Surse din PNL au confirmat faptul ca la ultima sedinta a Biroului Permanent Central al partidului, Calin Popescu Tariceanu a relansat ipoteza unificarii dintre PNL si PD, negocierile urmand sa fie demarate dupa congresul PD.
PD decide astazi, la Consilul National, daca va face pasul spre o schimbare a doctrinei de la social-democratie la doctrina populara.

Cele două semnale nu sunt întâmplătoare şi indică posibile mişcări politice în forţă ale PD şi PNL. De altfel, astăzi, deputatul PD Augustin Zegrean a declarat că democraţii vor analiza, la Consiliul Naţional de Coordonare de sâmbătă, propunerea de modificare a Statutului partidului în sensul oferirii posibilităţii candidaţilor la şefia PD de a depune şi Moţiuni de altă orientare decît social-democrată.

În ceea ce priveşte PD, nu este prima încercare din spaţiul politic românesc de coagulare a unei mişcări populare cu susţinere europeană (pe miza definită cu altă ocazie, în alte materiale). Au mai existat încercările PPRM, PUR şi PPCD. Această formulă pare a avea însă cel mai mare succes, din perspectivă pragmatică (mai ales dacă se va dubla orientarea populară şi de o fuziune cu liberalii). În perspectivă, dacă lucrurile evoluează pozitiv, se poate imagina chiar şi cooptarea noului PPCD într-o structură populară puternică, cu susţinere parlamentară, pentru a exista şi acoperirea doctrinară (consfinţind însă practic refacerea opoziţiei unite la PSD într-un partid unic).

Ideea de fuziune între PNL şi PD, lansată în urmă cu câteva luni (proiectul Stoica de fuziune şi constituire a unui partid popular) este relansată, coincidenţă sau nu, la două zile după întâlnirea dintre Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu (întâlnire în care s-a discutat, conform agendei comunicate oficial, şi despre tema alegerilor anticipate).

Dacă la acesta adăugăm şi agitaţia din PD creată în jurul ideii renunţări la social-democraţie şi adoptării curnetului popular, am putea ajunge la un scenariu în care s-ar reactiva proiectul Stoica, doar că de data aceasta cu alţi iniţiatori. Semnalam chiar că unul dintre susţinătorii trecerii PD către populari este Sorin Frunzăverde, adică tocmai numele tocmai readus în discuţie pentru numirea într-o funcţie de ministru.

Practic, prin cele două semnale, fiecare forţă politică s-a asociat cu o parte dintr-un eventual proiect de fuziune şi construcţie politică populară: liberalii relansează ideea fuziunii, în timp ce democraţii redeschid dosarul adoptării doctrinei populare. Cele două variante nu sunt incompatibile, ci dimpotrivă.

La vremea resptectivă, proiectul lui Valeriu Stoica a fost respins, pentru că în PNL se ducea o luptă acerbă pentru putere. Acum însă, după ce în tabăra liberală lucrurile sau liniştit şi, după ce şi la democraţi va avea loc o clarificare a taberelor de conducere, ideea de fuziune redevine o opţiune de luat în calcul. Mai ales că, în absenţa unor lideri puternici, cei din PNL par a nu fi capabili să reziste în disputa cu PD (pierzând aproape fiecare confruntare).

Liberalii, reticenţi la o fuziune sub o altă denumire şi sub un alt curent decat cel liberal, ar putea ceda din pretenţii în schimbul promisiunii unei ponderi superioare în noua formaţiune. Şi nu este exclus ca preşedintele să-i fi promis aşa ceva lui Tăriceanu, mai ales că nu există nimeni în PD suficient de puternic să i se opună lui Băsescu.

În mod sigur, nici în PNL şi nici în PD nu va exista o unanimitate în privinţa unei fuziuni. Însă, dacă liderii celor două formaţiuni merg pe o asemenea linie şi, în plus, au acordul lui Băsescu, proiectul devine realizabil.

Din această ecuaţie politică nu pot fi excluse schimbările din PSD care, fiind resimtite ca o ameninţare – pe ideea reabilitării social-democratilor – ar putea grăbi procesul de constituire a unei formaţiuni politice mamut, alternativă la PSD.

Persoane de interes:    Călin Popescu Tăriceanu    Valeriu Stoica   

Administratorul