PD dezaproba atitudinile publice repetate ale unor reprezentanti ai PNL, care fac referiri la tensiunile din Alianta (PNL-PD) si fac conexiuni intre acestea si presedintele Romaniei, Traian Basescu„, a apreciat Emil Boc. „Daca PNL se gandeste de pe acum la alegerile prezidentiale din 2009 si trece pe plan secund realizarea programului de guvernare la care s-a angajat, va avea de pierdut in primul rand Romania, apoi Alianta D.A. si, separat, fiecare dintre cele doua partide componente”, a declarat Emil Boc.

“Eu cred ca colegii mei liberali au o perceptie gresita asupra actelor si faptelor presedintelui, pentru ca atata vreme cat ele sunt in concordanta cu programul de guvernare si cu promisiunile din campania electorala, ele nu pot face rau, ci, dimpotriva, pot ajuta la rezolvarea complexelor probleme cu care ne confruntam. Nu vad ce poate fi rau ca presedintele sa se implice in rezolvarea grevei profesorilor sau in sprijinirea altor demersuri de interes general, in folosul Aliantei. Daca acest lucru este perceput in alta maniera, eu cred ca este o greseala de perceptie si ar trebui sa revenim la ceea ce scrie in protocolul Aliantei, la ceea ce am convenit ca vom face impreuna, iar, daca cineva are de gand sa modifice protocolul Aliantei, trebuie sa anunte public acest lucru. Noi nu am cerut modificarea protocolului Aliantei

 

Răspunsul democraţilor la presiunile de zilele trecute venite dinspre PNL nu s-a lăsat aşteptat, el fiind susţinut de două dintre vocile esenţiale pentru reprzezentarea partidului: Emil Boc şi Adriean Videanu.

Două elemente sunt fundamentale pentru structurarea acestui răspuns (reluat în forme asemănătoare de ambii lideri): apelul obsesiv la respectarea protocolului Alianţei şi insistenţa asupra comentariului PNL referitor la prezidenţiabilul pentru 2009.

Ambele direcţii de mesaj sunt menite să decredibilizeze criticile iniţiale ale PNL, pe dimensiuni la care opinia publică se poate dovedi receptivă:

–         PNL încalcă regulile Alianţei; deşi în comportamentul democraţilor s-au regăsit, de-a lungul timpului, mai multe elemente care au încălcat, cel puţin în spiritul său, protocolul Alianţei (inclusiv prin poziţii deschise anti-PNL pe anumite subiecte), acum PD este cel care denunţă un comportament similar al liberalilor; deosebirea fundamentală, din perspectiva receptării acestor mesaje de către public, este importantă: PD formulează explicit această acuzaţie, în timp ce PNL nu a făcut-o, la momentul potrivit

–         Liberalii gândesc în termeni electorali, fiind deja preocupaţi de viitoarele alegeri; privită relativ la discursul comparativ al celor două partide de la debutul mandatului şi până astăzi, acuzaţia este rizibilă, deoarece PD este cel care s-a remarcat prin susţinerea ideilor revizionist-electorale, respectiv a proiectului alegerilor anticipate. În acest context, acuzaţia adresată PNL că se preocupă mai ales de alegeri decât de guvernare se face de pe o poziţie nelegitimă. Din nou însă, democraţii se bucură de un avans dat de faptul că fac public aceste afirmaţii, spre deosebire de partenerii lor care nu au făcut-o.

O miză importantă a reacţiei PD este şi protejarea/consolidarea punctului de vedere prezidenţial. Astfel, acuza de intervenţionism nepotrivit al preşedintelui este deturnată, iar atitudinea acestuia este prezentată ca implicare. Sugestia că adevărata intenţie a lui Traian Băsescu este atacul susţinut la adresa liberalilor este decredibilizată prin prezentarea, ca motivaţie principală a preşedintelui, a dorinţei de sprijinire a intereselor populaţiei. În fine, acţiunea prezidenţială este pusă sub semnul unui concept deosebit de ofertant – respectarea promisiunilor electorale.

Din tot acest tablou conturat de discursul democraţilor, principalii actori din cadrul puterii se repoziţionează astfel:

–         PNL: factorul de disoluţie al Alianţei (prin nerespectarea protocolului), conflictual, axat pe conservarea propriei puteri şi incapabil să gestioneze eficient problemele de guvernare cu care se confruntă

–         Preşedintele Băsescu: păstrătorul valorilor care au consacrat Alianţa, garantul îndeplinirii promisiunilor electorale, susţinătorul intereselor populaţiei

–         PD: reproducătorul fidel al atitudinilor preşedintelui şi aliatul acestuia în lupta pentru realizarea programului de guvernare

Persoane de interes:    Emil Boc   

Administratorul