În ultima perioadă, s-a constatat o tot mai evidentă scădere a optimismului populaţiei cu privire la integrarea în Uniunea Europeană. Acest fenomen nu este un element accidental şi e de aşteptat ca el să se afirme ca o tendinţă tot mai puternică în societate. Ea derivă, în principal, din conştientizarea tot mai puternică a procesului integrării şi, secundar, din influenţele eurosceptice care tind să se impună tot mai mult. Analiza sa relevă câteva aspecte interesante pentru mediul politic românesc.
DATELE CONCRETE
În octombrie 2002, 74% dintre români considerau că integrarea în UE va avea efecte pozitive asupra ţării şi 66% credeau că integrarea va avea efecte pozitive asupra propriilor persoane[1]. Datele se regăseau în trendul tradiţional, din ultimii ani, conform căruia aproape 80% dintre români apreciază integrarea şi apropierea de Uniunea Europeană.
Studiul IRSOP din iunie 2005 relevă însă câteva lucruri diferite: doar 68% dintre români consideră ca integrarea europeană le va mai aduce avantaje personale pe termen lung, iar pe termen scurt ponderea optimiştilor este mult mai scăzută (doar de 29%). 56% dintre persoane sunt încrezătoare cu privire la integrarea României în UE, în timp ce 39% dintre români (aproape patru din zece) sunt îngrijoraţi[2] cu privire la integrarea României în UE. De asemenea, informaţiile europene[3] arată că doar 66% dintre români mai au o imagine pozitivă asupra UE, cu 10% mai puţini decât în septembrie 2004.
Aderarea la UE este încă atrăgătoare datorită faptului că promite un nivel de trai mai ridicat şi posibilitatea deplasării neîngrădite pe tot teritoriul Europei (în mare parte din motive economice). Din punctul de vedere al migraţiei, ne putem aştepta ca nivelul de îngrijorare să crească, fiindcă acest motiv al optimismului este pus sub semnul întrebării de evoluţiile recente.
Românii care cred că apartenenţa României la UE ar fi un lucru bun sunt mai puţini acum cu 11% faţă de 2004 (acum sunt doar 64%). A crescut numărul indecişilor şi, pe această tendinţă, e de aşteptat să crească numărul scepticilor. Impresia generală este aceea că integrarea va aduce un câştig României (70%), dar acest optimism este deja în scădere cu 6% faţă de anul trecut şi cu 8 % faţă de acum doi ani.
DIFERENTA DE AGENDA
Datele de sondaj relevă şi o diferenţă de abordare a problemelor de către populaţia europeană şi, respectiv, de către populaţia românească. Principalele acţiuni pe care UE ar trebui să le stabilească drept priorităţi: lupta împotriva şomajului – 47% (în România, 25%), combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale – 44% (în România, 68%), menţinerea păcii şi a ordinii în Europa – 31% (27% în România), combaterea crimei organizate şi a traficului de droguri – 25% (idem în România), combaterea terorismului – 19% (9% în România).
Această diferenţă de agendă este explicabilă prin diferenţele culturale şi de dezvoltare. Românii vor ca, pe parcursul următorilor ani, România să se concentreze asupra scăderii preţurilor şi luptei împotriva criminalităţii şi corupţiei. Aceste obiective, considerate cele mai importante, sunt urmate de lupta împotriva şomajului şi menţinerea ordinii publice. Este interesant că lupta împotriva terorismului din afara graniţelor ţării se situează pe ultimul loc (17) în ordinea priorităţilor.
CAUZE ALE SCADERII OPTIMISMULUI
Principalele cauze ale scăderii optimismului, conform sondajelor din ultima perioadă[4], ţin de mai multe elemente ale activităţii politice curente.
1. Una din principalele cauze ale euroscepticismului derivă din scoaterea acestei teme de pe agenda publică a guvernului şi a preşedinţiei în primele 6 luni ale guvernării. Revenirea în prezent la această temă este, cumva, un efect al ignorării sale în primele luni şi al acumulării presiunilor înregistrate în acest timp.
Instituţional, Guvernul ar putea recupera această diferenţă, dar la nivel de imagine a început să se impună percepţia lipsei de interes a autorităţilor faţă de un subiect care deja se extinde la nivelul vieţii cetăţenilor. Ofensiva din ultima vreme a preşedintelui Traian Băsescu poate avea ca scop şi stoparea trendului eurosceptic. Calculul este însă greşit calibrat, fiindcă el presupune blocarea unei eventuale evoluţii către euroscepticism şi, în consecinţă, retragere a sprijinului faţă de un guvern concentrat prioritar pe integrare. Greşeala derivă din legătura de cauzalitate, care este inversă (astfel, populţia e mai degrabă nemulţumită de actul de guvernare şi, în consecinţă, de efectele integrării, decât invers).
2. O altă cauză derivă din posibila strategie a actualei puteri de diminuare a impactului negativ pe care l-ar putea avea o eventuală amânare a integrării prin scăderea aşteptărilor cu privire la integrare. În acest sens, s-a înregistrat încă de la începutul anului o tendinţă de evidenţiere a costurilor integrării, pentru a limita optimismul care domina discursul public în ultimii ani (în timpul guvernării PSD). Diferenţa de abordare a fost clară (în timp ce guvernul Năstase hiperboliza avantajele integrării, actuala guvernare evidenţiază costurile). În timp, acest discurs a început să îşi facă efectul, iar acum îngrijorarea faţă de integrare este mai mare. Iniţial, acest discurs putea fi interpretat ca pregătind o posibilă scuză pentru eventuale nereguli ale guvernării. Acum însă, creşterea scepticismului va forţa abandonarea acestui tip de discurs.
3. La nivel concret, discursul public guvernamental s-a referit la mai multe subiecte concrete într-o manieră sceptică:
- criza vizelor şi a paşapoartelor
- prezentarea dificultăţilor economice pe care le întâmpină noile state membre
- criza de absorbţie a fondurilor comunitare
- prezentarea scandalurilor de corupţie din România cu privire la fondurile europene
- încercările de deresponabilizare a actulului Guvern cu privire la integrarea europeană prin criticile aduse ambasadorilor români din statele membre ale UE
- în fine, un ultim exemplu este deresponsabilizarea factorului politic prin bloamarea factorului economic (criticile lui Theodor Stolojan cu privire la euroscepticismul oamenilor de afaceri din România pot acredita ideea că integrarea este îngreunată de încetineala acestora de a se adapta la noile cerinţe economice ale UE)
4. Dincolo de aceste cauze, există şi motive obiective interne. Ele ţin în principal de eficienţa noului guvern în a îndeplini calendarul asumat în negocierile cu Uniunea Europeană. Seria de declaraţii externe referitoare la lipsa de progrese a avut un efect asupra populaţiei, în ciuda încercărilor oficialilor de a limita puternic vizibilitatea temei.
În această serie de acţiuni, remarcăm încercarea de a contracara posibilele efecte negative prezentate în raportul de ţară, pe care actuala putere a încercat să-l folosească mereu împotriva actualei opoziţii; progresele care se vor menţiona se vor referi cel mai probabil la domeniul justiţiei (singurul domeniu în care s-a acţionat vizibil), dar se pot înregistra rămâneri în urmă în ceea ce priveşte criteriul politic (instabilitate) şi reforma în administraţia publică; chiar dacă iniţiativele politice ale puterii privind schimbările din Parlament şi din consiliile judeţene ar putea fi apreciate de grupul popularilor europeni (obiectiv vizat de PD), există riscul ca restul structurilor politice să dea avize negative[5].
5. Scepticismul românesc este însoţit şi de unul european, foarte vizibil în urma respingerii Tratatului Constituţional în Franţa şi Olanda. La acest curent se adaugă desfăşurarea campaniilor electorale din state precum Germania, unde ideea extinderii nu mai are succes şi este contrată puternic.
CONCLUZIE
Toate aceste semnale indică o creştere puţin întâmplătoare a scepticismului faţă de integrarea europeană a României. Începe să fie contrazisă ipoteza conform căreia românii sunt susţinători necondiţionaţi ai acestui proces, iar această evoluţie generează o complicaţie suplimentară pentru noua putere.
Trebuie precizat însă că, în continuare, românii au cel mai ridicat nivel de încredere în instituţiile UE. Parlamentul European beneficiază de încrederea a 68% dintre respondenţi (+3%), iar acest nivel de încredere şi această tendinţă crescătoare întâlnindu-le doar în Italia şi Ungaria. Încrederea medie în PE este de 52%, în scădere (cu cinci procente). Situaţia este asemănătoare în privinţa încredererii în Comisia Europeană: România 63% (în creştere cu 4%), iar media UE 46% (în scădere).
Prin urmare, nu există motive majore de îngrijorare pe termen scurt cu privinţă la transformarea României într-o ţară care nu mai vrea integrarea. Lucrul care va trebui conştientizat este însă că tema integrării nu mai este una categoric si unanim optimistă. În acest sens, anticipăm o reorientare a discursului public al majorităţii partidelor politice, fiindcă acestea încep să fie forţate din nou să adopte un punct de vedere faţă de această temă. Iar efectul ar putea fi o discutare pe fond a acestei teme, fără teama de o părere unanimă a societăţii, care bloca pana acum discutarea nuanţelor şi a ritmurilor integrarii.
[1] Sondaj Metro Media Transilvania, octombrie 2002
[2] Iar aceasta cifra, 39%, poate avea consecinte inclusiv electorale
[3] Date din Eurobarometrul mai-iunie 2005
[4] Si aici nu ne referim doar la analizele realizate in Romania de principalele structuri de cercetare, dar si la sondajele de tip Eurobarometru, realizate la nivel european.
[5] Saptamana trecuta, Partidul Socialistilor Europeni a dat deja un avertisment privind complicatiile politice pe care actuala putere le genereaza prin incercarea schimbarii presedintilor de camere
