In Romania, pe 29 iulie, are loc un referendum pentru demiterea presedintelui Traian Basescu. Referendumul are loc in urma suspendarii presedintelui de catre Parlamentul Romaniei, pe 6 iulie.

 

Procedura suspendarii a fost avizata de Curtea Constitutionala, care a recunoscut si existenta a doua incalcari clare a Constitutiei de catre presedintele suspendat.

In ultimele saptamani, se desfasoara in Romania o intensa campanie electorala, referitoare la acest vot important. In urma unei presiuni politice, s-a impus ca prag suplimentar pentru validarea votului la referendum, a unei conditii ca, pe 29 iulie, sa isi exercite votul minim 50%+1 dintre cei aflati pe listele electorale. Acest prag nu a existat pana acum, la referendumurile din ultimii ani. El a fost introdus la presiunea lui Traian Basescu si a PDL, precum si, ulterior, la solicitari venite dinspre Uniunea Europeana.

Interesant este ca motivatia solicitarii acestui prag pare sa fie diferita in ceea ce priveste UE si, respectiv, tabara presedintelui suspendat. In timp ce UE solicita acest prag pentru ca Romania sa ofere un raspuns legitim crizei actuale, iar votul de demitere sau mentinere in functie sa intruneasca un cvorum democratic, tabara lui Traian Basescu insista pentru cvorum ca solutie de nevalidare a referendumului. Acest lucru este tot mai clar din toate declaratiile recente ale presedintelui suspendat, care a afirmat atat ca “validarea referendumului ar fi un dezastru” cat si ca ar fi o solutie neparticiparea romanilor la vot.

 

Cvorumul – baza de calcul
O informatie suplimentara pentru analiza  – listele electorale pe baza carora se va calcula cvorumul sunt neschimbate din 2001, ele consemnand o populatie de cca 18 milioane de votanti. Asta in contextul in care ultimul recensamant a consemnat scaderea dramatica, cu cca 3 milioane de oameni, a populatiei Romaniei. Aceste date, de la ultimul recensamant, nu au fost insa oficializate de guvernele anterioare, procedura prelungindu-se foarte mult.

Analiza_Infopolitic_referendum_2012_numar_alegatori

Aceasta analiza prezinta toate datele facute publice prin intermediul unor cercetari sociologice. Ele consemneaza atat votul cu privire la referendumul de demitere, cat si o estimare a prezentei la vot.

 

Cifrele sondajelor publice
In tabelul de mai jos sunt prezentate pe scurt rezultatele principalelor sondaje facute publice in perioada campaniei electorale dedicate referendumului pentru demiterea presedintelui.



In ultima saptamana s-au facut publice si evaluari legate de participarea la vot. Astfel, pe langa intrebarile legate de participarea la vot (care variaza intre 56% si 61% – participare sigura) s-au luat in calcul si diferentele dintre baza de calcul din sondaje (populatia stabila cu drept de vot) si componenta listelor electorale (care cuprind si persoanele aflate in afara tarii pentru o perioada mai lunga de un an).

Astfel, au aparut estimari care preconizeaza o prezenta la urne intre 51% si 55%, plecandu-se de la cresterea clara a proportiei persoanelor care declara ca s-ar prezenta sigur la urne si au indicat si o optiune clara de vot la referendum.

 

Concluzii
In prezent, aceasta analiza consemneaza urmatoarele elemente:

  • Exista mari sanse ca referendumul sa cunoasca o importanta prezenta la vot. Electoratul, in sondaje, se exprima ca fiind foarte mobilizat, mult mai mobilizat decat la alte scrutinuri de acest gen (referendumuri)
  • In prezent, votul la referendum este orientat clar impotriva presedintelui suspendat, cu un raport de 2:1; toate sondajele publice arata ca doi votanti din trei ar sustine demiterea lui Traian Basescu
  • Acest raport se regaseste in toate sondajele si, important, se regaseste si in randul celor care nu vin la vot!
  • Elementul cheie in toata aceasta ecuatie tine de un factor nou, care nu poate fi estimat de sondaje – anume, comportamentul organizatiilor de partid, importante in mobilizarea oamenilor la vot. In prezent, avem doua tendinte – USL sustine mobilizarea votantilor la referendum, iar PDL sustine boicotul referendumului.

 

Persoane de interes:    Traian Basescu   

Administratorul