Funcţia de preşedinte al republicii, în sistemul constituţional românesc, este o inovaţie a perioadei comuniste. Tradiţia constituţională românească nu a cunoscut această funcţie, rolul de şef al statului revenind regelui. Evoluţia aceste funcţii în România este una interesantă, deoarece ea spune mai multe lucruri despre fondul schimbărilor efectuate cu prilejul Revoluţiei din 1989. Astfel, ipoteza de la care plecăm este aceea că, dincolo de formele pe care le îmbracă această funcţie, în atributele efective ale Preşedintelui României (dezvoltate în cadrul Capitolului al II-lea din Constituţia revizuită în 2003) se regăsesc, doar uşor reelaborate, prerogativele Preşedintelui Republicii Socialiste România, din Constituţia din 1965.

Opţiunea pentru o republică semiprezidenţială a fost mult timp criticată în România, mai ales că ea a fost făcută după o perioadă de totalitarism. Evoluţiile din prezent confirmă necesitatea unei regândiri a actualei Constituţii, atât în ceea ce priveşte relaţia dintre preşedinte şi guvern (în cadrul puterii executive), precum şi în relaţia sa cu Parlamentul. Ofensiva de imagine a lui Traian Băsescu forţează limitele atribuţiilor constituţionale şi, în consecinţă, creează cadrul cel mai potrivit pentru o dezbatere reală. Această dezbatere trebuie să plece însă de la o imagine cât mai corectă a situaţiei din prezent. Într-o analiză anterioară, evidenţiam cât de mare este puterea preşedintelui, indiferent de aparenta limitare a atribuţiilor sale din punct de vedere constituţional (puterea preşedintelui fiind dată de lipsa limitelor privind actele sale, care îi permit eludarea sărăcimii atribuţiilor).

Acum, încercăm să evidenţiem că şi la nivelul atribuţiilor există o forţă instituţională semnificativă. Suficient de mare pentru a contrazice impresia generală conform căreia pretenţiile prezidenţiale nu sunt susţinute de Constituţie.

Comparaţia pe care o facem se referă strict la atribuţii. Evident, există mari diferenţe privind modul de desemnare sau sancţionare a preşedintelui. În ce priveşte atribuţiile, iată concluziile noastre:

Constitutia din 1965 Constitutia din 2003
Presedintele este reprezinta puterea de stat in relatiile interne si internationale ale RSR (art 71) 

Presedintele RSR este comandantul suprem al forţelor armate şi preşedintele Consiliului Apărării Republicii Socialiste România (art 74)

 

Art 75 (Atribuţii):

Prezidează şedinţele Consiliului de Miniştri atunci când apare necesar

 

Stabileşte măsurile de importanţă deosebită ce privesc interesele supreme ale ţării, care urmează a fi supuse de către Marea Adunare Naţională spre consultare poporului, prin referendum

 

 

 

 

Numeşte şirevocă, la propunerea primului ministru, pe viceprim-miniştrii, miniştrii şi preşedinţii altor organe centrale ale administraţiei de stat (…); numeşte şi revocă membrii Tribunalului Suprem; numeşte şi revocă pe preşedintele Tribunalului Suprem şi pe procurorul general

 

 

Încheie tratate internaţionale în numele RSR

 

 

Proclamă, în caz de urgenţă, starea de necesitate

 

Acordă graţierea

Acordă cetăţenia

Conferă decoraţii şi acordă gradele de general, amiral şi mareşal

Acreditează şi recheamă ambasadori, stabileşte rangurile misiunilor diplomatice

 

În îndeplinirea atribuţiilor sale, preşedintele RSR emite decrete prezidenţiale şi decizii. (art 75, pct 14)

 

Preşedintele republicii Socialiste România prezintă periodic Marii Adunări Naţionale dări de seamă asupra exercitării atribuţiilor sale (art 76).

 

Preşedintele României reprezintă statul român (art 80) 

Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (art 92)

 

Poate participa la şedinţele guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional; preşedintele prezidează aceste şedinţe (art 87)

 

Art 90 – preşedintele, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional; o decizie a Curţii Constituţionale arată că preşedintele este singurul în măsură să stabilească temele supuse referendumului (contrar prevederilor legii existente în prezent).

 

Art 85 – preşedintele numeşte candidatul pentru funcţia de prim-ministru; revocă, la propunerea primului ministru, unii membri ai guvernului

Art 94, lit c) – preşedintele numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege (caz referitor inclusiv la numirile în funcţiile judecătoreşti)

 

Presedintele incheie tratate internationale in numele României (art 91)

 

Presedintele instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă (art 93)

 

Ca orice preşedinte, şi actualul preşedinte acordă graţierea, conferă decoraţii, acordă gradele de mareşal, general şi amiral, acreditează sau recheamă ambasadori şi stabileşte rangurile misiunilor diplomatice.

 

 

 

Preşedintele emite decrete (art 100)

 

 

Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii (art 88)

În plus faţă de preşedintele actual, cel definit de constituţia din ’65 acorda şi retrăgea cetăţenia română şi dreptul la azil, şi prezida Consiliul de Stat.În plus faţă de fostul preşedinte, cel definit de actuala Constituţie este garant al Constituţiei, exercită funcţia de mediere (o funcţie aproape exclusiv de imagine) şi poate dizolva Parlamentul.

Acest tablou arată cât de puţin diferite sunt funcţiile preşedintelui în cele două sisteme, considerate în imaginarul colectiv ca făcând parte din două filosofii sistemice diferite. Dincolo de elementele care se regăsesc în toate funcţiile prezidenţiale democratice, contează foarte mult modul în care atribuţiile sunt operaţionalizate şi încărcate de semnificaţii şi răspunderi. Privind modul în care a evoluat instituţia prezidenţială după 1989, putem conchide că, în prezent, ea permite atât angajarea directă a preşedintelui în lupta politică din cotidian, dar şi delimitarea faţă de anumite responsabilităţi care fac ca dimensiunea democratică a funcţiei să fie pusă sub semnul întrebării.

În trecut, această funcţie prezidenţială a condus la o dictatură, pentru că a fost construită într-un context special: preşedintele era, pe lângă cele spuse mai sus, preşedinte al partidului comunist şi şef al Consiliului de Stat. Acţiunile sale îi permiteau (ca voce a majorităţii) să domine toate celelalte instituţii şi să le conducă discreţionar. Dând mai multe puteri efective actualei instituţii prezidenţiale (aşa cum pare că se încearcă să se impună, la nivel de imagine) s-ar putea ca problemele structurale ale acesteia să se accentueze şi nu să se rezolve (pentru că ar genera un conflict democratic major, câtă vreme fundamentul pe care s-a construit actuala instituţie prezidenţială nu este unul democratic).

O dezbatere deschisă despre reforma constituţională ar trebui să plece de la o imagine mai amplă a funcţiei prezidenţiale, care să o plaseze dincolo de persoanele care au ocupat sau ar putea ocupa această funcţie. Includerea în această dezbatere şi a construcţiei pe baza căreia s-au format majoritatea specialiştilor de drept constituţional din prezent (respectiv, Constituţiile comuniste) este, prin urmare, o obligaţie absolut firească. Ea nu are rolul de a denatura sensul dezbaterii, ci tocmai de a oferi informaţii noi, utile în demersul democratizării reale dar şi eficientizării funcţiei prezidenţiale. Altfel, istoria s-ar putea repeta.

Persoane de interes:    Traian Basescu   

Administratorul