Într-o scrisoare adresată primului ministru, Geoană critică dur guvernul, pe fondul respingerii de către putere a amendamentelor aduse bugetului de către social-democraţi.
„Este un moment trist pentru tara”. „Ati pregatit terenul pentru saracirea a sute si sute de mii de romani”, se plange presedintele social-democratilor, care il face responsabil pe Tariceanu pentru toate „consecintele economice si sociale nefasete pe care le vor provoca aceste bugete”. „Tineti minte, domnule prim-ministru liberal, ca veti ramane in cartile de istorie sub numele de premierul faliment„. „Acest buget si nu conflictele politice din interiorul Guvernului va darama soclul pe care v-ati instalat fraudulos”, continua Geoana prezicand ca aceasta „mare frauda portocalie, consfintita prin aprobarea acestui buget antinational, va va da jos de la putere”.
Alegerea acestui moment pentru publicarea acestei scrisori a fost determinată, probabil, de calculul lui Mircea Geoană potrivit căruia în preajma zilei naţionale subiectele politice sunt puţine, deci impactul gestului său ar putea fi maximizat. Ceea ce a ignorat Geoană este însă că şi apetenţa publicului (deci şi a mass-media) pentru subiecte de esenţă politică este la fel de mare.
În acelaşi timp, gestul marchează şi o eroare tactică, în sensul în care, cu acest prilej, clasa politică tinde să respecte un armistiţiu tacit şi să evite conflictualitatea (regulă încălcată, de obicei, doar de actori marginali şi excentrici precum Corneliu Vadim Tudor). Din această perspectivă, un atac dur iniţiat în această perioadă pare un gest incorect şi inadecvat. O circumstanţă agravantă a fost şi respectarea acestui armistiţiu de către inamici declaraţi – de pildă, Emil Constantinescu, adversar dezlănţuit al actualului preşedinte, a apărut alături de acesta la festivităţile prilejuite de Ziua Naţională.
Conţinutul scrisorii respectă, de asemenea, stilul deja consacrat al comunicării caracteristice lui Mircea Geoană. De la debutul său în postura de preşedinte PSD, fostul ministru de externe s-a concentrat aproape exclusiv asupra artificiilor discursive, soluţiile sale fiind pur retorice şi lipsite de resurse concrete. La fel, această scrisoare este o succesiune de etichete, care nu aduc nici un element de noutate şi, cel mai important, nu transmit publicului nimic util. Senzaţia cea mai pregnantă cu care rămâne cititorul scrisorii este aceea de retorică goală, care, fiind lipsită de un pretext clar, nici nu are ceva specific de transmis.
Din nou, ca şi în luările de poziţie precedente de săptămâna trecută, transpare obsesia lui Geoană pentru raportarea exclusivă la adversarii politici şi nu la electoratul pe care pretinde că îl reprezintă. Scrisoarea se referă la modul în care a ajuns la putere premierul, la modul în care o va pierde sau la cum ar putea rămâne acesta în istorie, ca şi când preocuparae principală a liderului PSD ar fi cariera politică a lui Tăriceanu şi nu soarta românilor pe care o deplânge fugitiv.
De asemenea, se reconfirmă stilul vadimist de etichetare a adversarilor politici, prin tendinţa de creare şi impunere a unor sintagme memorabile. Dacă acestea se vor consacra sau nu, este mai puţin important; conteză deocamdată faptul că ele trădează obsesia pentru formă, în detrimentul fondului, amnifestată de Mircea Geoană.
Nici recursul la scrisori ca formă de lansare de mesaje politică – care tinde să se impună ca marcă a lui Mircea Geoană – nu este de natură a-l sprijini pe acesta în tentativa sa de consacrare ca figură dominantă a opoziţiei: folosit la nesfârşit, acest instrument poate trăda teama de dialog sau de confruntare directă şi conţine un anume grad de artificialitate, adâncind şi percepţia îndepărtării de electorat care pare să domine la nivelul conducerii PSD.
