Luptele pentru putere din PD s-au intensificat odată cu apropierea Congresului.
Până în prezent s-au conturat 4 tabere, fiecare având propriul candidat la preşedinţia partidului, propriile argumente şi grupuri de sprijin:
1.Vasile Blaga, pare favorit în acest moment, în principal pentru că este sprijinit de Traian Băsescu şi de puternica filială din Bucureşti. Prestaţia sa în fruntea Ministerului de Interne îi va oferi şi o expertiză suplimentară, pe care cu siguranţă o va folosi în interiorul partidului.
2. Emil Boc, actualul preşedinte interimar, s-a bucurat o perioadă de sprijinul lui Traian Băsescu, dar este considerat un lider slab, adesea încălecat de baronii cu ştate vechi şi care nu are anvergura necesară pentru a conduce un partid cu ambiţii mari pentru orizontul 2008. Deşi ca imagine stă bine, are dezavantaje care l-au făcut şi pe preşedintele Băsescu să nu îl mai susţină cu aceeaşi intensitate ca în trecut.
3. Adriean Videanu are sprijinul liderilor mai vechi din PD în frunte cu Radu Berceanu. Reprezintă o grupare de interese din PD independentă, care a intrat uneori în coliziune cu Traian Băsescu în perioada 2000 – 2004. Are marele avantaj al victoriei de la Bucureşti şi aceasta îl va face să fie, probabil, cel mai vizibil candidat al PD în perioada imediat următoare.
4. Sorin Frunzăverde încearcă să se impună printr-un argument de substanţă – schimbarea doctrinei partidului şi stabilirea unei identităţi noi. Singura variantă în care Frunzăverde ar putea deveni preşedinte al PD ar fi adoptarea de către democraţi a doctrinei populare şi a direcţiei de evoluţie externă identificată de acest lider.
Luptele pentru putere din PD se desfăşoară pe fondul unei dezbateri tot mai intense privind schimbarea ideologiei. Interesant este însă că liderii din PD nu au încă curajul să se desprindă cu fermitate de social-democraţie şi să legitimeze o dezbatere pe fond despre avantajele identităţii populare.
Şi asta în condiţiile în care PD este, de ceva timp, partidul cel mai legitim din România pentru a dezvolta discursul de tip popular (am subliniat în alte analize anterioare faptul că, din cauza existenţei PD şi a stilului acestui partid, dezvoltarea unei forţe alternative, pe linie populară, este practic imposibilă în România).
Dorinţa unei părţi din PD de a se ralia la curentul popular creşte numărul partidelor care şi-au exprimat această intenţie. În acest moment, nu mai puţin de 4 partide se revendică sau doresc să se asocieze Partidului Popular European (PPCD, PPRM, PC (fost pur) şi posibil PD).
O posibilă adeziune a PD ridică în perspectivă o serie de probleme pentru democraţi. Ei vor trebui să facă o întoarcere doctrinară cu 180 de grade de la statutul de partid social-democrat la cel de partid popular. Prin urmare, democraţii ar putea fi puternic constestaţi de social-democraţia europeană pentru dezertare şi priviţi cu neîncredere de popularii europeni pentru mişcarea lor brutală.
E adevărat că suspiciunile PPE se vor evapora în faţa zestrei electorale a PD, dar, cel puţin pe termen scurt şi mediu, PD va avea o problemă de credibilitate internă şi externă pe care o va depăşi cu multă greutate. În plus, PD ar putea fi obligat la o serie de concesii pentru a fi acceptat în familia populară europeană, respectiv o asociere cu PPCD pe care PPE nu îl va abandona.
Pe de altă parte, dacă vor reuşi să se asocieze Partidului Popular European, PD are şanse mari să depăşească PNL şi să devine singura contra-pondere importantă la social-democraţia reprezentată de PSD.
