Sondajele de opinie marchează o schimbare fundamentală de poziţii, pe parcursul anului 2010. Există două repere importante: prăbuşirea credibilităţii PDL şi revenirea în frunte a PSD. Un al treilea reper, extrem de important, este creşterea semnificativă a votului stângii faţă de votul dreptei. Dacă dominaţia dreptei reprezenta o constantă a ultimilor ani, 2010 a dus la reafirmarea stângii şi la impunerea sa pe primul loc.
Înainte de a analiza diversele repere ale acestui an, trebuie făcute câteva precizări derivate din cercetările sociologice realizate la comanda Fundaţiei. În toate cercetările reiese că peste 85% (în jur de 88%, conform ultimului sondaj) din populaţie consideră că direcţia în care merg lucrurile în România este greşită.
Statisticile constată nu doar scăderea economică, dar şi scăderea nivelului de trai, creşterea polarizării dintre bogaţi şi săraci şi creşterea şomajului real (măsurabil nu doar în numărul celor înscrişi la şomaj, dar şi în indicatorul invers, al numărului de locuri de muncă noi create în România).
Acest val a fost folosit în mass-media pentru a amplifica nemulţumirile la adresa puterii şi pentru a mobiliza populaţia împotriva guvernului. Mitingurile organizate în acest an nu au dus încă la rezultate notabile în deciziile politice. Efectele sociale ale tăierilor abia încep să se facă simţite, spre finalul acestui an.
La începutul toamnei, încă existau 43% dintre români care considerau propriul trai ca fiind bun sau foarte bun. Revolta reală a populaţiei abia în aceste luni se acumulează şi se întăreşte. În următoarele luni, va creşte numărul celor care consideră că nivelul de trai este prost. Acest lucru înseamnă că, cel puţin până în primăvară, nu se va coagula un val major de nemulţumire – evident, în condiţiile în care nu vor apărea alte date.
Punctul de plecare al analizei este cel legat de sondajele de opinie existente. Acestea arată că, în prezent, electoratul este împărţit între patru categorii de public:
1. Electoratul care nu mai e interesat de politică, respinge toate partidele şi care – important – nu e mobilizabil la vot, chiar dacă are o puternică doză de nemulţumire (e total improbabilă atragerea de electorat de aici pentru un proiect de tipul partidului lui Dan Diaconescu).
2. Electoratul PSD (măsurabil la circa o cincime din populaţia cu drept de vot şi care se ridică în mod constant la scoruri de 38-40% în sondajele de opinie, dintre cei care îşi exprimă o opţiune). PSD nu a preluat electorat de la PDL, ci pur şi simplu şi-a recuperat propriul electorat dispersat în ultimii ani din cauza modului în care era condus partidul.
3. Electoratul dreptei, care a ajuns în premieră să fie mai mic ca dimensiune decât electoratul stângii. PDL şi PNL îşi împart acest electorat aproape matematic în ultimele luni. După ce PDL a avut o bază electorală mare derivată din ataşarea la nucleul propriu a unei mase electorale generale (preluate neideologic), scăderea produsă după luna mai a făcut ca PDL să revină la nucleul iniţial şi să se lupte pe supramaţie în zona de dreapta.
4. Electoratul extremist sau excentric, care vine la vot (chiar dacă în proporţii mai mici) şi care se împarte în prezent între partidul lui Diaconescu (PPR), PRM şi, într-o măsură mai mică, PNG. Baza aceasta nu depăşeşte 13-14% şi e greu de crezut că poate creşte mai mult decât atât, decât dacă partidele în cauză ies din această categorie şi trec la un nivel de partid clasic.
Evident, la această hartă, se adaugă votul pentru UDMR, care rămâne constant aproape indiferent de evoluţiile politice generale. Predispoziţia unui vot în valoare de 4-5% este evaluabilă în aproape orice sondaj realizat în ultimele luni, fapt care confirmă că bazinul electoral al acestei formaţiuni rămâne constant.
Alte elemente de context importante:
Are loc o schimbare de paradigmă în rândul opiniei privind soluţiile de guvernare, populaţia renunţând la susţinerea pentru cota unică şi sprijinind tot mai mult la impozitarea diferenţiată a bogaţilor faţă de săraci (70-80% încep să susţină această soluţie).
Traian Băsescu a suferit o prăbuşire electorală majoră, ajungând să beneficieze de încredere multă şi foarte multă doar din partea a 10% din populaţie. E foarte puţin, dar încă este peste scorul pe care îl înregistrează partidul (PDL are, în cifre absolute, un scor mai mic decât încrederea în Traian Băsescu; procentul de 15% de vot măsurat în ultimul sondaj e raportat la cei 55-60% din respondenţii care vin la vot şi care îşi exprimă o opinie).
Toate partidele suferă din cauza crizei din jurul guvernării, prin faptul că numărul celor nemulţumiţi de politică este în continuare foarte mare şi în creştere. Vinovăţia pentru criză este îndreptată clar spre PDL şi spre Traian Băsescu, dar există un efect indirect, care loveşte în toate partidele (mai ales în contextul în care perspectiva schimbării actualei guvernări este extrem de improbabilă).
Sursa foto: http://businesscover.ro
