Obiective:
- Includerea conceptului de partid politic in cel mai larg de organizaţie politică (în zona reglementată de lege şi de Constituţie)
- Refacerea legii privind finanţarea partidelor politice, pentru a eficientiza sistemul actual (care este unul strict formal) şi pentru a include în aria de verificare şi a asociaţiilor şi fundaţiilor cu relevanţă politică
1. ORGANIZATIILE POLITICE
Există mai multe prevederi (atât în legea partidelor 14/2003, cât şi în Constituţie), care arată că organizaţiile cu relevanţă politică nu sunt doar partidele. Există şi alte forme de implicare, în afara partidelor, dar care nu sunt reglementate. Exemple de articole din Constituţie cu conţinut ambivalent sau incoerent: 36, 37, 40, 62, 103
Art 1, din legea 14/2003: Partidele sunt asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice îndeplinind o misiune publică garantată de Constituţie
Scopul acţiunii – introducerea conceptului de “organizaţie politică” (sau asociaţie, …) care să însemne ceva de tipul următor: un partid, un comitet, o asociaţie, fundaţie, fond sau altă formă de organizare (sau toate la un loc), organizat/ă şi care acţionează în principal, direct sau indirect, pentru o activitate politică (ce poate fi definită).
Activitatea politică poate fi definită astfel – funcţia de influenţare sau de încercare de influenţare a procesului de selecţie, nominalizare, alegere, numire etc a persoanelor care ocupă funcţii de stat la nivel central sau local. Termenul poate include procesul de a genera cheltuieli legate de ajungerea într-o funcţie oficială.
Pentru a se realiza acest demers, trebuie pregătite următoarele tipuri de acţiuni:
– reformularea legii partideor politice
– reformularea legii privind asociaţiile şi fundaţiile (pentru definirea acestora ca organizaţii/asociaţii etc ce nu sunt organizaţii de lobby şi ce nu participă la campaniile politice)
– eventual, revizuirea Constituţiei
Dacă se va face această distincţie[1], atunci organizaţiile care sunt evident implicate în activitatea politică vor putea fi controlate, alături de partidele politice. Şi ajungem la elementul de fond al controlului – dimensiunea financiară.
2. FINANTAREA ORGANIZATIILOR POLITICE
Organizaţiile politice trebuie să fie supuse unui control al statului în ce priveşte exerciţiul lor financiar. Campaniile electorale au arătat că există implicări evidente ale altor structuri, alături de partidele politice, prin mecanisme paralele, care nu sunt şi nu pot fi incluse în cadrul legal. Deşi a apărut legea 43/2003, privind finanţarea partidelor, e clar că există mijloace de ocolire a acesteia.
Legea în cauză prevede că partidele sunt obligate să declarre sursele de finanţare: cotizaţiile, donaţiile, veniturile proprii şi cele de la stat. În ce priveşte donaţiile, situaţia depinde foarte mult de disponibilitatea statului de a face controale reale. Astfel, există articolul 10, care interzice acceptarea, sub orice formă, directă sau indirectă, de către partidele politice, a donaţiilor de bunuri materiale sau de dume de bani, ori prestarea de servicii gratuite făcute cu scopul evident de a obţine un avantaj economic sau politic.
Cu toate acestea, mecanismul preluării de către alte firme sau de către alte organizaţii a unor eforturi de campanie este deja consacrat, şi permite ca declaraţiile cerute de Curtea de Conturi partidelor să conţină cheltuieli mult mai mici decât există în mod real. Iar asta se întâmplă relativ legal.
Pentru a scoate la lumină cheltuielile făcute în lumea politică, ele trebuie reglementate, nu interzise total. Astfel, trebuie inclusă în legea finanţării partidelor şi a celorlalte organizaţii politice. Acestea, alături de partide, sunt obligate la prezentarea unui raport public, apt de a fi verificat de oricine face o cerere (creând astfel un mecanism de control reciproc între taberele politice).
Organizaţiile care au un venit anual mai mare de o anumită sumă (?), trebuie să fie supusă unei auditări independente, de către organizaţii recunoscute de stat (structuri de tip notarial, dar în ce priveşte contabilitatea). Declaraţia de audit financiar este publică şi poate fi solicitată pe baza legii accesului public la informaţii.
Raportul anual va conţine: o declaraţie privind scopurile organizaţiei (pentru a se face astfel distincţia între diversele tipuri de organizaţii politice), o declaraţie financiară completă, descrierea scopurilor, evidenţa tuturor activităţilor, rezultatele proiectelor derulate, informaţii despre membrii conducerii şi principalii angajaţi etc.
Acţiuni efective:
– reformularea legii finanţării partidelor într-o lege a finanţării organizaţiilor politice
– crearea unui mecanism legal de auditare a organizaţiilor politice, prin intermediul unor organizaţii independente (pentru a nu lăsa acţiunea pe seama statului, care o poate tărăgăna din lipsă de resurse); exemplu: auditarea obligatorie de către structuri independente, plătite de organizaţii (iar funcţionarea eficientă a acestor strcuturi de auditare se va impune prin mecanisme ale pieţei)
– impunerea unui formular de declaraţie a exerciţiului financiar, public, care să conţină, simplist, următoarele categorii:
1. veniturile generale şi cheltuielile generale
2. cheltuieli funcţionale (ca la o firmă)
3. programele derulate şi efectele lor (dpdv financiar)
4. balanţa de plăţi (de la începutul anului până la final)
5. lista şi cantitatea de impozite plătite
6. angajaţii principali, directori, membri ai boardu-ului (cu salarii sau venituri)
7. detalierea activităţilor producătoare de venit
8. lista contributorilor (nume, adresa, tipul contribuţiei, cantitatea etc)
Elemente colaterale:
1. Iniţierea unei dezbateri privind rolul real al partidului politic (în acest sens strict) în viaţa politică (pornind de la ideea nevoii limitării lui doar la activităţile electorale; in prezent se vorbeste doar de reglementarea acestui tip de activitate, nu si de restul activităţilor (guvernarea şi influenţarea sa se face, de obicei, pe o scară mai largă, în care intră şi ONG-uri, dar pe un cadru legal nereglementat)
2. Deschiderea unei dezbateri privid nevoia de audit profesionist, realizat pe baza unor modele deja existente (în UE şi SUA, spre exemplu).
3. Susţinerea unui proiect de legiferare a lobby-ului
[1] Organizaţiile se vor separa, prin declaraţii proprii, între:
– organizaţii care sunt implicate în activităţi de lobby sau advocacy
– organizaţii implicate în politici publice
– organizaţii implicate în procesul electoral (inclusiv partidele)
