„Evenimentul zilei” e dator sa clarifice care dintre urmatoarele variante este cea reala:
1. Povestea publicata ieri (fara acoperirea tuturor rigorilor si standardelor jurnalistice ale EVZ) este adevarata. In acest caz, trebuie sa adunam informatiile si probele cele mai convingatoare si sa publicam adevarul.

2. Povestea publicata ieri este rezultatul unei intoxicari jurnalistice (indiferent care sunt premisele acesteia). Atunci, va trebui sa redactam cea mai consistenta ancheta si sa publicam cu toata demnitatea acest adevar. Abia a treia varianta, cea a tacerii absolute si a trecerii in uitare, ne va face jurnalisti infirmi pe viata. Povestile trebuie spuse pana la capat. (Evenimentul Zilei)

 

După ce povestea Monica Macovei a fost lansată ieri de Evenimentul Zilei, astăzi apar referiri la acest subiect in mare parte a presei scrise.

Se remarcă un articol pe spaţii largi in cotidianul Curentul, unde se scoate in evidenţă faptul că Evenimentul Zilei a operat fără surse şi că incidentul nu este real. Adevăratele centre de interes sunt constituite însă de două articole esenţiale:

–         articolul citat, din Evenimentul Zilei, semnat de redactorul-şef, unde se subliniază faptul că există două variante posibile – povestea este fie reală, fie rezultatul unei intoxicări jurnalistice

–         editorialul din Gândul, al lui Cristian Tudor Popescu, unde, imprevizibil poate, autorul acuză demersul jurnalistic al Evenimentului Zilei.

 

Două observaţii principale derivă din lectura – separată –  a acestor articole:

1. Evenimentul Zilei introduce ipoteza “intoxicării jurnalistice”. Incidental, acest concept a fost vizibilizat puternic de preşedintele Băsescu, în încercarea sa de a discredita presa cu ocazia crizei ostaticilor din Irak. Fie că este vorba despre o coincidenţă sau despre o strategie, nu putem să nu remarcăm faptul că, dacă Evenimentul Zilei va acuza că redacţia sa, împreună cu Monica Macovei, au fost victima unei intoxicări din partea unei prese răuvoitoare, acest fapt va servi teoriei preşedintelui şi va conduce la decredibilizarea şi mai accentuată a presei. Ulterior, acesta va putea acuza presa nu numai pentru cazul jurnaliştilor răpiţi, ci şi pentru tentativa de discreditare a unuia dintre cei mai activi miniştri (în contextul discutării reformei în justiţie – temă cu o miză foarte mare).

2. Cristian Tudor Popescu a acţionat surprinzător. Consacrat fiind ca un critic activ al puterii, ar fi fost poate de aşteptat, pentru o mare parte a publicului, să se integreze şi el în corul acuzatorilor Monicăi Macovei, care prin comportamentul său ar fi permis ca pe seama unui ministru al guvernului României să se facă asemenea speculaţii. Dacă reacţia sa ar fi fost aceasta, atunci CT Popescu ar fi putut fi acuzat ulterior că este parte a acestei conspiraţii a intoxicării, facilitându-se discreditarea sa şi pe această cale. CT Popescu nu a căzut însă în această capcană şi, în editorialul său, a apărat cauza jurnalismului corect, fraternizând cu potenţiala sa victimă.

Persoane de interes:    Monica Macovei   

Administratorul