Presedintia pregateste in acest moment pasii pentru consultarea populatiei undeva in toamna, campania pentru reformarea Justitiei urmind sa se suprapuna peste campania electorala pentru anticipate. Premierul Tariceanu s-a vazut ieri in situatia delicata de a recunoaste ca guvernul a modificat saptamina trecuta Legea referendumului, astfel incit populatia sa poata fi consultata pe teme de justitie.

Dacă referendumul va deveni realitate, Traian Băsescu va înregistra un nou succes politic şi de imagine. Nu trebuie uitat faptul că utilizarea referendumului ca instrument al administraţiei a fost ideea sa (controversată) susţinută puternic în perioada campaniei electorale.

Deşi puternic contestabilă, ea nu a fost combătută atunci decât foarte anemic, în condiţiile în care este evident că teoria este subminată de cel puţin două slăbiciuni: cea organizatorică (implică eforturi şi costuri nejustificat de mari) şi cea principială (anulează de facto rolul instituţiilor statului responsabile de rezolvarea problemei supuse consultării populare).

Cel mai interesant aspect este însă, în acest moment, consolidarea influenţei lui Traian Băsescu. Determinând guvernul să modifice Legea referendumului, pentru a-i facilita accesul la acest instrument, Băsescu demonstrează că poate manevra aproape orice mecanism instituţional pentru a-şi pune în practică o idee.

Treptat, el îşi construieşte imaginea de dominator al tuturor instituţiilor (deocamdată, în afara revocării demisiei premierului, el a părut că deţine controlul asupra structurii guvernamentale, mai ales prin intermediul miniştrilor PD; în cazul crizei jurnaliştilor răpiţi, a făcut tot posibilul să contureze impresia controlului asupra serviciilor secrete).

În paralel, trebuie remarcat faptul că, în măsura în care există instituţii pe care constată că nu le poate controla sau influenţa, face tot posibilul pentru a le construi o imagine de “inamic public”; cel puţin două tipuri de structuri au căzut până acum victime ale acestui comportament: Curtea Constituţională şi mass-media.

În raport cu populaţia, el îşi consolidează atributul de “voce a mulţimilor”, inclusiv prin faptul că doreşte obsesiv folosirea “poporului” ca decident în probleme importante (alegerile anticipate, reforma în justiţie). Şi ca preşedinte, ca şi în toate calităţile sale publice de până acum, Băsescu utilizează o strategie deosebit de riscantă, dar care are, cel puţin în acest moment, considerabile şanse de reuşită.

Ca şi în cazul succesului său în alegeri, trebuie subliniat că balanţa ar putea fi înclinată din nou de societatea civilă, care, în mod normal, ar trebuie să protesteze la adresa scurtcircuitării mecanismelor democratice prin gesturi autoritariste de acest tip. Remarcăm însă că cele mai pregnante voci ale societăţii civile din ultima perioadă (Cristian Pârvulescu, Alina Mungiu, Stelian Tănase, Sebastian Lăzăroiu) sunt mai degrabă favorabili preşedintelui decât critici la adresa lui.

Persoane de interes:    Traian Basescu   

Administratorul