Abstract
Anunţul PSD privind iniţierea unei moţiuni de cenzură a luat prin surprindere clasa politică, dar şi opinia publică. Motivul constă în dificultatea de a identifica avantaje aparente ale luării unei asemenea decizii. Nu puţini au fost cei care, convinşi că o moţiune a PSD nu are nici un sens, au încercat să ridiculizeze întreaga iniţiativă şi pe autorii ei, în special pe preşedintele PSD Mircea Geoană.
Scopul acestei analize a Institutului PRO este acela de a analiza ipoteza adoptării moţiunii de cenzură de către Parlament. Ne-am ghidat după principii simple: 1. o decizie politică trebuie să aibă în vedere consecinţele la care conduce luarea ei; 2. o decizie, politică sau nu, poate fi înţeleasă numai prin cunoaşterea regulilor jocului pe care această decizie le respectă sau ar trebui să le respecte. În cazul de faţă, regulile jocului sunt stipulate în Constituţia României. La acestea se adaugă regulile nescrise ale legitimării dintre partide şi ale cutumelor din viaţa politică românească.
Această analiză nu-şi propune să ofere soluţii sau explicaţii definitive. Ea este prinsă în contextul desfăşurării evenimentelor. O înţelegere mai clară a motivaţilor şi a logicii acestei decizii nu va fi posibilă decât după efectuarea întregului proces.
1. Iniţierea moţiunii
La întâlnirea social-democraţilor de la Bran (jumătatea lunii august), PSD a luat decizia depunerii unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului. Două sunt, probabil, variabilele care au contat decisiv. Pe de o parte, presiunea unor lideri din teritoriu, care solicitau o reorientare a politicii partidului. De altfel, solicitările publice ale lui Mircea Geoană de a fi desemnat premier după demiterea Guvernului trebuie interpretate în logica presiunii interne, care cere ca Geoană să-şi asume formarea cabinetului. Pe de altă parte, a contat şi nevoia de recalibrare a strategiei PSD din ipostaza partidului autentic de opoziţie. Oficializarea deciziei privind depunerea moţiunii de cenzură a fost făcută în Comitetul Executiv Naţional al PSD din 27 august. Mircea Geoană a fost nominalizat de partid pentru funcţia de premier, confirmând orizontul de aşteptare creat de anunţurile anterioare ale liderului PSD.
Anunţul neaşteptat al moţiunii PSD survine într-un climat politic tensionat. După eşecul referendumului pentru demiterea preşedintelui, partidele au întâmpinat dificultăţi de repoziţionare. Colaborarea PNL-PSD, confirmată prin votul împotriva moţiunii de cenzură a PD, a avut ca scop nu atât de a crea un front alternativ la Traian Băsescu (aceasta avusese deja loc prin suspendarea preşedintelui), cât de a oferi temporar o formulă minimală de stabilitate şi orizontul unor repoziţionări ulterioare. Dacă PSD ar fi votat moţiunea de cenzură a PD, imediat după referendum, şansa unei repoziţionări nu ar mai fi apărut, iar Traian Băsescu şi PD ar fi fost daţi câştigători aproape siguri.
Perioada de vară a adus, în mod previzibil, PSD şi PNL, într-un conflict de legitimitate pe tema importantă a majorării pensiilor. Argumentele invocate de PSD pentru a contesta Guvernul au fost şi cele legate de lipsa accesului la resursele specifice guvernării. La momentul validării Cabinetului Tăriceanu 2, Mircea Geoană condiţionase susţinerea în Parlament de îndeplinirea unor angajamente, o parte dintre ele privind direct PSD. În mod firesc, social-democraţii nu puteau accepta să gireze guvernarea fără a beneficia de avantajele ei. Inflexibilitatea premierului Tăriceanu, care nu a cedat în faţa solicitărilor PSD, reprezintă un alt moment care a declanşat primele dezbateri privind necesitatea depunerii unei moţiuni de cenzură.
Sondajele de opinie arată că PSD are o evoluţie fluctuantă la un nivel scăzut (între 17% şi 24%), cu cel puţin 10% sub scorul înregistrat la alegerile din 2004. Partidul nu se bucură de accesul la resurse, altfel spus este blocat în atingerea obiectivului său esenţial, ca partid. Apoi, perspectiva de a ajunge la aceste resurse, într-un interval de timp rezonabil, este tot mai scăzută.
Studiul integral – aici
