Greva din invatamant continua.
Presati de primul-ministru si de criza din invatamant, reprezentantii PD au nominalizat un inlocuitor pentru scaunul lasat liber de Mircea Miclea, pe prefectul de Cluj, Mihail Hardau.
Mihail Hardau a aflat ca va fi nominalizat in functia de ministru al Educatiei in noaptea de duminica spre luni de la Emil Boc. Hardau s-a abtinut de la comentarea oricaror aspecte tehnice legate de viitoarea sa activitate spunand ca nu vrea sa se pronunte inainte de a fi informat. „Daca se va ajunge sa fiu ministru, voi merge si ma voi intalni cu fostul ministru Miclea. Sunt acolo cateva directii la care sunt probleme, este o stare conflictuala, sunt probleme legate de buget, de modul in care este perceputa reforma, dar ma voi informa intr-un sistem progresiv, dupa care imi voi da cu parerea”, spune Hardau. Legat de greva din Educatie, Hardau, care este si profesor la Universitatea Tehnica Cluj-Napoca, a subliniat ca, daca ar fi avut cursuri ieri, le-ar fi tinut. „Eu ma duc cu speranta sa reusesc, desi nu eu am ales acest minister. Si nu sunt de acord ca ar fi o sinucidere. Sistemul functioneaza totusi in anumiti parametri”, a mai afirmat viitorul ministru. Mihail Hardau este membru PD din 1996
Gestul democraţilor de a desemna un nou ministru al educaţiei în chiar prima zi de grevă a urmărit, probabil, un dublu efect:
– evitarea percepţiei de “personaj negativ”, din moment ce tergiversarea nominalizării unui înlocuitor pentru Miclea a contribuit la adâncirea crizei
– asumarea iniţiativei în rezolvarea crizei, printr-un prim gest concret în acest sens.
Pe de altă parte însă, opţiunea în sine este una criticabilă: în primă grevă a cadrelor didactice, anunţată pe termen nelimitat, şi în perspectiva unor negocieri deosebit de dificile, PD a numit un personaj care nu are nici o legătură cu sistemul (faptul că este el însuşi cadru didactic nu are nici o semnificaţie în acest context) şi este evident nefamiliarizat cu problemele sau posibilele soluţii. Ipoteza crizei de personal câştigă teren, inclusiv ca explicaţie pentru intervalul nepermis de lung care a trecut de la demisia fostului ministru şi propunerea unuia nou.
A surprins, de asemenea, raportarea sa mai degrabă de distanţare faţă de gestul predecesorului său, precum şi sugestia voalată (în măsura în care exista o intenţionalitate în spatele acesteia) că Miclea nu se bucura de suficient sprijin politic – spre deosebire de el însuşi.
Trebuie spus însă că, în ciuda previzibilului câştig de imagine pe termen scurt pentru PD, acest partid poartă o importantă responsabilitate pentru amplificarea crizei, prin refuzul rezolvării la timp a problemei apărute prin plecarea lui Miclea. Acum, prin această nominalizare tardivă, PD înregistrează un dublu eşec:
– renunţarea la obiectivul iniţial (înlocuirea lui Miclea numai cu condiţia acordării procentului de 5% pentru educaţie)
– compromiterea negocierilor, prin faptul că profesorii stau de vorbă cu o garnitură de miniştri fără legătură cu sistemul şi care, probabil, nu vor fi capabili să le înregisteze corect revendicările
Din acest punct de vedere, se poate spune chiar că PD a acţionat în defavoarea profesorilor, forţându-i pe aceştia să îşi prezinte solicitările în faţa unor oficiali care nu le cunosc nevoile şi sunt, în principiu, decişi să le minimalizeze. Nu trebuie ignorat faptul că însuşi nominalizatul Hardău s-a pronunţat deja indirect împotriva grevei, cu o atitudine destul de inflexibilă.
Situaţia din învăţământ, precum şi criza de comunicare dintre executiv şi protestatari (a se remarca faptul că negocierea a fost fixată pentru miercuri, în condiţiile în care greva a debutat luni) funcţionează ca un studiu de caz pentru consecinţele negative care pot deriva din concentrarea exclusivă asupra unor obiective politice. Încercând să profite, în beneficiul propriei imagini, de situaţia tensionată din învăţământ, PD nu a făcut decât să contribuie la adâncirea unei crize care deja pare dificil de gestionat.
De asemenea, partidele coaliţiei se fac vinovate în ansamblu de tratarea superficială a unei presiuni sociale semnificative: deşi protestele au fost anunţate cu precizie, puterea s-a mobilizat deosebit de lent, premierul însuşi a abordat problema destul de neconvins şi foarte târziu, PD şi PNL au folosit subiectul ca pe un nou pretext de manifestare a rivalităţii.
Pericolul major care se conturează cu această ocazie este tentaţia partidelor aflate la putere de a lua în considerare, cu prioritate, latura politică şi imagologică a problemelor de guvernare, ignorând latura lor socială. Aceasta denotă nerealism şi inadecvare la nevoile momentului, mai ales când tot mai multe categorii de populaţie îşi expun îublic nemulţumirile.
