Presa scrisă relevă, pe spaţii ample, succesul de imagine al preşedintelui Traian Băsescu. Emisiunile de comentarii de aseară, de la posturile Tv au relevat însă o imagine diferită, în care victoria lui Băsescu nu mai era la fel de unanim susţinută.

Talk-show-urile de ieri seara au oferit opiniei publice o imagine neobişnuită şi, probabil, greu de anticipat la începutul zilei, când încă se sublinia succesul major al preşedintelui Traian Băsescu. Este vorba de propagarea, aproape unanimă, a unui curent critic la adresa preşedintelui Traian Băsescu, în chiar ziua aducerii în ţară a jurnaliştilor răpiţi.

Este neobişnuit, mai ales că această atitudine contrastează în parte cu tonul optimist şi chiar festivist al presei scrise, care pune în valoare şi mai mult reuşita prezidenţială.

La posturile tv importante, au venit mai mulţi comentatori din media, relativ cunoscuţi: Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Sorin Roşca Stănescu, Cornel Nistorescu, Valentin Stan sau Cornel Ivanciuc. Majoritatea au adoptat un ton cel puţin sceptic faţă de activitatea preşedintelui Băsescu şi faţă de meritele acestuia. De multe ori, s-au subliniat marile gafe pe care preşedintele le-a comis pe parcursul acestei crize, sugerându-se că victoria sa a fost mai degrabă una circumstanţială şi foarte puţin ca urmare a meritelor proprii.

Această atitudine a fost în totală contradicţie cu cea a telespectatorilor, care au transmis mesaje critice constant pe parcursul acestor emisiuni, sprijindu-l pe preşedinte. Aşa cum anticipam, preşedintele a înregistrat o mare victorie politică şi de imagine, iar discutarea acum a detaliilor (în această formă oarecum critică) nu face decât să îi consolideze poziţia. Reamintim că, pe parcursul crizei, Băsescu a avut câteva momente în care s-a poziţionat ostentativ în contradicţie cu presa şi cu anumiţi comentatori. În prezent, această poziţionare îi este favorabilă, deoarece el a rămas, în ochii opiniei publice (foarte puţin la curent cu detaliile concrete ale crizei) principalul personaj pozitiv.

E neaşteptată virulenţa acestor comentatori (în ceea ce priveşte forma în care au ridicat probleme reale şi, probabil, cu argumente reale), în această zi a triumfului lui Băsescu.

Subliniem, este vorba de tonul adoptat, nu neapărat de argumentele invocate, pentru că multe dintre aceste argumente sunt de bun-simţ şi au multă îndreptăţire (fiind rezultatul unor contradicţii evidente).

O posibilă explicaţie ţine de dorinţa jurnaliştilor de a ieşi din clişeele relatărilor în direct, în care s-a făcut apologia preşedinţiei (tentaţie care a influenţat şi principalele jurnale de ştiri). O altă explicaţie ţine de existenţa unor informaţii nepublice care îndeamnă la această atitudine cel puţin circumspectă. Oricum, e de aşteptat ca această tendinţă critică să se menţină pe parcursul următoarelor două săptămâni.

În orice caz, una dintre principalele consecinţe ale acestei crize este conturarea unei relaţii ostile între preşedinte şi o anumită categorie a comentatorilor din presă. Această relaţie poate conduce chiar şi la pierderea credibilităţii presei, în condiţiile în care preşedintele va opta pentru menţinerea unei atitudini ostile şi îşi va păstra imaginea de învingător în faţa opiniei publice.

O parte din aceşti comentatori vor avea dificultăţi în a-şi menţine verticalitatea şi virulenţa, mai ales că au fost legaţi, mai mult sau mai puţin direct, de lumea dubioasă pe care o critică. De asemenea, pentru moment, opinia publică pare a nu prelua din tonul critic al presei. E necesar să se realizeze câteva cercetări sociologice, după ce impactul emoţional va fi trecut, pentru a se vedea dacă societatea este necondiţionat de partea lui Băsescu sau dacă are un anumit reflex democratic prin care îşi doreşte clarificarea tuturor aspectelor neconvingătoare din ultima perioadă (în scopul întăririi instituţiilor din România). În acest context, poate fi dat ca exemplu modelul britanic, al unei societăţi capabile să îşi critice liderii în cele mai favorabile momente ale acestora, tocmai pentru că posedă un simţ democratic foarte accentuat, iar valorile supreme faţă de care se raportează sunt democraţia, transparenţa, corectitudinea, comparativ cu dorinţa de a avea un lider atotputernic, apt de a conduce ţara chiar şi cu mână de fier.

Perioada următoare va fi una delicată, deoarece se va da un examen foarte important al nivelului de democratizare al societăţii româneşti. Iar acest examen va fi dat mai ales de opinia publică, dar şi de preşedintele Băsescu (acesta urmând să arate care sunt scopurile pentru care doreşte să îşi folosească acum puterea din ce în ce mai mare).

Persoane de interes:    Traian Basescu   

Administratorul