Agenţiile de presă de ieri au anunţat că ANAF nu a depus la dosar un act privind individualizarea bunurilor sechestrate în cazul Gigi Becali. Din această cauză, instanţa a decis că lipsesc documentele fiscale complete în ce îl priveşte pe incriminat şi a dispus anularea decizie de sechestrare a averii acestuia. Juridic, lucrurile în cazul Becali nu se opresc aici. Sentinţa nu afectează demersurile Fiscului de a recupera creanţele respective. Campania fiscului va continua, iar problemele juridice ale clubului de fotbal Steaua rămân la fel de complicate. Cu toate acestea, Gigi Becali înregistrează o victorie importantă la nivel de imagine, care afectează foarte mult credibilitatea demersurilor instituţiei conduse de Sebastian Bodu. Impresia generală este aceea că instanţa a pus o piedică ANAF, nu din cauză că acţiunea nu trebuia derulată, ci din cauză că a fost derulată prost.
ANAF poate compromite întreg demersul său (respectiv, intenţia de a impune o mai mare disciplină si corectitudine fiscală) din cauza unor dificultăţi de procedură. Pentru opinia publică, va conta foarte mult modul în care verdictul din acest caz va fi prezentat, deoarece el este esenţial pentru sprijinul sau respingerea demersurilor ulterioare ale ANAF. Dacă se va percepe lipsa de competenţă a funcţionarilor de la fisc, atunci vor fi puse sub semnul întrebării şi intenţiile lor. Şi, în final, vor fi blocate toate iniţiativele acestora.
Nu este primul caz de acest gen. Guvernarea din 2005 a fost dominată de intenţii spectaculoase (multe dintre ele corecte politic sau chiar oportune), dar care au fost compromise din cauza lipsei de competenţă în punerea lor în aplicare. Enumărăm doar câteva:
– Dorinţa de a schimba preşedinţii de camere; acţiune promovată ca o clarificare firească a raporturilor de forţe din Parlament, ea s-a derulat complicat, din cauză că nu au fost identificate corect mijloacele prin care se putea pune în aplicare acţiunea în sine; ulterior, s-a renunţat la ofensiva si s-a ajuns la o soluţie politică.
– Reforma din sănătate a fost enunţată ca o iniţiativă progresistă, dar ea s-a transformat într-o luptă greşită, din cauza modului în care s-a încercat implementarea unor măsuri de schimbare; legea spitalelor a fost retrasă din dezbaterea publică din cauza unor erori pe care le conţinea, iar acum demersurile ministerului sunt privite iarăşi cu suspiciune.
– Introducerea cotei unice a fost o idee salutată la început, pentru că părea a schimba fundamental sistemul fiscal; ea nu a fost însoţită de o strategie şi, din acest motiv, a condus la mari pierderi şi la consecinţe politice negative; ulterior, toate acţiunile de “cârpire” a bugetului au fost percepute ca pasi înapoi, iar acum se vorbeşte de posibila renunţare la cota unică peste câţiva ani.
O guvernare poate avea mari dificultăţi dacă nu reuşeşte să îşi pună în dificultate obiectivele. În 1996, atunci când a avut loc celălalt val al schimbării în politica românească, CDR a încercat să îşi impună imaginea competenţei prin celebra sintagmă “cei 15.000 de specialişti”. Această sintagmă a fost însă contrazisă de realitate, iar unul dintre motivele pentru care acea putere a căzut a fost tocmai lipsa capacităţii de implementare. Acum, acel episod se repetă. Diferenţa releva, suprinzator, superioritatea CDR in aceasta comparatie: noua putere nu a plecat la drum si cu mitul propriei competenţe, ci s-a limitat doar la mitul propriei superiorităţi morale. Noul guvern şi-a început activitatea cu entuziasmul unei forţe politice care are o majoritate confortabilă şi care poate determina orice schimbare doreşte, fără efort. S-a comportat ca şi cum ar fi fost suficient să îşi exprime o intenţie pentru ca aceasta să devină realitate. Ultimul an a arătat însă că drumul de la intenţie (oricât de onorabilă sau utilă ar fi aceasta) până la punerea în aplicare este foarte lung, el depinzând aproape exclusiv de competenţa celor răspunzători pentru materializarea promisiunilor.
Coaliţia a avut de la început mari probleme de resurse umane, semnalate ca atare la vremea respectivă. De altfel, aceste probleme se remarcă şi acum, când PD spre exemplu are dificultăţi în identificarea unei soluţii alternative pentru un post de ministru. Dar cea mai gravă lipsă de resurse umane se regăseşte la nivelele de jos (funcţionarii publici sunt prost plătiţi, slab dotaţi şi foarte puţin motivaţi – în consecinţă, în aceste posturi nu ajung aproape niciodată vârfurile din domeniile pe care le administrează).
PSD a depăşit această problemă printr-o disciplină politică de fier şi printr-o coordonare foarte atentă. Astfel, pe filieră politică, a reuşit să compenseze lipsa de eficienţă administrativă. Şi, mai mult, să impună un ritm bun (de multe ori formal) chiar funcţionări administraţiei. Zona de dreapta nu are această capacitate, din cauză că este forţată să guverneze în formule de coaliţie (pentru care nu se pregăteşte suficient). Din acest motiv, administraţia preia rolul de motor, dar unul al ineficienţei, care se transmite şi acţiunii politice.
Urmarea firească este incapacitatea de a derula proiecte. În analiza performanţei guvernamentale, indicatorul care măsoară această activitate este capacitatea administrativă. Dacă citim raportul de monitorizare realizat de Comisia Europeană, remarcăm că la acest capitol, al capacităţii administrative, există unele dintre cele mai consistente critici la adresa actualului guvern. Problemele nu sunt neapărat cauzate de un guvern anume, ele fiind mai degrabă efectul indiferenţei din ultimii 16 ani.
O reformă administrativă nu va fi suficientă, dacă nu se va investi foarte mult şi în pregătirea aparatului de stat. Este vorba de transfomarea acestuia dintr-o gaură neagră a celor care nu performează în sectorul privat, într-un spaţiu de excelenţă, în care sunt atraşi doar oameni foarte bine pregătiţi. Pentru aceasta ar fi nevoie ca aparatul de stat să nu mai fie perceput ca o povară sau eventual ca pe un loc de oferit slujbe pentru apropiaţii politici, ci ca elementul de fond care determină decisiv eficienţa actului de guvernare. Acest lucru se va întâmpla doar atunci când partidele (oricare ar fi acestea) vor percepe guvernarea ca pe un scop în sine şi nu ca pe un mijloc de satisfacere a propriilor interese.
