Mesaje principale, Ioan Rus:

Cine e nemulţumit în interiorul PSD de rezultatele ultimului congres? Mircea Geoană nu-i nemulţumit; Năstase nu-i nemulţumit, pentru că nu a candidat la preşedinte; a candidat la preşedinte executiv şi a câştigat. Mitrea nu-i nemulţumit, pentru că a vrut să fie secretar general – a ajuns. Eu nu sunt nemulţumit.

Fie domnul Iliescu nu ştie ce înseamnă „subversiv”, fie intenţionat a indus o astfel de idee, cu care nu sunt de acord şi sunt dispus să reacţionez la aşa ceva. (…) Eu sper ca domnul preşedinte Iliescu să aibă înţelepciunea necesară să înţeleagă că poate fi mult mai de folos naţiei române din interiorul PSD.

Până la acest congres, ca să fii şef era necesar şi suficient să fii prieten cu Ion Iliescu, cu Năstase, cu… nu ştiu, trei persoane; şi puteai să fii ceva. Acum, trebuie să fii prieten cu un congres întreg.

În consecinţă, pentru poziţia de preşedinte de partid, vicepreşedinţi, cu siguranţă vor fi mai mulţi candidaţi; cu siguranţă, în perioada următoare aceşti candidaţi se vor poziţiona nuanţat diferit. Partidul trebuie să se obişnuiască însă cu această idee.

ZIG-ZAG (ANTENA 3) 17 OCTOMBRIE

Congresul a stabilit mai multe lucruri, printre aceste lucruri a stabilit că de acum înainte în PSD va fi mai multă competiţie internă conform regulilor statutare. În consecinţă va fi normal să existe poziţionări diferite, nuanţe diferite, că altfel nu este competiţie.

Luna de miere a noastră, a tuturor, s-a terminat.(…) Este momentul în care şi opinia publică are nevoie de prestaţia noastră. Deja este momentul în care modul în care se gestionează lucrurile acestei ţări de la Preşedinţie, Guvern, lucrurile din teritoriu, încep să creeze în mediul urban, rural, inclusiv în Capitală, dese nemulţumiri.

100% (REALITATEA TV) 17 OCTOMBRIE

Mesaje principale, Mircea Geoană:

Biroul Permanent Naţional (BPN) a decis că acest congres extraordinar nu se organizează, nu este oportun, iar cei care încearcă să îl întreţină în presă şi prin declaraţii publice vor avea de suferit sancţiunile partidului nostru.

Toată conducerea partidului aleasă la congres a spus: ‘Este suficient, am avut şase luni de reorganizare, ţinta principală este recâştigarea puterii de către partidul nostru, ţinta noastră este lupta împotriva actualei puteri, ţinta noastră este să devenim un partid atractiv şi o alternativă credibilă pentru români’.

Opinia lui Ion Iliescu contează pentru noi, experienţa pe care o are contează pentru noi, dar în limita respectării ierarhiei în partid.(…) Au trecut şase luni de zile, este nevoie de domnia sa ca să pună umărul la acest partid, este nevoie să ne sprijine şi cred că este în egală măsură interesat, ca şi noi, să facem un lucru bun.

Este ca şi cum m-aş duce la cele 5.200.000 de votanţi ai PSD şi să le spun: „Dragi votanţi PSD, vă vorbeşte noul preşedinte al partidului, după şase luni de la Congres şi votul dumneavoastră care ne-a adus victoria la alegerile parlamentare şi cele două poziţii de preşedinţi de Cameră le aruncăm la coş, împreună cu voturile dumneavoastră”.

Adrian Năstase este un om cu multă forţă, este un om cu foarte multă experienţă politică şi el ştie, aşa cum ştim şi noi, că îi este mai util să fie în echipă, să stea în echipă şi să fie împreună cu echipa aleasă decât alte aventuri

PRIM-PLAN (TVR1) 17 OCTOMBRIE

MESAJELE LUI IOAN RUS

Nici Ioan Rus nu nominalizează gruparea care a lansat ideea Congresului Extraordinar, sub pretextul că nu o cunoaşte (deși au existat asumãri clare sãptãmâna trecutã, cel puțin în ceea ce-l privește pe Mircea Geoanã). Acesta poate fi un semn al negocierilor care se poartă în PSD pentru clarificarea poziţiilor pe această temă. Miza principală este armonizarea punctelor de vedere de la vârful partidului (dincolo chiar de tema congresului).

Dacă mesajele conducerii sunt unitare, izolarea dizidenţiei iliesciene drept antireformism este, cel puţin din punctul de vedere al imaginii partidului, mai uşoară. Pe de altă parte, posibilitatea organizării unui congres extraordinar în caz de alegeri anticipate, un punct de vedere enunţat şi sâmbătă de Mircea Geoană, poate indica o revenire a subiectului în atenţie, la un moment propice pentru noii lideri. Decizia BPN de luni seara, care a închis pentru moment tema, exprimă o negociere între tabere pentru amânarea unor discuţii cu puternic potenţial conflictual, într-un moment de vulnerabilitate al PSD.

Susţinerea nedisimulată pentru actuala conducere, exprimată în cadrul ambelor emisiuni de către Ioan Rus, vizează mai puţin persoanele şi în primul rând principiul concurenţei interne, presupus a fi instituit după Congresul din aprilie. Pe de altă parte, reiterarea acestui principiu  nu ţine numai de impunerea unei noi imaginii PSD, ci este totodată un mesaj emis către partid, şi arată un sprijin condiţionat pentru preşedintele Mircea Geoană. Liderul de la Cluj îşi atribuie o poziţie de reformator în partid – proiectul reformării PSD este şi proiectul său.  Pe această linie, atacurile[1] care au venit în aceste zile din partea lui Ion Iliescu, îl avantajează, pentru că îl identifică ca iniţiator al schimbărilor din partid. De altfel, acesta reprezintă un motiv suplimentar pentru susţinerea noii conducerii, o critică ar fi prematură şi ar marca un prim semnal că alegerea din primăvară este posibil să nu fi fost cea corectă.

Relaţionarea lui Rus la Ion Iliescu este conflictuală. Reacţia avută faţă de atacul acestuia, respingerea posibilităţii revenirii fostului lider în fruntea partidului, arată un blocaj comunicaţional. Ioan Rus doreşte identificarea lui Ion Iliescu cu mişcarea conservatoare din PSD. De altfel, şi poziţia exprimată în cadrul emisunii 100% arată, pe fond, natura profund conflictuală, chiar la nivel personal, a relaţiei dintre cei. Prin poziţia tranşantă a BPN devine şi mai clar ca Ion Iliescu nu mai are, cel puţin la acest moment, loc la nivelul cel mai înalt al partidului.

Reactivarea publică a lui Ioan Rus arată că rolul acestuia în partid este concentrat în prezent aproape exclusiv spre întreţinerea negocierilor de la vârful PSD. Altfel, iese în evidențã dorința lui Rus de a se promova ca pol de putere în partid, fapt care poate genera complicații pe termen mediu în PSD.

MESAJELE LUI MIRCEA GEOANĂ

Prezenţa lui Mircea Geoană în emisunea de la TVR  a venit ca o completare a conferinţei de presă din aceaşi zi, şi subliniază o tentativă de plasare a preşedintelui PSD pe poziţii de forţă faţă de grupurile ostile din partid. Chiar dacă a dorit să pară că vorbeşte în numele întregii conducerii social-democrate, nevoia de a impune propria autoritate a trădat natura personală a demersului comunicaţional.

Acest fapt reiese în mod clar din respingerea dură a ideei de a organiza un Congres Extraordinar al PSD, în condiţiile în care săptămâna trecută chiar şi preşedintele social-democrat lua în calcul această variantă. Este evident că Geoană încercă să schimbe sensul deciziei BNP, de la una negociată, la una asupra căreia poziţia sa a fost determinantă. Ideea sancţionări punctelor de vedere contrare liniei oficiale a partidului vine în contradicţie cu rolul de reformator al PSD, asumat de liderul social-democrat. Deşi mesajul său se doreşte a viza gruparea din jurul lui Ion Iliescu, el exprimă o nemulțumire mai largă legată de lipsa unor clarificări a raporturilor de putere din partid. Acest lucru se remarcă şi din raportarea la ceilalți lideri: nici fațã de Adrian Năstase, dar șinici fațã de Ioan Rus nu şi-a exprimat o susţinere politică substanţială.

În acest context, semnalãm abandonarea discursului reformist în PSD. Schimbările din PSD sunt văzute ca necesare pentru a recâştiga puterea, nu pentru a realiza o „primenire imagologică”. Asocierea celor două procese nu este întâmplătoare, în competiţia pentru câştigarea partidului, mesajele sale reformatoare de până acum fiind de multe ori receptate ostil la nivelul formaţiunii politice social-democrate, şi nu numai de gruparea Iliescu.

Din poziţiile exprimate în ultimele două zile de preşedintele PSD, transpare tentativa sa de consolidare politică şi imagologică a poziţiei de preşedinte al social-democraţilor. Adoptarea unei poziţii de forţă, în primul rând în raport cu gruparea Ion Iliescu, poate avea efectele scontate în ceea ce priveşte întărirea autorităţii. Eventuala sancţionare a reprezentanţulor acesteia, cum ar fi senatorul Antonie Iorgovan, ar putea duce la o repliere, de moment, la nivelul altor opozanţi ai lui Geoană. Remarcãm însã în continuare cã PSD nu reușește sã depãșeascã momentul critic de dupã congres, și își perpetueazã crizele interne indiferent de agenda publicã realã. Pe acest fond, creșterea PSD în sondaje poate avea de suferit, iar afirmarea partidului ca alternativã devine un obiectiv irealizabil pe termen scurt.

 


[1] Ion Iliescu: Domnul Rus este unul dintre promotorii mişcării subversive din cadrul congresului. Şi dacă el, după ceea ce a făcut, care putea şi trebuia să-i ofere satisfacţii, este nemulţumit de ce a rezultat şi este nemulţumit de funcţionarea actualei structuri, asta motivează ceea ce spuneam: sentimentul mai general care există la unii oameni de nedumerire.

Persoane de interes:    Adrian Năstase    Ion Iliescu    Mircea Geoană   

Administratorul