Dincolo de analizele strict politice privind situaţia alegerilor anticipate, am ales tratarea acestei probleme şi dintr-o altă perspectivă, oarecum nespecifică. Este vorba de principiile logicii formale, care se aplică foarte bine în acest caz (o altă analiză, probabil cu concluzii similare, s-ar fi putut realiza şi pornind de la principii ale statisticii). Logica formală conţine, în principiu, câteva subdiviziuni esenţiale, fiecare centrată pe studiul noţiunilor/termenilor, propoziţiilor categorice si inferenţelor.
Analiza stabileşte consecinţele deciziilor politice (în cazul de faţă, reinterpretarea votului acordat de populaţie la finalul anului trecut) din perspectiva acestei logici formale. Am considerat astfel că votul este acela care conferă valoare de adevăr logică pentru termenii unei propoziţii de forma p&q. Prin ”p” se simbolizează orice partid, iar particula (”şi”, sau” etc) desemnează relaţia dintre partide.
Analiza formală
Deşi modalitatea de votare este simplă (se aplică principiul ”un elector, un vot”), rezultatul alegerilor electorale are un caracter complex. El este determinat formal prin suma voturilor, dar fiecare vot este rezultatul unei decizii individuale. Individul elector resimte în perioada de deliberare (campania electorală) presiunea persuasivă, mai ales în cazurile în care aceasta se află în disonanţă cu propriile convingeri şi atitudini. Motivele care îi determină pe doi electori să voteze acelaşi partid pot fi şi sunt, adesea, diferite. În consecinţă, pentru că raţiuni multiple determină acelaşi rezultat (după cum şi supoziţii asemănătoare pot conduce la concluzii diferite) este dificil de construit un model raţional de explicare a votului individual, altfel decât făcând apel la raţionalitatea şi responsabilitatea proprie individului. Cu atât mai mult rezultatul alegerilor este greu de raţionalizat. Nu ne-am putea angaja la o decelare prea în profunzime a votului, în măsură să asigure distribuirea perfect echitabilă a puterii. Tocmai de aceea el este redus la un raport simplu între concurenţi. Astfel, rezultatul general al votului ia forma logică a unui vot individual, ca şi cum întregul corp electoral ar fi dat un singur vot.
Votul individual este validarea unei alternative (este o alegere între mai multe partide), dar votul general este şi expresia tipului de logică pretins de electorat. Mai concret, prin votul general, electoratul poate cere ca cele două (sau mai multe) formaţiuni să fie, de pildă, în disjuncţie (adică una la putere, alta în opoziţie), sau în conjuncţie (să conducă amândouă). De asemenea, electoratul poate să respingă soluţiile propuse (nici unii, nici alţii) şi să dea valoare de adevăr unei extra-soluţii, adică unei soluţii din afara jocului.
Pornim de la premisa că tipul de logică implicat de alegerile generale din 2004 este conjuncţia. Electoratul a cerut ca PSD şi Alianţa D.A. să guverneze împreună. Fireşte că sistemul electoral democratic favorizează disjuncţia şi că, într-un fel, conjuncţia presupune o ”situaţie deosebită”. De asemenea, faţă de disjuncţia tranşantă (sau exclusivă), conjuncţia are caracterul unei decizii neclare şi este o dovadă de scepticism. Ea vrea să spună că nici unul din termeni nu poate fi adevărat decât împreună cu celălalt. Din punct de vedere logic, conjuncţia (p&q[1]) este adevărată, dacă ambii termeni sunt adevăraţi.
Rezultatele alegerilor au fost interpretate, în special de Alianţa D.A., ca implicând o disjuncţie. Logica disjuncţiei este, desigur, favorabilă Alianţei, numai că aplicarea ei crează probleme. Disjuncţia se loveşte de manifestările logicii conjunctive. De exemplu, logica conjunctivă acceptă cel puţin prezenţa liderilor PSD în fruntea Camerelor Parlamentului, aceasta fiind o formă de coabitare. Logica disjunctivă o desfide.
Se ridică întrebarea asupra consecinţelor logice ale unei eventuale greşite înţelegeri a mesajului transmis de electorat.
Afirmarea disjuncţiei în faţa conjuncţiei este, întâi de toate, o negare a conjuncţiei, adică o anticonjuncţie sau incompatibilitate (p/q). Disjuncţia se autopropune abia după aceea. Potrivit logicii formale, anticonjunţia este falsă dacă termenii sunt amândoi adevăraţi. Cu alte cuvinte, mesajul transmis de Alianţă este acesta: ”Nu se poate să guvernăm împreună. Ori noi, ori ei.” Anticonjuncţia, însă, este adevărată şi dacă ambii termeni sunt falşi. În sensul în care, avansând anticonjuncţia, Alianţa ar cere din nou votul electoratului, acesta are, din punct de vedere logic, şi această din urmă posibilitate de a respinge ambii termeni. Altfel spus, respinge ”jocul” (absenteism masiv, preferinţă pentru PRM).
Avansarea disjuncţiei ar putea fi acceptată de electorat, în sensul că ar putea fi efectuată o alegere tranşantă între PSD şi Alianţă. Totodată, ar putea să nu fie acceptată, şi atunci, negată fiind disjuncţia, electoratul va merge pe logica antidisjuncţiei. Antidisjuncţia este adevărată numai dacă ambii termeni sunt falşi.
Se poate remarca faptul că anticonjuncţia şi antidisjuncţia validează împreună ieşirea din ”jocul” logic (preferinţa pentru PRM). Anticonjunţia păstrează încă o variantă de ieşire (este adevărată dacă un termen este adevărat). Respingerea logicii Alianţei conduce fie la întoarcerea la conjuncţie (negarea anticonjuncţiei este o conjuncţie), fie la o antidisjuncţie (soluţia PRM).
Tipul de logică manifestat în prezent este cel al disjuncţiei inclusive[2] (disjuncţia este adevărată şi dacă ambii termeni sunt adevăraţi). Aceasta este o formă de guvernare care nu încalcă modelul conjunctiv (adevărat numai când ambii termeni sunt adevăraţi). Numai că Alianţa doreşte o disjuncţia exclusivă, în care doar unul din termeni este adevărat, iar celălalt fals. Disjuncţia exclusivă nu mai păstrează nici o convergenţă cu conjuncţia.
Din cele spuse mai sus se poate constata că Alianţa doreşte impunerea unei alte logici a guvernării decât cea implicată de rezultatul alegerilor. Din punct de vedere democratic, modelul disjunctiv este cel natural. Antidisjuncţia este nedemocratică, anticonjunţia prezintă şi ea pericolul ”ieşirii din joc”, iar conjuncţia presupune consensul imposibil.
Conjuncţia, spuneam, adică tipul de logică preferat de electorat la alegerile din 2004, are caracterul unei decizii neclare şi este o dovadă de scepticism. Cu cât mai mult acum, în ipoteza organizării de anticipate, electoratul ar putea fi mai încrezător?
Răspunsul este simplu de dat: electoratul este acum mai nemulţumit decât în 2004. Există premise, şi există premise logice în orice caz, pentru a observa că electoratul este predispus să părăsească logica formală, cu alte cuvinte să voteze PRM. În locul lui ”şi, şi” să pună ”nici, nici”. Sondajele nu relevă această orientare deocamdată, dar în cazul declanşării anticipatelor, logica s-ar putea schimba radical.
[1] p si q e o conjunctie, in timp ce p sau q e o disjunctie.
[2] Alianţa D.A. a evoluat de la ipostaza de termen fals al unei disjuncţii exclusive (opoziţie), la aceea de termen al unei conjuncţii (rezultatul alegerilor), apoi la aceea de termen adevărat al unei disjuncţii inclusive, cu dorinţa de a forţa o disjuncţie exclusivă (în care să fie termenul adevărat).
