Potrivit deputatului UDMR, Kelemen Atilla, in cadrul intalnirii s-a vorbit si despre iesirea de la guvernare a UDMR ca despre o „ultima solutie” in cazul in care legea va cadea si la Camera Deputatilor. De partea cealalta, ieri, mai satisfacut ca niciodata, Dan Voiculescu a tinut o noua conferinta de presa, a doua in decurs de trei zile. El a repetat obsesiv pretentia PC de a vota statutul cu conditia ca minoritatea romana sa fie reprezentata in consiliile culturale ale maghiarilor. Mai mult, el a plusat anuntand ca vrea ca solutia PC sa fie votata prima inainte de orice fel de lege UDMR. Presedintele PNL Tăriceanu i-a convocat, ieri dimineata, pentru a doua oara in aceasta saptamana, pe liderii celorlalte formatiuni din coalitia de guvernamant cu scopul de a lamuri situatia aparuta miercuri, la Camera Deputatilor, cand statutul minoritatilor nu a putut fi introdus in procedura de urgenta din cauza absentei conservatorilor de la sedinta Biroului Permanent.
Presedintele PD, Emil Boc, a declarat, joi, ca Legea privind statutul minoritatilor nationale va fi dezbatuta in Camera Deputatilor in procedura de urgenta, desi cu o zi in urma Biroul Permanent al Camerei a respins solicitarea guvernului.
Conflictul în cadrul coaliţiei este resuscitat oarecum surprinzător, după armistiţiul convenit în urmă cu câteva zile de către liderii celor patru partide componente. Atunci, cel puţin formal, s-a ajuns la o înţelegere potrivit căreia legea statutului minorităţilor urma să fie adoptată în Camera Deputaţilor în forma sa actuală, dar s-a acceptat şi propunerea conservatorilor de reprezentare obligatorie a românilor în consiliile locale din judeţele maghiare.
Această răsturnare de situaţie, în decurs de numai câteva zile, creează impresia de conflictualitate latentă în coaliţie şi pune sub semnul întrebării funcţionalitatea acesteia, de vreme ce medierea asigurată de PNL şi PD nu s-a dovedit a fi eficientă decât pe termen scurt.
Insistenţa cu care PC promovează mesajul naţionalist (identificând, probabil, o nouă potenţială nişă de poziţionare în cadrul spectrului politic) determină o forţă similară, de sens opus, din partea UDMR, iar rezistenţa maghiarilor va fi probabil direct proporţională cu efortul naţionalist conservator.
Trebuie spus că, în goana după identitate politică, PC şi-a ales un moment deosebit de delicat pentru a opta în favoarea unei noi componente doctrinare – naţionalismul.
Este adevărat că potenţialul câştig este considerabil (asocierea PC cu un discurs receptat favorabil de un important segment electoral, care ar putea aprecia eforturile singulare în cadrul coaliţiei de protejare a intereselor majorităţii româneşti), dar în acelaşi timp există riscul, la fel de considerabil, de asumare a rolului ingrat de factor destructurant al coaliţiei. PC a preluat, în acest moment, responsabilitatea UDMR pentru blocajul din coaliţie, absolvind parţial formaţiunea maghiară de această „vină”.
Aceste obstrucţii generate în activitatea de guvernare de cei doi parteneri minori din coaliţie legitimează discursul referitor la soluţia imorală, şi probabil că reluarea, de către Traian Băsescu, a subiectului referitor la alegerile anticipate nu este întâmplătoare: situaţia curentă funcţionează ca o justificare peste timp a comportamentului prezidenţial din perioada când acesta susţinea obsesiv ipoteza anticipatelor.
