acest obiectiv, atunci partidele care fac parte din coaliţie nu mai au nici o scuză în a pune beze în roate sau a amâna susţinerea unor proiecte comune. Primul obiectiv, care vizează parlamentul, pare a fi foarte greu de pus în aplicare. Dacă se va ajunge la abandonarea sa, trebuie să existe o compensaţie, în ceea ce priveşte consiliile judeţene. Aici, e de aşteptat să crească presiunea pentru forţarea cadrului legal[1], astfel încât să apară rapid rezultate. Dacă la nivel de imagine s-ar putea să se obţină rezultate pozitive, la nivel politic, Alianţa se va confrunta cu problema mediatizării dificultăţilor generale din teritoriu, care ar putea reface un tablou similar cu cel existent în perioada guvernării CDR.
Un scop similar (menit a întări unitatea Alianţei) poate fi avut în vedere şi atunci când se vorbeşte de reforma parlamentului. Pentru că, spre exemplu, introducerea votului uninominal forţează Alianţa să se restructureze (poate chiar într-o formulă unitară, de tip partid rezultat în urma unei fuziuni), pentru a putea face faţă unui PSD întărit. Trebuie precizat că votul uninominal (aproape în orice formulă ar fi aplicat) contribuie la consolidarea partidelor mari. Or, în prezent, singurul partid cu adevărat mare este PSD. Dacă PNL şi PD nu vor găsi formule instituţional-eficiente de a colabora, e posibil ca introducerea votului uninominal să conducă la dispariţia ca element important a unuia dintre cele două partide.
Parlamentul unicameral are, de asemenea, funcţia de a genera o presiune suplimentară asupra partidelor politice, în sensul consolidării propriei poziţii pentru a mai putea conta cu adevărat pe scena politică. Un parlament unicameral, alături de un preşedinte puternic, este o instituţie mai slabă, iar eventuala alegere a parlamentarilor pe baza votului uninominal scade puternic rolul de “ordonator de putere” al partidelor politice. Din această cauză, partidele trebuie să caute formule de întărire, care în cazul Alianţei poate însemna fie fuziunea PNL-PD, fie ruperea rapidă a relaţiilor dintre cele două partide, cu speranţa că unul dintre ele va scăpa de efectele negative ale guvernării.
Alegerile pentru europarlamentari, în fine, este un alt pas care forţează partidele la adoptarea rapidă a unor strategii unitare.
***
Presiunile legate de funcţionalitatea instituţiilor politice româneşti au o logică pozitivă doar dacă crizele repetate conduc la o îmbunătăţire a climatului general de pe scena politică.
Or, până acum, experienţa politică a arătat că toate aceste momente de criză sunt abordate personalizat, cu foarte puţină implicare instituţională.
Din această cauză, crizele conduc la slăbirea instituţiilor şi la întărirea imaginii personalităţilor. În consecinţă, e de aşteptat ca aceste presiuni să genereze mai degrabă riscuri decât beneficii pentru funcţionarea instituţiilor.
[1] In legatura cu consecintele negative, pe fond, ale schimbarii nechibzuite a cadrului legal, am insistat cu ceva timp in urma. Daca Alianta pregateste un proiect similar de modificare a legii 215 cu cel referitor la regulamentele celor doua camere (proiect care sa se refere la o modificare de amploare, principiala, si care sa ascunda de fapt intentia schimbarii unor lideri anume), e posibil ca initiativa sa fie blocata intr-o maniera similara. Alianta ar putea avea succes daca isi concentreaza eforturile doar pe schimbarea efectiva a sefilor de consilii judetene vizati.
