Mircea Geoana a vorbit despre aceleasi teme cu care si-a obisnuit audienta in ultimele luni: PSD este „o oaza de speranta”, care trebuie sa inceapa Revolutia Binelui si sa se opuna „Aliantei Raului”.
Geoana a atacat deopotriva Guvernul si Presedintia, dar obsesia zilei a fost Traian Basescu. „Cat timp Traian Basescu va fi la Cotroceni, el nu va permite PSD sa vina la putere”. Declaratia a venit in contextul unei pledoarii facute in favoarea Polului stangii. Geoana a explicat ca, orice ar face PSD, nu poate depasi un procent de 35%, iar cu acest scor si cu Basescu la Cotroceni, pesedistii nu vor guverna niciodata. Acest blocaj, a spus Geoana, nu poate fi depasit de PSD singur, de aceea este nevoie de o constructie mai ampla, care sa permita un scor electoral de 45%. Pana atunci, Geoana s-a aratat adeptul hartuirii permanente a lui Basescu.
Referindu-se la problemele interne ale PSD, Geoana s-a aratat nemultumit ca mesajele partidului sunt date pe mai multe voci: „Este anormal ca aceasta mare orchestra sa cante dupa partituri diferite”.
Forţat probabil de climatul existent în interiorul partidului, Mircea Geoană pare că renunţă treptat la viziunea sa proprie asupra politicii, care se anunţa a fi unificatoare şi consensuală, şi tinde să adopte clasica viziune dihotomică caracteristică PSD (şi, în special, vechiului PDSR). Pentru prima dată, el a vorbit despre distincţia clară între “noi” şi “ei”, doi actori cu poziţii de neconciliat, cei dintâi reprezentând, natural, “binele”, iar cei din urmă – “răul”.
Era, de altfel, previzibil că un mesaj raţional, bazat pe ipoteza uniunii naţionale, nu avea cum să rezoneze în interiorul PSD, unde atmosfera este dominată de sentimente vindicative şi de intenţii revanşarde faţă de actuala putere.
Toate acestea erau însă valabile şi atunci când Geoană lansa în premieră ideile sale subsumate conceptului “Revoluţia Binelui”. Eroarea de calcul care a determinat acum această schimbare – esenţială – de nuanţă ataşează noului lider al PSD atributul incoerenţei sau al inconsecvenţei.
De altfel, există mai multe aspecte care denotă slăbiciunea şi stângăcia în discursul şi acţiunea fostului ministru de externe:
- Retorica de misionar. Încercând să împlinească simultan două deziderate – unul personal, de modelare a propriului limbaj în funcţie de principiile retoricii politice de tip american, şi unul general, de simplificare a adresării omului politic român – Geoană obţine un rezultat controversat; în loc să recurgă la exprimări simple, el îşi aglomerează discursul cu figuri de stil greoaie şi stridente. Efectul nu este un discurs aerisit, ci mai degrabă unul livresc, străin electoratului românesc
- Erorile de tactică. Printre cele mai importante de până acum se numără această inconsecvenţă de abordare subliniată în debutul comentariului, precum şi surprinzătoarea remarcă referitoare la lipsa, de pe lista parlamentarilor PSD de până acum, a unor “figuri luminoase” (în condiţiile în care pe această listă se regăseşte inclusiv Mircea Geoană, ca şi colaboratori apropiaţi ai săi).
- Retorica lipsită de conţinut. Au existat până acum, numai în ultimele săptămâni, mai multe ocazii în care Geoană a lansat o idee-etichetă, fără a fi capabil să o descrie în profunzime sau cel puţin să o decline pe câteva dimensiuni principale; două exemple notabile: a vorbit despre agenda reală a populaţiei fără a fi capabil să răspundă la întrebările fireşti referitoare la conţinutul acesteia; este susţinătorul votului uninominal, fără a avea în spate un proiect detaliat, care să acopere toate aspectele conţinute în acest concept.
