Structura de putere rezultată în urma Congresului PSD va încuraja în perioada următoare mişcări ample de repoziţionare.

În primul rând, impunerea autorităţii lui Mircea Geoană va necesita o perioadă de acomodare. Cei mai mulţi lideri de la vâful partidului nu sunt obişnuiţi cu noua distribuţie de roluri şi, prin urmare, vor avea dificultăţi în alegerea centrului de putere cu care să relaţioneze.

Mircea Geoană este presat şi va fi presat să opteze pentru gesturi de afirmare voluntară a autorităţii în partid, tocmai pentru a infirma speculaţiile care se fac în legătură cu faptul că nu controlează PSD.

Acest lucru poate avea urmări pozitive asupra imaginii sale, dar va determina regruparea contestatarilor său care, puşi în faţa unor gesturi brutale, s-ar putea coaliza pentru a-i submina autoritatea în partid.

În mod normal, după ieşirea de la conferinţa de presă de ieri, este posibilă o liniştire a apelor în partid, cel puţin la nivelul declaraţiilor.

Previzibila înlocuire a lui Miron Mitrea cu Viorel Hrebenciuc la şefia grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor poate fi un semnal al consensului şi al negocierilor între tabere. Prin această schimbare se oferă pracic o poziţie importantă grupării moldovene din PSD care a ieşit cea mai şifonată în urma Congresului.

De asemenea, este posibil să se încerce un consens şi cu gruparea lui Iliescu prin numirea, în funcţia de lider de grup, după renunţarea anunţată a lui Iliescu, a unui apropiat al acestuia (din informaţiile noastre, una din persoanele propuse pentru acest post este Octav Cozmâncă).

Singurul semn de întrebare rămâne modul în care îşi vor negocia sferele de influenţă Geoană şi Năstase. Dincolo de lupta de orgolii dintre cei doi izvorâtă din dorinţa lui Geoană de a arăta că a devenit şef şi din dorinţa lui Năstase de a demonstra a că nu a pierdut controlul, cei doi vor ajunge până la urmă la o înţelegere. Oricum, istoria colaborării dintre ei şi modul tradiţional de funcţionare a PSD indică faptul că disputele interne nu vor fi tranşate în public.

Marea problemă pe care PSD este forţat să o rezolve cât mai curând este aceea de a trece cât mai rapid peste aceste mişcări de reaşezare şi de a confirgura o echipă credibilă de susţinere a mesajului de opoziţie (amânarea prea mult timp a revenirii în activitatea de opoziţie va atrage din nou semne de întrebare în legătură cu luptele de putere din partid).

Persoane de interes:    Adrian Năstase    Mircea Geoană    Miron Mitrea   

Administratorul