Revirimentul extremei drepte
Cea mai notabilã evoluție surprinsã de cercetãrile sociologice ale ultimei luni este resuscitarea liderului Frontului Național, pe fondul unei performanțe controversate a actorilor puterii, dar și al inactivitãții socialiștilor.
Un sondaj TNS-Sofres, publicat, la mijlocul lunii decembrie, aratã cã 33% dintre francezi considerã cã Jean-Marie Le Pen va ajunge în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2007, repetând performanța din 2002. 55% dintre respondenții sondajului nu se așteaptã însã la aceastã eventualitate.
Pe de altã parte, întrebați dacã doresc participarea în alegeri a lui Le Pen, 67% rãspund “nu”, în timp ce 29% rãspund favorabil și numai 4% nu își exprimã o opinie. Opoziția fațã de candidatura lui Le Pen este ușor mai pronunțatã în cazul femeilor (69%, fațã de 65 % în rândul bãrbaților), al tinerilor de 18-24 de ani (în cazul cãrora opinia defavorabilã crește la un procent de 73%) și al intelectualilor (78%). Cea mai puternicã reacție negativã a unei subcategorii se înregistreazã însã în rândul ecologiștilor (88% dintre aceștia nu doresc o candidaturã a liderului Frontului Național).
Cercetãrile au pus în evidențã însã, pe parcursul lunii decembrie, și alte aspecte ale evoluției în relația cu electoratul a partidului extremist condus de Le Pen. Astfel, un rezultat relativ surprinzãtor a fost acela cã 30% dintre francezi nu considerã Frontul Național și ideile promovate de aceastã formațiune ca fiind un pericol pentru societatea francezã. Analiștii au explicat banalizarea discursului lui Le Pen și mai larga sa acceptabilitate prin modificarea climatului politic francez în ultima perioadã: insecuritatea socialã, evenimentele marcate de criza din periferiile pariziene, care a culminat cu accese de violențã fãrã precedent, controversele referitoare la trecutul colonial al Feranței, excesele dreptei aflate la putere și apatia stângii au permis atât actualizarea unui discurs care a pãrut mai puțin strident într-un context agitat, cât și focalizarea opțiunilor electorale pentru o formațiune egalã cu sine însuși, constantã și lipsitã de fluctuații în discurs și imagine. Un francez din patru (24%) se declarã de acord cu ideile lui Le Pen, în special în legãturã cu nevoia de apãrare a valorilor tradiționale, securitatea, situația din suburbii și imigrație, noteazã cotidianul Le Monde comentând sondajul citat. Numai 39% dintre francezi considerã “inacceptabile” tezele susținute de Le Pen, cu 5% mai puțin decât în 2004 și cu 9% mai puțin decât în 1997.
La dreapta, un prezidențiabil de 1% și o posibilã surprizã
În tabãra puterii, recenta crizã socialã pare sã fi adâncit deficitul de credibilitate al președintelui Chirac, fãcând cu atât mai presantã nevoia de tranșare a succesiunii politice a acestuia. O cercetare recentã (realizatã de IFOP) a pus în evidențã faptul cã numai 1% dintre francezi mai doresc o candidaturã prezidențialã a lui Chirac în 2007. Un alt sondaj (dat publicitãții de BVA) a subliniat, mai mult, cã unul din trei francezi (33%) ar dori ca Chirac sã demisioneze pentru a provoca alegeri anticipate. 45% dintre cei interogați doresc implicarea deplinã a acestuia în politica internã, în timp ce alți 14% și-ar dori ca actualul președinte sã se dedice exclusiv politicii internaționale. În privința evaluãrii efective a locatarului de la Elysee, procentul celor care au o pãrere proastã și foarte proastã despre acesta se ridicã la 55%, în timp ce suporterii (cei care își exprimã o pãrere bunã și foarte bunã) se cifreazã la 36%, în scãdere cu trei procente fațã de luna anterioarã.
În privința perspectivei prezidențiale, socialiștii par a se bucura de un context favorabil: 41% dintre francezi declarã cã ar dori un candidat de stânga ales președinte în 2007, fațã de 32% care se pronunțã pentru un președinte de dreapta.
Între timp, în lupta simbolicã pentru cucerirea rolului de candidat al dreptei dintre actualul premier Dominique de Villepin și minsitrul de interne Nicolas Sarkozy, se contureazã tot mai clar un nou pretendent. Deținãtoarea portofoliului apãrãrii, Michele Alliot-Marie, a fãcut o declarație neașteptatã, publicatã chiar pe 25 decembrie: aceea cã ar avea “intenția de a juca un rol de prim-plan” în 2007. Alliot-Marie nu este, de altfel, un personaj lipsit de putere pe scena politicã francezã: ei i s-a încredințat conducerea unui minister dificil – și eminamente “masculin” – dupã ce zvonuri consistente indicau chiar posibila sa desemnare ca succesor al fostului premier Jean-Pierre Raffarin.
Într-un sondaj recent (realizat de IFOP pentru Paris Match), Alliot-Marie se situa pe locul 6 în topul încrederii în personalitãțile politice.
Stânga – încã divizatã și imprevizibilã
Pe poziția imediat inferioarã – a șasea – a aceluiași clasament, apãrea o altã personalitate femininã: Segolene Royal, lider al socialiștilor și o altã pretendentã la rolul de prezidențiabil pentru 2007. Mai multe cercetãri realizate în ultima lunã au indicat-o pe aceasta ca situându-se ferm pe lista scurtã de nume din care se va desemna candidatul Partidului Socialist (cel puțin în viziunea electoratului).
Astfel, un sondaj IFOP o indicã pe poziția a doua printre posibilii candidați ai socialiștilor (întrecutã doar de colegul sãu Jack Lang), depãșind nume consacrate precum Dominique Strauss-Kahn sau Laurent Fabius. O cercetare CSA realizatã tot în luna decembrie sugereazã cã Royal își dominã toți competitorii din PS, într-un clasament în care este urmatã de Jospin, Lang și Strauss-Kahn.
Un alt studiu (IPSOS, decembrie, citat de ziarul Liberation) a urmãrit sã evalueze “potențialul electoral prezidențial” al tuturor posibililor candidați, indiferent de apartenența politicã; în acest top, Royal s-a situat pe locul al treilea, depãșitã doar de Nicolas Sarkozy și Bernard Kouchner. În rândul electorilor socialiști, potențialul sãu a fost evaluat la 80%. Cifrele relativ cotnradictorii furnizate de diverse studii nu fac decât sã reflecte fidel faptul cã frãmântãrile din tabãra socialistã sunt departe de a se fi încheiat.
