Fostul partid de guvernamint a intrat in zodia demisiilor. Ieri, senatorul Ioan Talpes a abandonat PSD, anuntind si alte posibile demisii. L-au urmat deputatul Mihai Malaimare, care a anuntat ca trece la liberali, si fostul primar al Aradului.
Jurnalista Ada Mesesan, de la Cotidianul, a declarat, pentru Europa FM, ca o treime din parlamentarii PSD s-ar pregati sa plece din aceasta formatiune politica. Ea a adaugat ca este posibil ca, intr-o prima faza, acestia sa se constituie intr-un grup parlamentar independent.
“Trebuie să scăpăm de o serie de complexe” le-a spus ieri Mircea Geoană pesediştilor adunaţi în primul Birou Permanent Naţional lărgit şi cu reprezentanţii filialelor. PSD va încerca, în perioada următoare, să-şi schimbe imaginea şi să pozeze într-un partid social-democrat european. În acest sens, PSD va suferi o operaţie de rebranding, în care nu va avea complexul să apeleze chiar la roşu drept culoare electorală.
Deşi a trecut o lună de la schimbarea conducerii PSD şi preluarea, de către Mircea Geoană, a funcţiei dominante în partid, persistă în continuare impresia de provizorat şi de tranziţie la vârf în cadrul fostului partid de guvernământ. Imaginea derivă, în principal, din atitudinea indecisă şi lipsa de iniţiative de orice fel a noului preşedinte.
Mircea Geoană pare că refuză să se afle în prim-plan, cu vreun gest sau declaraţie politică, el comportându-se în continuare rezervat. Similar, nici Năstase şi nici Mitrea nu şi-au asumat deocamdată acţiuni caracteristice posturii de lideri, cu toţii părând că prelungesc la nesfârşit o stare de aşteptare care trebuie să ducă la ceva.
Deşi a venit la conducerea partidului ca exponent al unui val reformator, Geoană nu a lansat încă un proiect vis-a-vis de reformarea PSD. Dimpotrivă: evitând orice manevre de fond, prima sa poziţie faţă de transformarea partidului a vizat chestiuni de formă, precum sigla şi culoarea reprezentativă. Deşi aceste elemente de identitate sunt importante pentru schiţarea noii imagini dorite de PSD, totuşi ele nu sunt oportune decât atunci când acompaniază schimbări de esenţă.
Faptul că Mircea Geoană este unul dintre politicienii români cei mai familiarizaţi cu importanţa şi miza reprezentată de imagine, ar putea să se dovedească a fi un dezavantaj pentru funcţia sa, mai ales în contextul special delimitat de aşteptările create de candidatura sa. Aceste aşteptări sunt legate, în primul rând, de o acţiune de forţă, care să aibă un dublu rol: de a moderniza PSD şi de a-l scoate din imobilismul în care l-a aruncat eşecul în alegeri. Nici una dintre aceste misiuni nu presupune, ca măsură centrală, un efort de imagine: ambele trebuie să fie centrate pe acţiuni de natură managerială, care să vizeze structura internă de partid, dinamizarea, motivarea şi mobilizarea acesteia.
Plecările recente din partid sunt chiar simptome ale lipsei de motivare şi mobilizare a structurilor de partid. Dincolo de motivaţiile personale sau de eventualele scenarii legate de crearea, în jurul lui Ion Iliescu, a unui nou partid, este clar că susţinătorii săi nu au primit un mesaj de pacificare din partea lui Mircea Geoană. Divizat de congres în (cel puţin) două tabere, partidul ar fi trebuit reunificat imediat după alegeri pentru a-i asigura din nou capacitatea de funcţionare.
După toate aparenţele, nu a existat un asemenea semnal, iar tabăra pro-Iliescu îşi vede ameninţată poziţia şi se repliază. La dezorientarea sa contribuie şi problemele de sănătate ale fostului preşedinte, care l-au împiedicat pe acesta să îşi motiveze grupul şi să-l asigure de conservarea statutului său.
Fie că sunt acestea, fie că sunt altele cauzele plecărilor din PSD, este de aşteptat ca ele să fie urmate şi de altele, consolidând astfel imaginea dezorientării şi a confuziei din PSD. Fostul partid de guvernământ pare că iese slăbit din confruntarea de la congres, nefăcând faţă cu uşurinţă succesiunii la vârf.
Interesant este faptul că nici proiectul pe care şi l-a asumat Adrian Năstase, gvernul din umbră, nu pare să devină funcţional prea curând, partidul mobilizându-se foarte greu şi foarte lent în vederea punerii sale în practică.
Mai mult, numele vehiculate în legătură cu acest proiect nu sunt sonore şi nu inspiră credibilitate, elemente esenţiale pentru un guvern din umbră de succes. Imobilismul şi inactivitatea lui Adrian Năstase sunt surprinzătoare şi rămâne de văzut dacă ele sunt reale sau reprezintă o faţadă în sprijinul unei strategii gândite de acesta pentru consolidarea propriei poziţii.
