Echipa Infopolitic trece in revista principalele perspective politice pentru anul 2016, incercand sa scoata in evidenta posibilele schimbari la care vom asista in ceea ce priveste echilibrul de putere si comunicarea politica in Romania.

Sintetizand, ne asteptam la un an in care echilibrul instabil din prezent isi va cauta o stabilitate mai mare, pentru a asigura o noua arhitectura de putere pentru urmatorul ciclu electoral.

IN REZUMAT – PRINCIPALELE ASTEPTARI DE LA UN AN ELECTORAL ATIPIC

  • Anul 2016 pare deja a fi dominat de proximitatea noului moment electoral. In ciuda unui aparent echilibru electoral intre cele doua forte principale – PNL si PSD, competitia este in continuare influentata de imaginea cu care partidele intra in cursa electorala. PSD pare in acest moment un partid invins, incapabil sa lupte nici macar pentru ce a realizat in anii de guvernare. Aceasta perceptie face ca asteptarile PSD pentru anul electoral 2016 sa fie mici, in ciuda datelor din sondaje. Prin opozitie, asteptarile din partea liberalilor sunt ridicate, si tocmai aceasta poate fi principala vulnerabilitate a PNL. Orice infrangere liberala poate sa conteze mult mai mult in economia confruntarilor din acest an. Problema este complicata si de faptul ca succesele partidului se datoreaza fie esecurilor PSD, fie actiunilor intreprinse de actori externi (presedintele Iohannis, DNA).
  • In conditiile in care discursul public este deja dominat de mantra „reformarii partidelor”, este de asteptat ca din zona guvernamentala, dar si a PNL, sa se accelereze procesul de atragere in aparatul de stat si in partid a unor personalitati din zona civica, pe fondul intensificarii discursului pro-Iohannis si pro-guvernare al societatii civile.
  • Cu toate acestea, unul dintre factorii luati in calcul mai putin si ocultat de discursul mediatic este reprezentat de influenta puternica in plan local a celor doua partide principale. In cele mai multe zone electoratul deja inclina balanta in favoarea celor doua partide mari, iar aceasta polariare are efect mobilizator si este dezavantajoasa pentru partidele mici sau cele noi care vor sa se impuna pe scena politica. Cu toate ca fragmentarea politica pare a dezavantaja mai degraba liberalii (PSD nu are practic competitori pe zona de stanga), atat sistemul electoral, cat si importanta in teritoriu a partidelor favorizeaza in continuare actorii sistemici.
  • In zona media, in ciuda cresterii in importanta a spatiului online, acesta nu este inca mediul suficient pentru garantarea unei victorii electorale. Este adevarat ca alegerile din 2016 pot consemna o premiera – alegerile cele mai putin influentate de presa scrisa. Cei doi poli, televiziunea si internetul, recruteaza oameni din medii sociale diferite. Polii sunt puternic inegali ca numar de aderenti, dar se compenseaza prin influenta, publicul TV mai pasiv. Prin opozitie, consumatorii SocialMedia sunt mai putin interesati de politica si cand o fac in general incurajeaza votul de dreapta. La alegerile din 2016, va continua sa fie fundamental modul in care se comunica pe TV, pentru ca aceasta este inca zona dominanta. Agenda online poate domina agenda TV doar in situatii exceptionale, care au insa consecinte de amploare, asa cum anul trecut a demonstrat-o.
  • In egala masura, studiile arata ca intre agenda mediatica si cea politica si preocuparile ori interesele impartasite social, suprapunerea este una imperfecta. In majoritatea topurilor privind agenda guvernarii preocuparile romanilor sunt mai degraba axate pe subiecte ce tin de bunastarea materiala – domina preocuparile despre lipsa locurilor de munca, salarii si pensii mici sau preturi mari. Coruptia, dezvoltarea institutionala si securitatea nationala apar ca ingrijorari principale pentru mai putin de 3 din 10 romani. Temerile de natura fizica (frica de violenta sau de razboi) sunt impinse intr-un plan secundar, comparativ cu lipsurile materiale sau cu oportunitatile reduse de a obtine o stare materiala sigura. Grupul dominant (cca 55-60% din populatie) este unul care accentueaza mai degraba valorile de supravietuire, avand asteptari mai degraba materiale din partea statului, fata de care se pozitioneaza intr-un mod dependent. Grupul alternativ, care vrea valori de dezvoltare (cca 40-45% din populatie) este mai puternic atras de modelul occidental si se pozitioneaza fata de stat intr-un mod mai degraba activ si critic.
  • In aceste conditii, actiunile principalilor actori de pe scena politica sunt determinante pentru confruntarea politica. In conditiile in care ramane cel mai popular politician, precum si datorita parghiilor institutionale, actiunile lui Klaus Iohannis definesc in mare masura contextul politic al anului 2016. Presedintele Iohannis tinde sa se impuna ca vector central al scenei politice, in detrimentul unei majoritati parlamentare difuze. Din aceasta pozitie, seful statului pare mai putin interesat sa arate public cum controleaza toata puterea (asa cum a incercat sa faca predecesorul sau). Miza sa este aceea de a ramane axul central al scenei politice, polul in jurul caruia graviteaza ceilalti actori. In acest sens, strategia sa este de a-si neutraliza principalul adversar politic (PSD), oferindu-i acces la anumite parghii de putere. Tactic, tandemul Iohannis-Ciolos pare tentat sa iasa din capcana lipsei de adversar prin raportari, nuantate pentru moment, dar negative la adresa Parlamentului, preluand astfel, la scara mai mica, modelul lui Traian Basescu.
  • Abordarea consensuala pe care taberele politice o afiseaza deschide insa culoare pentru actori radicali, anti-sistem. Fostul presedinte Traian Basescu incearca deja sa ocupe un astfel de culoar. Si tocmai acest compromis este principala vulnerabilitate a actualului Guvern. Pentru a putea tine lucrurile sub control, Guvernul Ciolos este obligat sa dea cate putin fiecarui actor, astfel incat ”sa fie bine la toata lumea” Presedintele se va implica tot mai mult in sustinerea publica a PNL, pe masura ce ne vom apropia de alegerile locale. Nu este exclus chiar ca Iohannis sa fie prezent in diverse zone din teritoriu si sa mizeze pe cresterea asocierii cu Dacian Ciolos. Traian Basescu nu va fi actor politic principal, dar cu siguranta va fi una dintre vocile cele mai agresive de pe scena campaniei. Acest lucru poate duce inclusiv la reactivarea unei parti din electoratul sau.
  • In plan extern, capacitatea Romaniei de a fi un factor activ in politica europeana ramane una limitata. Coruptia si eficienta institutionala redusa, nivelul de dezvoltare economica si sociala, cultura politica si leadership-ul national limiteaza semnificativ posibilitatea ca Romania sa fie un actor determinant pe scena europeana. Episodul opozitiei romane in problema refugiatilor a fost unul exceptional. Cel mai probabil Romania se va ralia la opinia majoritara din UE, mai ales in conditiile in care aceasta strategie nu a functionat, iar aderarea la Schengen ramane un obiectiv virtual inaccesibil. Romania are grija sa se diferentieze de Ungaria si de Polonia, incercand sa preia locul de „copil model” al post-tranzitiei si al consolidarii economice si democrative.
  • Consolidarea prezentei americane in Romania va fi sustinuta de elita politica romaneasca intr-un acord tacit transpartinic. Romania va sustine continuarea regimului de sanctiuni impuse Rusiei. Este de asteptat, de asemenea, ca Romania sa ramana un partener al relatiilor mai stranse dintre UE si SUA.
  • Cu toata importanta acordata SUA, abia dupa intrarea in confruntarea directa (in toamna) spatiul politic si mediatic romanesc se vor concentra asupra cursei electorale din SUA, in absenta unor referiri directe in discursuri la probleme de interes.

PSD vs. PNL – cine câștigă anul electoral 2016?

Inceputul anului 2016 gaseste scena politica din Romania intr-o bipolaritate aproape perfecta – situatie foarte similara cu anul 2008 – avand de-o parte si de cealalta a axei doi actori politici principali, cu o forta electorala relativ echilibrata: PNL si PSD. Sintetizand cifrele relevate public in sondajele de opinie din ultima jumatate a anului 2015, cele doua partide graviteaza in jurul procentelor de 35-40%, aproape la egalitate. In acelasi timp, undeva jos de tot, sub linistea axei mentionate, in zona 5-10%, avem o pleiada de partidulete care se bat pentru locul 3: UDMR, UNPR, ALDE, PMP, M10, PRU.

cine castiga anul electoral 2016

Avand in fata acest peisaj de inceput de an, ne putem aventura in formularea catorva previziuni pentru anul electoral 2016, in ceea ce priveste batalia dintre PSD si PNL – bineinteles, sub rezerva faptului ca, dupa cum bine stim, spatiul politic romanesc poate ascunde multe ”lebede negre” si evenimente viitoare care sa dea peste cap orice fel de previziune.

PSD – perceput principalul perdant al anului 2015

Dupa un parcurs vizibil ascendent, presarat cu multe victorii, unele categorice, inceput in 2010, anul 2015 marcheaza un declin pentru PSD:

  • scaderea in sondaje din prima parte a anului 2015, datorata pierderii alegerilor prezidentiale;
  • decredibilizarea si asocierea (din nou) cu fenomenul coruptiei, datorata atat raidurilor DNA care au neutralizat mare parte din baronii locali, cat si alegerii unui nou presedinte de partid, condamnat penal (chiar daca aceasta condamnare nu este pentru coruptie);
  • pierderea guvernarii, dupa peste 3 ani de succese economice;
  • raportarea din ce in ce mai ambigua fata de Iohannis;
  • sprijinirea in Parlament a unui Guvern cu valente de dreapta;
  • lipsa unei comunicari coerente si a unor voci puternice in spatiul public care sa promoveze masurile pozitive ale Guvernului Ponta, confirmate de statistici (practic, tot ce a facut bine PSD in ultimii ani pentru Romania) si care, pe de alta parte, sa critice prompt masurile actualului guvern;

La nivelul perceptiei generale, PSD pare in acest moment un partid invins si lipsit de energie, incapabil sa lupte macar pentru ce a realizat in anii de guvernare. Deci, PSD pleaca de undeva de jos. Aceasta perceptie face ca asteptarile pentru anul electoral 2016 sa fie mici, in ciuda faptului ca cifrele din sondaje plaseaza PSD in jurul celor 40% de procente mentionate. Perceptia ca PSD a pierdut este mai vizibila, momentan, decat cifrele reale privind intentia de vot.

PNL – perceput principalul invingator al anului 2015

In mod evident, parcursul PNL este unul dependent de cel al PSD – de vreme ce esecurile unuia reprezinta victoriile celuilalt. Ce a insemnat anul 2015 pentru PNL:

  • cresterea abrupta in sondaje si ocuparea pozitiei de principal favorit in alegeri, datorata castigarii alegerilor prezidentiale de catre Klaus Iohannis, precum si asocierii constante a partidului cu acestia;
  • castigarea pozitiei de principal partid de Dreapta din Romania, dupa asimilarea (inca incompleta) a PDL;
  • principalul beneficiar al caderii guvernului Ponta;
  • asocierea cu Guvernul Ciolos – potrivit sondajelor din ultima jumatate a anului 2015, PNL este vazut ca fiind partidul care conduce din umbra actualul Guvern.

In esenta, PNL se afla in top, perceptia generala fiind aceea ca partidul ocupa pozitia invingatorului pe scena politica din Romania - Astfel, PNL ia startul in cursa pentru anul electoral 2016 de undeva de sus, ceea ce face ca asteptarile pentru anul electoral 2016 sa fie mari.

Potrivit perceptiei generale din acest moment, am avea toate motivele sa credem ca PNL va capitaliza anul electoral 2016, in timp ce PSD are toate sansele sa piarda. Si tocmai aceasta perceptie este cel mai mare dusman al PNL si cel mai mare aliat al PSD. In acest moment, toate reflectoarele sunt atintite asupra PNL, care are toate asset-urile pentru a iesi invingator. Tocmai aceste asteptari ridicate vor face ca fiecare victorie a PNL sa fie considerata fireasca, deci sa treaca neobservata, in timp ce esecurile sa conteze mult mai mult. Tot asa cum fiecare esec al PSD, de la care nimeni nu prea are asteptari in 2016, sa fie considerat minor, insa micile victorii sa cantareasca mult mai greu la nivelul perceptiei publice.

Concluzii si perspective pentru 2016

  • Jocul perceptiilor avantajeaza clar PSD – cele 2 partide se afla in sondaje undeva la egalitate, in jurul valorilor 35-40%. Date fiind perceptiile explicate mai sus, scorul este unul neasteptat de bun pentru PSD, care desi a fost invins, se afla in top, si destul de modest pentru PNL, care desi a iesit invingator, nu a reusit sa depaseasca PSD, ceea ce inseamna un semi-esec. In plus, PNL a inceput sa scada usor in sondaje.
  • Zona de Dreapta este mult mai fragmentata decat cea de Stanga – scaderea PNL in sondaje se contabilizeaza in conturile partidului Monicai Macovei cat si PMP – care au inregistrat deja usoare cresteri, M10 ajungand la nivelul pragului electoral. PSD isi mentine electoratul chiar si daca nu face ceva spectaculos in plan public. Scandalul Oprea si tragedia Colectiv plaseaza UNPR intr-o dependenta directa de PSD.
  • Chiar daca perceptia este aceea ca PNL se afla in spatele Guvernului Ciolos, asta nu inseamna ca a castigat ceva. PSD este mult mai castigat avandu-l pe Vasile Dancu la Ministerul Dezvoltarii in prag de alegeri locale. In schimb, daca Guvernul Ciolos se erodeaza, trage dupa el si PNL, nu si PSD, care nu este perceput ca fiind apropiat de guvern. Sansele ca Guvernul Ciolos sa ridice PNL in perspectiva alegerilor sunt relativ minore, avand in vedere timpul limitat pe care Executivul il are la dispozitie. In plus, PNL este constrans sa apere actualul guvern, in timp ce PSD poate face un joc de opozitie, cel putin la nivel de mesaje.
  • Tot ce a castigat PNL pana acum se datoreaza fie esecurilor PSD, fie actiunilor intreprinse de altii (Iohannis, DNA). Liberalii au demonstrat ca sunt incapabili sa castige ceva prin eforturile proprii, incapabili sa prezinte un proiect politic alternativ atractiv.
  • Pierderea guvernarii nu anuleaza atuul PSD, insa blocheaza maximizarea lui, in vreme ce, pentru PNL, ramanerea in umbra lui Iohannis, ca unica strategie electorala, limiteaza potentialul de crestere, mai ales in contextul primului moment electoral – alegerile locale.
  • PSD se poate organiza mult mai usor in alegerile locale, cu atat mai mult cu cat beneficiaza inca de un numar considerabil de alesi locali, in timp ce PNL va trebui sa gestioneze fuziunea cu PDL la nivel local – o provocare considerabila.

Astfel, daca analizam cu atentie datele problemei din prezent, si intelegem in acelasi timp cum functioneaza jocul perceptiei, intelegem ca PSD este cel care are prima sansa in acest an electoral. Un esec al PNL in alegerile locale va propulsa PSD pe pozitia de favorit in alegerile parlamentare, pe cand o infrangere a PSD la locale este oricum asteptata la nivelul perceptiei generale, fara sa influenteze major sansele social-democratilor la parlamentare.

Harta alegerilor – PSD si PNL au 2/3 din mandatele alesilor locali

Perspective – nu se va sparge dominatia primelor 2 partide asupra primariilor si consiliilor judetene

Prima parte a anului 2016 va aduce unul dintre momente electorale cheie pentru modul in care va decurge jocul politic la nivel national pentru urmatorii ani, cel putin pana la alegerile prezidentiale din 2019. Este vorba despre organizarea alegerilor locale in aceasta primavara, cel tarziu la finalul lunii mai, atunci cand alegatorii se vor prezenta la urne pentru a-i vota pe viitorii primari si consilieri locali si judeteni.

fiefuri electorale

 

Pentru a ne face o idee cat mai buna asupra rezultatelor posibile de la alegerile locale de anul acesta, este nevoie sa aruncam o privire peste rezultatele scrutinurilor recente, di2014 – alegerile europarlamentare (prezenta nationala la vot de 32,44%) si turul I al alegerilor prezidentiale (prezenta nationala de 64,10%).

Cele doua momente sunt relevante pentru alegerile locale atat pentru ca prezentele la urne difera si pot oferi o imagine generala asupra posibilelor rezultate din 2016, in functie de gradul de mobilizare la nivel local, dar si pentru ca prezinta situatia nationala din punctul de vedere al votului politic si capacitatii alesilor locali de a utiliza mecanismele politice pe care le au la indemana. Mai mult, dupa cum se poate observa in tabelul de mai jos, PNL si PSD au dominat peisajul politic la ambele confruntari electorale, scorurile adunate ale celor doua formatiuni depasind cu mult pe cele ale partidelor mici.

Mai mult, dupa cum arata harta de mai sus, dar si impartirea pe culori a judetelor din tabel (albastru – majoritar PNL / rosu – majoritar PSD), in cele mai multe zone electoratul deja inclina balanta celor doua partide mari, iar aceasta polarizare are efect mobilizator si este dezavantajoasa pentru partidele mici sau cele noi care vor sa se impuna pe scena politica.

rezultate partide

Analizand datele putem observa ca media nationala (verde) ponderata a rezultatelor pentru partidele mari este in jur de doua treimi din totalul procentual, atat in cazul alegerilor europarlamentare din 2014 (64,92%) cat si in cel al alegerilor prezidentiale (71,10% in turul I), depaseste cu mult pragul majoritar. Urmarind aceasta tendinta, putem concluziona cu un grad relativ de siguranta ca si anul acesta la alegerile locale vor exista rezultate similare, cu partidele mici adunand in jur de 15%-20% din totalul voturilor, noua confruntare electorala nereusind sa sparga dominatia primelor doua partide asupra primariilor si consiliilor judetene.

Pentru a observa dimensiunea monopolului partidelor mari asupra administratiei locale este suficient sa privim rezultatele alegerilor locale din 2012, cand PSD a reusit sa castige 22 de functii de presedinte de consilii judetene, PNL+PDL 15 functii, UDMR 2, PC una si UNPR una. In privinta primariilor si locurilor in consiliile locale si judetene, dintr-un total de 3.187 de primari, 1.338 membri ai consiliilor judetene si 40.311 de membri ai consiliilor locale, USL (PSD+PNL+PC) a obtinut majoritatea (1.322 de mandate primari), urmat de PNL si PDL (total 762 de mandate), PSD singur 378 de mandate si UDMR 203 mandate.

Noutatile privind organizarea alegerilor locale din 2016

Continuand analiza, trebuie mentionat ca momentul alegerilor locale 2016 este unul special mai ales din cauza modificarilor legislative promulgate de presedintele Klaus Iohannis in data de 20 iulie 2015, noua lege a partidelor, dar si din cauza faptului ca principala responsabilitate pentru organizarea alegerilor va sta pe umerii guvernului de tehnocrati condus de Dacian Ciolos.

Este util sa trecem in revista prevederile si noutatile importante pentru alegerile locale din 2016. Printre acestea se numara:

  • Consiliile locale si judetene se aleg pe circumscriptii electorale, pe baza scrutinului de lista, potrivit principiului reprezentarii proportionale;
  • Alegerea presedintilor de Consilii Judetene din randul consilierilor judeteni, prin votul secret al majoritatii acestora si nu uninominal, prin votul direct al cetatenilor;
  •  Alegerea primarilor se face uninominal, dintr-un singur tur de scrutin, asa cum s-a intamplat si in 2012, regula care ii avantajeaza pe edilii aflati in functie;
  • Cetatenii Uniunii Europene pot fi alesi primari;
  • Alegerile vor fi monitorizate electronic de catre Autoritatea Electorala Permanenta pentru a fi prevenit votul ilegal.

Partidele mici, dezavantajate de schimbarea legii electorale

Exista, desigur, si contestatari ale schimbarilor de anul acesta, care acuza faptul ca sistemul electoral va avantaja in 2016 partidele mari, candidatii deja cunoscuti la nivel public si primarii care doresc sa isi continue mandatul, in dauna candidatilor noi si a partidelor mici care incearca sa se dezvolte. Un punct sensibil face referire mai ales la alegerea presedintilor de Consilii Judetene, pentru ca rezultatul va depinde foarte mult de succesul inregistrat de organizatiile politice in cazul alegerii consilierilor judeteni si de negocierile ulterioare, partidele mari avand avantaje clare in fata unor politicieni sau grupuri politice fara notorietate.

In privinta noii legi a partidelor, merita subliniat faptul ca toate acestea trebuie sa aiba, singure sau in alianta, candidati in 75 de localitati la alegerile locale, altfel vor fi desfiintate. Asadar se limiteaza posibilitatea existentei unor partide locale si sunt intarite pozitiile partidelor mari, cu influenta de traditie la nivel national. In relatie cu acest aspect, pentru fiecare candidat sau lista de candidati, partidele politice, aliantele electorale si organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale trebuie sa prezinte o lista de sustinatori care sa cuprinda minimum 1% din numarul total al alegatorilor inscrisi in Registrul electoral si in listele electorale complementare, ceea ce ar putea fi o problema pentru candidatii independenti care nu au o structura organizata care sa-i sprijine.

Guvernul tehnocrat, sustinut de PNL si PSD, va organiza alegerile

O prioritate publica pentru PSD si PNL este organizarea corecta si echilibrata a alegerilor, in conditiile in care acestia nu mai au, oficial, parghii de actiune directa la nivel executiv. De altfel, tinand cont ca actualul guvern a fost sustinut in Parlament in primul rand de cele doua partide mari, este foarte posibil sa nu existe un interes pentru promovarea unor candidati noi sau sustinerea, formala sau informala, a partidelor noi si mici.

Cine vor fi candidatii? Majoritatea aceiasi!

Pentru inceput, un alt aspect important in procesul de selectie a candidatilor este ca PSD cat si PNL au definit criterii de natura juridica, istoric politic si de natura personala care stau la baza filtrului de integritate pentru candidati. Printre acestea se numara lustratia, traseismul politic, nepotismul, contractele si relatiile cu statul, falsul in declaratii, starile de incompatibilitate si conflict de interese, eventualele atitudini disciminatorii, datorii la bugetul de stat, formele de plagiat si problemele penale. In contextul in care tema normelor de etica a fost dominata in presa de PSD si PNL, proiectele acestor partide mari fiind cele mai vizibile, celelalte forte politice au avut putine sanse sa se faca remarcate prin masuri radicale de prevenire sau pedepsire a cazurilor de coruptie sau incompatibilitate.

Dincolo de acest aspect, listele de candidati raman deocamdata un mister pentru cea mai mare parte a tarii, desi in cazul multor primarii este de asteptat ca primarii aflati in functie sa isi continue activitatea in urmatorii 4 ani.

  • PSD ar putea avea liste comune impreuna cu UNPR daca intalnirile informale organizate in ultima vreme vor da rezultate, o decizie in acest sens urmand a fi anuntata cel mai probabil la mijlocul lunii ianuarie, intr-un Comitet Executiv National;
  • Exista zvonuri privind organizarea in perioada apropiata de scrutin a unui Congres PNL pentru definitivarea procesului de fuziune si alegerea unui singur presedinte de partid. Mai mult, potrivit informatiilor din presa, au fost deja stabiliti 1.800 de candidati pentru alegerile locale, care provin din randurile fostului PNL si fostului PDL, lansarile acestora urmand sa aiba loc incepand din luna ianuarie;
  • Partidele mai mici precum UDMR, ALDE, PMP si M10 cel mai probabil vor fi pe cont propriu la alegeri. Aceasta strategie va avea si rezultatul unui benchmark, care va determina capacitatea de negociere a organizatiilor pentru eventualele aliante la nivel local pentru alegerile parlamentare.

Concluzii si perspective pentru anul 2016

  • Una dintre concluziile clare ale analizei este ca in 2016 nu se va sparge dominatia primelor doua partide (PSD si PNL) asupra primariilor si consiliilor judetene. La alegerile locale partidele mici vor aduna in jur de 15%-20% din totalul voturilor.
  • Exista sanse mari ca fiefurile electorale definite in 2012 / 2014 sa se mentina si in 2016, cu fluctuatii relative in cazul judetelor de echilibru. Modificarile legislative privind sistemul electoral, care intra in vigoare anul acesta, vor avantaja establishment-ul si vor ajuta partidele mari sa-si recastige fiefurile.
  • Cu exceptiile de rigoare care-i vizeaza pe alesii locali cu probleme penale, multi dintre candidatii de anul acesta vor fi primarii si consilierii deja in functie, care au cele mai mari sanse sa castige sau sa fie propusi pe listele de partid.
  • Organizarea corecta si echilibrata a alegerilor va fi reponsabilitatea unui guvern sustinut politic de PSD si PNL, ceea ce cu siguranta nu le va dezavantaja.
  • Polarizarea doctrinara a surselor media avantajeaza partidele mari, mai ales in cazul televiziunilor de stiri care ignora partidele mici sau noi. Facebook va avea un impact redus la alegerile locale, din cauza mobilizarii traditionale mici a tinerilor (principali consumatori de social-media).

Analiza media – cat conteaza TV-ul si cat conteaza online-ul in anul electoral?

(Datele au fost extrase dintr-o cercetare in care am reunit 2300 de cazuri de sondaj, din perioada oct-nov-dec 2015, pe sondaje CSCI).

Si in 2016, consumul media va ramane dominat de TV. Exista o zona de consum media mixt, in crestere, dar zona de TV ramane dominanta (pe toate cifrele masurate).

Ponderea este urmatoarea:

analiza media

Exista doi poli, televiziunea si internetul (singurii care au si consumatori care nu se suprapun), care recruteaza oameni din medii sociale diferite si directioneaza opiniile politice in sensuri contrare. Polii sunt puternic inegali ca numar de aderenti, dar se compenseaza prin influenta, publicul TV mai pasiv, iar consumatorii online avand mai mult voice, (raport consum TV/ consum internet de 3 la 1 pentru TV in populatie, dar 2 la 1 printre cei cu studii superioare sub 60 de ani care pot avea mai multa influenta politica), opiniile lor pot genera proteste sau tine agenda publica ocupata mult timp.

In graficul urmator se vede si o defalcare pe tipuri de surse (am inclus si optiuni pentru alte tipuri de media – radio si ziare nu reprezinta zone distincte, ci mai degraba asociate celor doua zone mari – TV si online).

consum media

Asadar, consumul de TV este asociat cu radio-urile si cu ziarele. De asemenea, zona mixta este in continuare marcata de o dominare a TV-ului (prima sursa de mai sus este cea principala – deci, a se citi astfel: 12% consuma mai ales TV si apoi ziare online, in timp ce doar 4% consuma mai ales ziare online si apoi TV)

De notat ca nu exista public radio care sa nu fie asociat si cu consum TV – de exemplu, nu exista public ce foloseste doar net si radio – cel putin nu in cifre semnificative statistic. Radioul sau presa scrisa nu au o influenta independenta, se consuma fie impreuna cu TV, fie impreuna cu sursele online. Totusi, influenta nu e nula – consumatorii mai tineri de radio tind puternic spre dreapta, cei trecuti de 45 de ani spre stanga.

-          Cei care pe langa TV consuma si presa scrisa (in general tabloida) sunt mai interesati de politica si mai puternic pro-PSD (inclusiv tinerii) decat cei care consuma TV cu radio sau doar TV

-          Dintre partidele mici, ALDE merge pe langa publicul traditional si printre cei care consuma concomitent TV si internet, M10 si PMP pe doar internet (66% tineri fara studii superioare, 28% persoane cu studii superioare, doar 6% muncitori si pensionari), unde si Basescu e popular.

Consumatorii SocialMedia (adica 95% utilizatori Facebook) sunt mai putin interesati de politica si cand o fac in general incurajeaza votul de dreapta, dar atunci cand sunt si consumatori TV (combinatie regasita mai ales in randul femeilor, a casnicelor) sunt mai echilibrati.

OPTIUNI POLITICE – TV CU STANGA, ONLINE CU DREAPTA

surse media

In tabel am trecut diferenta dintre procentul de votanti ai stangii si cei ai dreptei. Daca dreapta domina, am colorat cu albastru, invers cu rosu:

  • Votantii de stanga in general printre cei care isi iau informatiile in principal din TV (+17% PSD in fata PNL), cu precadere daca alaturi de TV mai citesc si presa scrisa (+31%).
  • Daca asculta radio mai des decat urmaresc TV tendinta e tot spre stanga, dar mai putin pronuntat.
  • Printre cei care combina televiziunea cu internetul, stanga si dreapta sunt aproximativ la egalitate (chiar si pentru cei care se informeaza mai des de pe Facebook decat de pe TV dar nu citesc presa online).
  • Dreapta domina atat printre non-consumatori media, cat mai ales printre cei care combina presa online cu social media si consuma rar TV (+40% dreapta), dar si printre cei care se informeaza mai ales din presa online si abia apoi de la televiziuni.

Concluzii si perspective pentru 2016

  • La alegerile din 2016, va continua sa fie fundamental modul in care se comunica pe TV, pentru ca aceasta este inca zona dominanta. Cei care vor ignora total televiziunea, in favoarea exclusiva a comunicarii online vor rata un canal important de dialog cu electoratul.
  • Comunicarea online, in combinatie cu comunicarea la tv reprezinta calea cea mai buna de succes pentru zona de dreapta a politicii romanesti – si este de asteptat sa vedem strategii in care cele doua zone vor fi combinate.
  • Presa scrisa incepe sa devina mai putin relevanta, fiind depasita clar de online. Anul acesta electoral va fi cel in care presa scrisa va conta cel mai putin din ultimii 25 de ani.
  • Agenda online poate domina agenda TV doar in situatii exceptionale, in momente de maxima incarcatura emotionala si de maxima mobilizare publica (astfel de situatii au fost la alegerile prezidentiale, dar si cu prilejul unor situatii exceptionale, precum accidentul de la Colectiv).

Agenda celor doua Romanii – supravietuire vs. anticoruptie si dezvoltare europeana

Agenda publica este relativ constanta in toate cercetarile realizate pe parcursul anului trecut. Subiectele prevalente – locurile de munca, somajul, sistemul de sanatate, pensiile, coruptie, sansele pentru tineri. Dar, mai interesanta decat o trecere in revista a prioritatilor este o analiza in care punem cap la cap aceste prioritati si incercam sa vedem daca exista o imagine de ansamblu.

supravietuire_vs_anticoruptie si dezvoltare

Doua Romanii – supravietuire vs. dezvoltare europeana[1]

Intr-un sondaj realizat de CSCI in august 2015, am incercat sa realizam o segmentare a populatiei in functie de modul in care prioritizeaza temele de guvernare, iar analiza ne-a aratat ca exista doua zone foarte clare ale societatii, cumva cele doua Romanii despre care am vorbit in acest text. De notat ca in majoritatea topurilor privind agenda guvernarii preocuparile romanilor sunt mai degraba axate pe subiecte ce tin de bunastarea materiala – domina preocuparile despre lipsa locurilor de munca, salarii si pensii mici sau preturi mari. Coruptia, dezvoltarea institutionala si securitatea nationala apar ca ingrijorari principale pentru mai putin de 3 din 10 romani. Temerile de natura fizica (frica de violenta sau de razboi) sunt impinse intr-un plan secundar, comparativ cu lipsurile materiale sau cu oportunitatile reduse de a obtine o stare materiala sigura. Cercetari anuale ale CSCI evalueaza acest clasament al prioritatilor de guvernare, iar ultimii ani au consemnat variatii marunte. Se poate vedea in graficul de mai jos cum arata clasamentul recent al prioritatilor de guvernare, in care am inclus atat cifre CSCI din august, dar si cifre masurate de alt institut de sondare a opiniei publice, Sociopol, in doua cercetari anterioare (septembrie 2014 si ianuarie 2015). Graficul reflecta o ordine generala a prioritatilor in societate, o medie a intregii populatii – cu siguranta insa ca, daca intram in analize privind grupuri speciale din societate, ordinea si intensitatea prioritatilor difera (pentru intelectualii din urban, de exemplu, prioritatile sunt altele fata de pensionarii din zonele sarace).

[1] Extras din articolul “Două Românii – clivajul real din ultimii 25 de ani”, semnat de Bogdan Teodorescu și Dan Sultănescu, în Sfera Politicii, vol XXIII nr 3 (185) din iul-sept 2015. Extrasul este preluat cu acordul autorilor.

doua romanii

Daca segmentam populatia in functie de impartiri omogene ale preferintelor, constatam ca le putem grupa in doua Romanii, care au pareri diferite fata de medie. Am facut aceasta segmentare, si aici vrem sa trecem in revista atat lista de prioritati ale acestor doua categorii, cat si caracteristicile socio-demografice ale acestor publicuri.

Grupul dominant (cca. 55-60% din populatie) este unul care accentueaza mai degraba valorile de supravietuire[2], avand asteptari mai degraba materiale din partea statului, fata de care se pozitioneaza intr-un mod dependent. Isi doresc un stat al bunastarii, care sa ofere pensii si salarii consistente, sa ajute tinerii sa se califice si sa obtina un loc de munca si sa ii apere in fata abuzurilor angajatorilor, sa trateze cu grija bolnavii indiferent de statut social si sa combata in mod activ saracia. Nu este un grup dominat de pensionari, ci din contra, este echilibrat pe varste si contine si multi tineri, dar mai ales cei fara studii superioare si care au dificultati in a-si gasi un loc de munca adecvat. Acest grup contine ceva mai multe femei decat media nationala, ceva mai multi oameni care se considera saraci, si oameni care isi iau informatiile mai ales de la TV, sau TV combinat cu internet. Multe categorii vulnerabile intra in acest grup. Discursul de stanga are ecou in acest grup, si a avut ecou de fiecare data in ultimii ani.

Grupul alternativ, care vrea valori de dezvoltare (cca. 40-45% din populatie) este mai puternic atras de modelul occidental si se pozitioneaza fata de stat intr-un mod mai degraba activ si critic. Membrii acestui grup vor mai degraba sa schimbe statul decat sa obtina protectie imediata din partea sa. Isi doresc reforme institutionale in toate domeniile si sustin lupta anti-coruptie. Este un grup format mai degraba din categorii privilegiate – barbati, persoane trecute de 30 de ani, oameni cu studii superioare, cu mai putine dificultati financiare, locuitori ai principalelor centre urbane, mai ales in vestul tarii. Nu sunt neaparat sustinatori ai dreptei, insa sunt puternic influentati de mesajele din televiziunile de orientare liberala sau de mediul virtual. Mai putini dintre cei care se considera saraci, mai putin dintre cei in varsta, ceva mai multi dintre cei cu studii superioare. Este un grup mai putin omogen decat primul, dar elementul care tine acest grup unit este atat discursul anti-coruptie cat si o atitudine critica fata de stat.

Graficul de mai jos reflecta care este ordinea prioritatilor pentru cele doua grupuri, prin comparatie cu media nationala. Am ordonat afirmatiile in functie de diferenta dintre prevalenta fiecarei afirmatii in cele doua grupuri; in partea de sus apar afirmatiile caracteristice mai ales grupului de dezvoltare, in partea de jos apar cele importante pentru grupul de supravietuire.

Cifrele se vor citi astfel – fiecare prioritate are un indice atasat. Cu cat cifra se apropie mai mult de 100, cu atat seamana mai mult cu media nationala. Cu cat cifra este mai mica fata de 100, cu atat subiectul respectiv conteaza mai putin pentru grupul in cauza comparativ cu media nationala. Cu cat cifra este mai mare decat 100, cu atat ea este mai importanta pentru grupul respectiv comparativ cu media. De exemplu – constructia de autostrazi – 257 inseamna ca aceasta tema este de peste doua ori mai importanta pentru grupul de dezvoltare decat pentru media nationala. Comparativ, ajutorarea celor fara un loc de munca este mai mult de dublu importanta pentru cei din grupul de supravietuire fata de medie.

[2] De notat că aceste denumiri – grup de supraviețuire și grup de dezvoltare – sunt strict artificiale, alocate acestor grupuri pentru ușurința analizei. Ele reflectă două viziuni diferite cu privire la rolul statului – un stat care să fie axat mai mult pe susținerea unor servicii care asigură supraviețuirea, respectiv un stat axat mai mult pe valori care să asigure dezvoltarea țării și a sistemului său de valori democratice. Prin urmare, aceste denumiri vor fi tratate ca atare.

dezvoltare_supravietuire

Afirmatiile definitorii pentru Grupul de dezvoltare sunt investitiile in infrastructura, intarirea justitiei, combaterea coruptiei, si intr-o mai mica masura atragerea fondurilor europene si asigurarea integritatii teritoriale. Aceste afirmatii sugereaza un interes deosebit al acestor oameni pentru reforma institutionala – in justitie, transporturi, administratie si aparare, dar si sanatate si educatie (comune cu grupul de supravietuire, dar interpretate in alt mod, ca reforma, mai putin ca masuri sociale).

Afirmatiile definitorii pentru Grupul de supravietuire sunt combaterea saraciei si asigurarea de locuri de munca, protectia salariatilor, servicii medicale mai bune, sprijin pentru pensionari, cresterea salariilor la stat. Importante sunt si agricultura, educatia, calificarea tinerilor si scaderea taxelor, cam la fel de mult ca si la grupul de dezvoltare. Combaterea coruptiei este importanta, dar nu este o prioritate de baza. Acest grup accentueaza nevoile de protectie sociala in fata capitalului inaintea dorintei de dezvoltare institutionala si reprezinta manifestarile valorilor de supravietuire specifice grupurilor vulnerabile.

Concluzii si perspective pentru anul 2016

  • Cele doua Romanii vor coexista in ceea ce priveste prioritatile si vor influenta agenda politica (la alegeri) si cea media.
  • Mass-media este mai degraba influentata de discursul uneia din cele doua Romanii – cea care prefera discursul anti-coruptie si pro-dezvoltare. Mesajele relevante pentru Romania care vrea “supravietuire” sunt mai putin percutante si mai putin capabile sa altereze agenda media. Daca subiectele ce tin de “dezvoltare” si “anti-coruptie” pot schimba agenda media, cele care tin de “supravietuire” au o mult mai putina forta media.
  • Dat fiind ca anul 2016 este unul in care vor avea loc multe miscari in zona luptei anti-coruptie (au loc schimbari importante in toate institutiile relevante –  Parchete, DNA, CSM, IICCJ, Curtea Constitutionala), tematica din aceasta zona va continua sa fie una importanta pentru media.

Klaus Iohannis – modelul prezidential, Puterea fara Opozitie

Dupa 10 ani in care scena politica romaneasca a fost dominata de „presedintele jucator” si de conflictele pe care aceasta maniera de interpretare si exercitare a functiei prezidentiale le-a generat, alegerile de la finalul anului 2014 promiteau sa aduca o schimbare majora in privinta modelului de presedinte pe care noul locatar de la Cotroceni avea sa si-l asume. De altfel, campania electorala a lui Klaus Iohannis a fost construita pe ideea unui presedinte „altfel”, in opozitie cu „presedintele jucator”. Candidatul ACL (dar si cel al Aliantei PSD-UNPR-PC) a clamat constant nevoia unui alt model de presedinte si s-a pozitionat in antiteza cu seful statului inca in exercitiu la acea data.

La un an de la acel moment putem trage primele concluzii in legatura cu modul in care Klaus Iohannis isi exercita mandatul incredintat de romani. Prima observatie, destul de evidenta, este legata de comunicarea publica si de stilul de abordare a diferitelor probleme si situatii in care presedintele se afla. Astfel, spre deosebire de predecesorul sau, care era un actor conflictual, cu o prezenta activa in spatiul public si cu un limbaj de multe ori contondent, Klaus Iohannis si-a construit imaginea unui presedinte neconflictual, nu foarte comunicativ, cu o prezenta mediatica discreta si cu un stil (mai) diplomatic de a gestiona diferite circumstante.

O a doua observatie vizeaza un aspect important, ce trece dincolo de domeniul evidentei. Este vorba despre maniera de control si de exercitare a puterii. In pofida etichetei de „presedinte altfel”, Klaus Iohannis nu si-a ascuns niciodata intentia de a fi un pol de putere, de a fi un presedinte implicat, nici „jucator”, dar „nici simplu spectator”. A sustinut-o explicit in programul electoral, a afirmat-o raspicat atunci cand si-a exprimat dorinta de a avea „un guvern al sau” si a dovedit-o actional in contextul numirii noilor sefi ai serviciilor de informatii sau in cel creat dupa tragedia de la Colectiv. Practic, Iohannis a acumulat in mod sistematic putere, dar, spre deosebire de Traian Basescu, nu are o abordare de dominatie mediatica si nici nu promoveaza imaginea unui control total. Strategia sa de control a puterii presupune impartirea controlata a acesteia, dupa modelul implementat la Sibiu.

Modelul Putere fara Opozitie. Incepand cu anul 2000, Klaus Iohannis a fost ales de patru ori consecutiv primar al municipiului Sibiu, de fiecare data din partea Forumului Democrat al Germanilor din Romania (FDGR). Cum se explica aceasta performanta? Fara indoiala si prin managementul administativ sau prin beneficiile pe care statutul de Capitala Culturala Europeana (2007) le-a adus in dezvoltarea orasului (infrastructura, economie, turism etc.). A contat insa si maniera in care Iohannis a impartit puterea cu actorii politici locali, fapt care i-a asigurat dominatia si lipsa unei opozitii reale. Avand in spate un suport popular consistent, primarul a oferit tuturor mirajul puterii, fara a concentra totul in jurul sau, stimuland astfel dorinta partidelor politice de a obtine si de a controla mai multe parghii de putere. Prin urmare, nimeni nu a fost interesat sa faca o opozitie consistenta, deoarece acest lucru ar fi insemnat nu doar blocarea accesului spre noi resurse, ci si pierderea pozitiilor detinute.

Pentru ca „reteta” a functionat la Sibiu, ea se incearca a fi administrata si la Bucuresti. Beneficiind in continuare de un grad ridicat de incredere publica, presedintele Iohannis tinde sa se impuna ca vector central al scenei politice, in detrimentul unei majoritati parlamentare difuze. Din aceasta pozitie, seful statului pare mai putin interesat sa arate public cum controleaza toata puterea (asa cum a incercat sa faca predecesorul sau). Miza sa este aceea de a ramane axul central al scenei politice, polul in jurul caruia graviteaza ceilalti actori. In acest sens, strategia sa este de a-si neutraliza principalul adversar politic (PSD), oferindu-i acces la anumite parghii de putere – a se vedea nu doar prezenta in echipa guvernamentala a lui Vasile Dancu, apropiat al PSD si al lui Liviu Dragnea, ci si pozitia presedintelui fata de o serie de reglementari favorabile atat PSD, cat si PNL (este vorba despre legea alegerilor locale, care mentine scrutinul uninominal cu un tur pentru primari si care a fost promulgata de catre seful statului sau de legea pensiilor speciale pentru parlamentari care, de asemenea, a fost promulgata). In acelasi timp, presedintele Iohannis tine PNL aproape, fara a-i da toata puterea, procedand intr-o maniera similara si cu societatea civila, pe care o stimuleaza si o promoveaza, dar o echilibreaza cu partidele politice.

Klaus Iohannis practica asadar un tip de coabitare cu partidele din mainstream, reusind in primul an de mandat sa realizeze un echilibru intre „vocea strazii” si interesele celor doua mari partide. Astfel, la nivelul perceptiei publice, presedintele este asociat cu o serie de schimbari de echilibru, al caror impact este in primul rand imagologic (legea votului prin corespondenta, un nou guvern, un alt stil de manifestare publica a presedintelui), dar, in plan politic, nu a actionat decisiv in vederea modificarii status-quo-ului, ci a impartit puterea cu actorii existenti.

Rezultatul consta intr-o Opozitie difuza si intr-un echilibru politic in care toti protagonistii sunt multumiti (puterea nu este concentrata; toti detin parti, mai mari sau mai mici, din aceasta), dar, in acelasi timp, aspira la mai mult. Conform modelului de la Sibiu, Iohannis are o pozitie de autoritate simbolica si beneficiaza de suport popular. Are de partea sa un guvern de tehnocrati, adica un guvern slab din punct de vedere politic (similar majoritatii FDRG), dar cu avantajul unei atitudini favorabile din partea populatiei si a unei parti importante a presei. Intr-o opozitie conjuncturala, dar detinand parghii de putere, PSD si PNL oscileaza intrte atitudini constructive, deschise fata de Iohannis si abordari conflictuale, antitetice in relatia politica reciproca.

Concluzii si perspective pentru anul 2016

  • Fiind un an electoral, 2016 va aduce cu sine o crestere a antagonismului si a radicalismului scenei politice, dar raporturile de forte vor ramane cantonate in actualele limite, cel putin pana la alegerile locale, moment in care partidele politice vor fi relegitimate electoral si vor revendica noi pozitii.
  • Nu este exclus insa ca presedintele Iohannis sa incerce sa dea un imbold imagologic si electoral liberalilor, devenind mai activ in ceea ce priveste activitatea guvernamentala si asumandu-si un rol politic mai pronuntat.
  • Klaus Iohannis vrea si va fi el mecanismul de checks and balances intre diversele grupuri, asigurandu-se ca nimeni nu are toata puterea, in timp ce el detine controlul.

Tandemul care domina scena politica: Iohannis + Ciolos

Desi dualitatea stanga-dreapta exprimata, cel putin imagologic, de cele doua partide – PSD si PNL – accentueaza logica bipolara de functionare a spatiului politic romanesc, anul 2016 incepe sub dominatia unui alt tandem, care nu are un profil antitetic. Este vorba despre presedintele Iohannis si premierul Ciolos. Cei doi sunt, in acest moment, vectorii scenei politice, beneficiind totodata si de cel mai inalt grad de incredere publica. Astfel, conform sondajului CSCI realizat in perioada noiembrie-decembrie 2015, in topul increderii conduce detasat Klaus Iohannis (53%), urmat de Dacian Ciolos (49%), de Victor Ponta (37%) si de Calin Popescu Tariceanu (33%).

Atat realitatea sociala (perceptia publica reflectata de sondaje), cat si cea politica (raporturile de forte de pe scena politica) sunt, asadar, dominate de tandemul presedinte-premier. In acest moment nu exista niciun alt lider, aflat intr-o pozitie politico-institutionala importanta, care sa conteze si sa concureze cu cei doi. Cu exceptia, putin relevanta in actualul context, a fostului presedinte Traian Basescu, executivul, la nivelul ambilor sai versanti (presedinte si premier), este lipsit de o opozitie legitima (nu exista actori la varful scenei politice care sa aiba legitimitatea necesara pentru a contesta pozitia lui Klaus Iohannis sau a lui Dacian Ciolos). Pentru un actor politic aflat la putere, acest lucru ofera avantajul de a seta agenda publica si de a impune principalele teme de dezbatere. In acelasi timp, contine si vulnerabilitati, deoarece lipsa unui adversar concret face ca responsabilitatea pentru orice problema sociala sa nu poata fi disipata, astfel incat aceasta va fi atribuita exclusiv celor asociati ai actului guvernamental.

Noncombatul si chiar colaborarea punctuala dintre protagonisti (presedinte, premier, PSD si PNL) este expresia unei strategii de marketing care poate avea un efect pervers pentru spatiul public romanesc. Mimarea unui dialog nonconflictual intre tabere, ceea ce creeaza impresia unei armonii nespecifice ultimului deceniu, poate fi utila unui presedinte „altfel”, care incearca sa-si atinga obiectivele „pas cu pas”, prin negociere si comprimis si nu prin conflict si impunere, asemeni predecesorulu sau, sau unui partid care a pierdut guvernarea, dar care nu vrea sa cedeze toate parghiile de putere. Totusi, aceasta colaborare pragmatica si interesata poate genera spatiu pentru aparitia unor forte politice alternative, radicale, populiste, cu un discurs anti-sistem, care vor plasa PNL si PSD in aceeasi tabara.

Aceasta cu atat mai mult cu cat tandemul Iohannis-Ciolos pare tentat sa iasa din capcana lipsei de adversar prin raportari, nuantate pentru moment, dar negative la adresa Parlamentului, preluand astfel, la scara mai mica, modelul lui Traian Basescu. Presedintele a criticat in mai multe randuri activitatea si deciziile forului legislativ, atat in relatie cu justitia (solicitarile procurorilor), cat si in legatura cu diverse proiecte de lege (pe care le-a sustinut sau le-a respins, trimitandu-le spre reexaminare). La randul sau, premierul Ciolos, in pofida retinerii evidente de a se raporta critic la Parlament, nu s-a aratat foarte incantat de o serie de masuri adoptate de deputati si senatori, cum ar fi pensiile speciale pentru parlamentari si alesii locali (de altfel, in cazul legii pensiilor speciale pentru alesii locali,

Guvernul a sesizat CCR). Efectul unui astfel de joc cu mize imagologice, in care executivul (presedintele si premierul) este „bun”, iar Parlamentul este „rau”, este, din nou, favorabil discursului anti-sistem.

Confruntarea Executiv vs. Parlament nu este noua. Traian Basescu a stimulat constat acest antagonism ce a avut drept corolar doua suspendari ale fostului presedinte, in 2007 si 2012, si un referendum privind trecerea la unicameralism si reducerea numarului de parlamentari la maximum 300 (in 2009). Este o confruntare care va continua, miza fiind aceea a dezechlibrarii relatiilor de putere.

Pasul inapoi pe care l-au facut marile partide parlamentare (PSD si PNL) este natural in conditiile unor miscari sociale de strada, cu puternic resort emotional (tragedia de la Colectiv). Totusi, mentinerea in aceasta pozitie (defensiva) este riscanta in raport cu electoratul specific. Aceasta in conditiile in care, desi auto-declarati preponderent de dreapta (conform unui studiu sociologic realizat de SNSPA, la inceputul lunii noiembrie, in randul persoanelor care au fost prezente in Piata Universitatii[3]), protestatarii intra mai degraba in categoria non-votantilor (a acelor cetateni care isi asuma absenteismul activ, adica protesteaza fata de intreaga clasa politica neprezentandu-se la vot). Prin urmare, daca pentru liberali cea mai buna optiune este aceea de a ramane in siajul presedintelui Iohannis, pentru social-democrati miscarea fireasca intr-un an electoral presupune reorientarea spre propriul electorat, care are alte preocupari si revendicari fata de cele care domina spatiul public. Acest lucru presupune insa asumarea unei opozitii mai ferme sau manifestarea proactiva din pozitia celui mai mare partid parlamentar.

Concluzii si perspective pentru anul 2016

  • Tandemul Iohannis-Ciolos va continua sa domine spatiul politic, nefiind exclus ca, in functie si de rezultatul alegerilor locale, sa dezvolte o relatie mai contondenta cu Parlamentul. Cei doi titulari ai autoritatii executive sunt, pana la acest moment, beneficiarii crizei de reprezentare prin care trec principalele partide parlamentare.
  • Abordarea consensuala pe care taberele politice o afiseaza deschide culoare pentru actori radicali, anti-sistem. Fostul presedinte Traian Basescu incearca deja sa ocupe un astfel de culoar (ignorand faptul ca persoana sa este asociata partidelor clasice, neputand gira o constructie noua), dar este posibil sa apara si alti pretendenti.
  • PNL nu va critica foarte vocal guvernul Ciolos (guvernul lui Iohannis) si va ramane cantonat in discursul centrat pe reforma clasei politice (revendicarile Pietei), in vreme ce PSD va balansa intre mesajele catre propriul electorat (ceea ce inseamna presiune si critica la adresa guvernului) si o atitudine concilianta fata de tandemul Iohannis-Ciolos, de natura sa-i asigure mentinerea pozitiilor secunde din aparatul guvernamental.

[1] Raportul de cercetare este disponibil la adresa http://www.snspa.ro/images/fisiere/snspa/info-snspa/Raport_-_Cercetare_protestatari_Universitate_noiembrie_2015.compressed.pdf

Guvernul Ciolos: ”sa fie bine la toata lumea”

Instalarea Guvernului Ciolos vine pe fondul unor conflicte societale ce nu se rezuma doar la cele generate de tragedia de la Colectiv – care reprezinta doar o scanteie intr-un foc mult mai mare. Societatea romaneasca este divizata de multi ani, iar conflictele au inceput sa devina din ce in ce mai contondente incepand cu mandatele lui Traian Basescu – un factor care mai degraba a turnat gaz pe un foc deja existent.

Daca privim cu atentie societatea din ultimii ani, observam ca avem o serie intreaga de actori cu interese opuse, aflati intr-un conflict perpetuu: dreapta vs stanga; comunistii vs occidentalii; bugetarii vs privatii/corporatistii;  tinerii vs pensionarii; bogatii vs saracii; pro-americanii vs pro-rusii; intelectualii vs plebea; orasenii vs taranii; populatia vs politicienii; politicienii vs procurorii; politicienii vs jurnalistii; corporatiile vs companiile romanesti s.a.m.d.

Ceea ce ne intereseaza aici este, de fapt, lupta pentru putere – deoarece ea este cea care, in esenta, motiveaza si alimenteaza cele mai multe dintre conflictele societale enumerate. Pentru a simplifica, vom imparti actorii angrenati in aceasta lupta intr-o serie de categorii:

-        Actorii politici;

-        Actorii economici;

-        Actorii din Servicii;

-        Actorii externi Romaniei (care, la randul lor, pot fi politici, economici sau din servicii);

-        Actori din sistemul judiciar (care au devenit din ce in ce mai activi in ultimii ani);

-        Strada (ca si in cazul de mai sus, din ce in ce mai prezenta[4]) si societatea civila asociata strazii.

Asadar, in ultimii ani, Romania a fost campul de lupta al acestor categorii de actori, care au atomizat societatea romaneasca. Guvernul Ciolos este rezultatul unui compromis temporar intre acesti actori. Un guvern de tehnocrati era singura solutie acceptabila intr-un moment in care parea ca intregul conflict societal poate sa scape de sub control.

Si tocmai acest compromis este principala vulnerabilitate a actualului Guvern. Pentru a putea tine lucrurile sub control, Guvernul Ciolos este obligat sa dea cate putin fiecarui actor, astfel incat ”sa fie bine la toata lumea”. Paradoxal, acest echilibru fragil este cel care, de altfel, tine guvernul la putere. Inainte de a trece mai departe, este interesant sa vedem o serie de consecinte politice ale acestui compromis:

Negocierea punctuala a proiectelor cu partidele parlamentare.

Schimbari mai degraba minore in esaloanele secunde ale institutiilor de stat – in ciuda presiunii PNL, nu este de asteptat ca Guvernul Ciolos sa forteze schimbari majore, decat intr-o singura varianta: asumarea unor astfel de schimbari ca actiune de imagine, inclusiv cu invocarea pretentiilor strazii, concomitent cu asumarea riscului unor consecinte politice.

Identificarea aproape exclusiva a Guvernului cu Iohannis – la nivel de imagine, Iohannis are „Guvernul lui”. Chiar daca presedintele va opta sa isi exercite influenta de o maniera mai putin explicita decat a facut-o Traian Basescu, ii va fi greu sa se disocieze de Guvern (va imparti cu acesta si criticile si laudele).

Afirmarea lui Dacian Ciolos ca personaj politic de sine statator – in relatia cu PNL mai ales. In functie de performanta sa perceputa, acesta isi poate face intrarea pentru un proiect politic personal la nivel national – nu neaparat in ideea acapararii puterii in PNL (actiune de care par a se teme o parte din liderii liberali).

[4] Sigur, se poate argumenta că ”Strada” poate fi (și chiar este de multe ori) manipulată de oricare dintre ceilalți actori enumerați, însă dată fiind prezența ei tot mai pronunțată în peisajul public românesc, o vom defini ca actor distinct

Dincolo de situatia Guvernului, ceea ce este important de remarcat este ca toti actorii enumerati par a fi intr-o stare de expectativa. Ceea ce face din anul 2016, an cu doua campanii electorale, un an linistit politic – cel putin pana acum. Este interesant cum partidele politice nu mai sunt la fel de galagioase ca si pana acum, desi ne apropiem vertiginos de alegeri. Se vorbeste chiar despre o alianta PSD-PNL care sa preia guvernarea, avandu-l ca premier pe Dacian Ciolos, o varianta care, aparent, multumeste pe toata lumea. In esenta, dupa multi ani de agitatie, pare ca avem (in sfarsit ar spune unii) parte de liniste.

Concluzii si perspective pentru 2016

  • Daca analizam cu atentie realitatea din societate, vom constata ca este doar o stare temporara, de expectativa, iar in spatele acalmiei mocneste tensiunea. Daca pana acum ne aflam intr-o extrema, cea a conflictului perpetuu, credem ca acum ne aflam la cealalta extrema, o pace prea buna ca sa fie adevarata – un echilibru fragil, de fatada, generat de faptul ca totii actorii se afla intr-o stare de expectativa, asteapta sa vada ce urmeaza, pentru a sti cum sa actioneze.
  • Probabil ca termenul care defineste cel mai bine actuala stare este acela de mexican standoff, facut celebru de filmele Western. Termenul defineste o confruntare tensionata dintre mai multi actori, in care niciunul nu poate sa avanseze sau sa se retraga fara a se expune pericolului. Astfel, toti actorii sunt obligati sa isi mentina pozitia strategica pana in momentul in care un eveniment exterior face posibila rezolvarea impasului.
  • Si intotdeauna apare acel eveniment exterior care reaprinde conflictul. Guvernul Ciolos nu va putea multumi la nesfarsit pe toata lumea. Mai devreme sau mai tarziu va nemultumi unul sau mai multi actori si, automat, va declansa din nou conflictul. Pentru ca niciodata, niciunul dintre actorii implicati nu se va multumi cu doar o felie din tortul puterii.
  • Dupa alegerile parlamentare, echilibrul fragil de acum trebuie sa se reaseze intr-un echilibru stabil, de lunga durata. Abia atunci vom putea vorbi despre o acalmie autentica.

„Criza imigrantilor” si provocarile la adresa Uniunii Europene

„Criza imigrantilor” va fi si in 2016 un subiect important pe agenda Uniunii Europene si a statelor membre. Efectele valului migrationist pun sub semnul intrebarii insasi esenta Uniunii si releva capacitatea limitata a statelor membre de a fi un tot unitar, de a actiona coerent si convergent, de avea o constiinta comuna, care sa transceada nationalitatea si granitele statale. Practic, fenomenul cu care se confrunta in special vestul Europei (destinatia vizata de imigranti este preponderent Germania) ridica o problema axiologica existentiala pentru constructia europeana si pentru modelul democratic occidental (vest-european).

Uniunea Europeana se defineste ca o comunitate care nu doar accepta, ci constientizeaza, interiorizeaza si promoveaza valorile unei societati deschise. Ea este o unitate in diversitate. Uniunea Europeana inseamna toleranta, libertate, egalitate, pluralism, solidaritate, respect si democratie! In virturea acestor valori pe care se bazeaza, Uniunea nu are alta optiune, cel putin teoretic, decat de a fi deschisa, adica de a-i primi pe imigranti, de a accepta diversitatea. Or, tocmai acest lucru se poate intoarce impotriva sa. Efectul pervers al excesului, fie el si de toleranta sau de libertate, inseamna de fapt o limitare a libertatii si o crestere a intolerantei. Aceasta este esenta problemei cu care se confrunta Uniunea Europeana si ea este transpusa in decizii si actiuni, de regula de constrangere, din partea autoritatilor publice, constrangere fie la adresa cetatenilor europeni, care temporar sunt supusi, spre exemplu, controalelor la granitele interne, fie la adresa imigrantilor, in fata carora se inalta garduri (la propriu).

Dincolo de aceasta dimensiune axiologica (care fundamenteaza totusi pozitionari diferite din partea statelor membre), „criza imigrantilor” releva inca o data, daca mai era nevoie, raportul de forte de la nivelul Uniunii. Altfel spus, avem inca o dovada ca, dincolo de discursuri si de valori, constructia comunitara are mai multe niveluri de autoritate sau merge cu mai multe viteze. A confirmat-o cancelarul german, chiar la inceputul anului, in contextul intalnirii cu premierul Dacian Ciolos. Angela Merkel a spus ca decizia privind cotele obligatorii de refugiati a fost luata „poate si fara voia unor tari, peste capul lor”, insa „totul s-a intamplat brusc si a trebuit sa luam decizii foarte repede”.

In tot acest context, Romania, adica statele mici ca forta politica si relevanta, nu prea conteaza. Vocea lor se poate face auzita doar sub forma unui cor regional, adica a unor formule de cooperare pragmatica intre state din Europa centrala si de est. Chiar si asa, capacitatea Romaniei de a fi un factor activ in politica europeana ramane una limitata, cauzele fiind multiple. Ele merg de la coruptie si eficienta institutionala, la dezvoltare economica si sociala, ajungand pana la cultura politica si leadership national. In plus, sub amenintari mai degraba politice, legate fie de Spatiul Schengen, fie de fondurile europene, Romania a adoptat si va adopta in continuare o atitudine concilianta, usor smerita, in fata oficialilor de la Bruxelles si a marilor actori ai Uniunii.

De altfel, in noul context european, obiectivul aderarii la Schengen pare si mai indepartat. Acordul Schengen insusi este supus unei puternice presiuni si, pe fondul unei tendinte de inchidere a mai multor state membre, ca instrument de protejare individuala in fata valului migrationist, este putin probabila o extindere a zonei de circulatie libera, mai ales catre state precum Romania, a caror capacitate institutionala este privita cu neincredere de partenerii europeni. In pofida rezultatelor inregistrate in lupta impotriva coruptiei, MCV va fi folosit in continuare ca argument, exclusiv politic, pentru a amana aderarea Romaniai (si a Bulgariei) la Spatiul Schengen.

Imigrantii din Orientul Mijlociu reprezinta o provocare nu doar de natura culturala pentru Uniunea Europeana, ci si una sociala. Acestia pun o presiune suplimentara asupra statului social, in conditiile in care, tarile dezvoltate din Europa occidentala se confruntau oricum cu dificultati de aceasta natura generate de migratia est-vest. In contextul intalnirii bilaterale cu Dacian Ciolos, cancelarul german, Angela Merkel, a subliniat limitele Uniunii Europene in privinta politicii sociale. „Noi nu suntem o uniune sociala, avem diferite sisteme sociale”, a declarat Merkel, precizand totodata ca fiecare stat membru are obligatii sociale fata de proprii cetateni, dar nu si fata de cetatenii proveniti din alte state.

In plus, este de asteptat ca, pe termen mediu si lung, valul migrationist sa genereze schimbari pe piata muncii, cu efecte directe pentru statele Europei occidentale si indirecte pentru cele din centru si est. Daca se va dori integrarea sociala, in general si pe piata muncii, in special, a imigrantilor din lumea araba, acest lucru nu va fi dificil si se va produce in detrimentul fortei de munca din est, inclusiv din Romania. Aceasta deoarece concurenta pe piata muncii, in special in zona salariala inferioara, va creste.

Concluzii si perspective pentru anul 2016

  • Este destul de clar ca vom asista si in 2016 la o manifestare a nationalitatii si a statalitatii in detrimentul unitatii si coeziunii la nivelul constructiei comunitare.
  • Valul migrationist din Orientul Mijlociu va continua sa puna in evidenta, pe de o parte, discrepantele din interiorul Uniunii Europene, iar pe de alta parte, raportul de forte dintre statele membre. Realismul politic va fi cel care va domina si fiecare actor isi va urmari interesele strategice.
  • In privinta Romaniei nu sunt de asteptat schimbari majore in privinta rolului pe care il va juca la nivelul Uniunii.
  • In egala masura, vom asista la o amplificare a discursului radical, ultra-conservator, in linia trasata deja de Ungaria sau, mai nou, de Polonia.

Partidul prezidential va fi PNL

De la numirea Guvernului Ciolos au aparut constant informatii privind intentia presedintelui Iohannis de a sustine un nou proiect politic, al carui lider sa fie noul prim-ministru. Astfel de zvonuri/ informatii au fost alimentate inclusiv prin realizarea de sondaje, ale caror date au aparut public, prin care a fost testata adeziunea romanilor la un astfel de proiect. De asemenea, au existat si suficiente materiale in media prin care s-a sugerat ca ar exista o ruptura intre presedintele Klaus Iohannis si Partidul National Liberal, care l-a sustinut in cursa pentru Palatul Cotroceni.

Astfel de miscari nu ar fi o noutate pentru politica romaneasca. Fostul presedinte, Traian Basescu, a sustinut formarea unui nou partid, Partidul Miscarea Populara, dupa ce Elena Udrea a pierdut alegerile pentru sefia PDL, in care a concurat cu Vasile Blaga. Atunci, chiar daca presedintele pierduse sensibil din popularitate, la noul partid au aderat parlamentari PDL si lideri locali PDL. Electoral insa, proiectul nu poate fi considerat a fi fost unul de succes pentru momentul despre care vorbim. PMP nu a avut structurile necesare in tot teritoriul si nici nu a promovat in final o garnitura noua de lideri, imaginea publica a formatiunii fiind monopolizata practic de Elena Udrea (pe care sondajele au aratat-o cu o scadere dramatica de popularitate, in ultimii ani).

Teoretic, lucrurile par sa stea diferit in cazul Ciolos – acesta are o imagine relativ buna, iar presedintele este in continuare bine vazut de catre electorat. Acestea nu sunt insa retete pentru succes. Un partid politic inseamna deopotriva lideri cu imagine, dar si structuri solide, capabile sa duca o lupta electorala. Este foarte greu de construit o astfel de structura noua, intr-un timp scurt. In general, noile partide se lanseaza la inceput de cicluri electorale (cu succes mai mare sau mai mic). Exceptia notabila este PLD, dar nu ne propunem sa discutam acest lucru aici. PNL, in schimb, este deja o structura pregatita si cu experienta in lupta electorala.

In discutiile despre crearea unui nou proiect politic, se ignora faptul ca, spre deosebire de alti lideri in trecut, presedintele Iohannis nu da niciun semnal impotriva PNL. Dimpotriva, prin purtatori de mesaj directi, cum este consilierul prezidential Dan Mihalache, presedintele incearca sa puna capat zvonisticii – identificand deja PNL explicit drept partidul care ar urma sa formeze in realitate ”Guvernul sau”.  Sa nu uitam ca presedintele a si facut un gest de implicare politica mai putin caracteristic primului sau an de mandat, atunci cand a participat alaturi de Cristian Busoi, desemnat in cele din urma de PNL drept candidat la Primaria Capitalei, la un eveniment public (influentand probabil inclusiv optiunile din PNL privind propunerea ca acesta sa fie candidatul partidului la alegerile din Bucuresti).

Gesturile presedintelui si mesajele sale (directe sau prin interpusi) tind catre promovarea PNL ca fiind solutia politica pe care o sustine. Este gresit a crede ca Iohannis nu sustine PNL, pentru ca nu se implica mai activ in sustinerea acestei formatiuni. In primul rand, inca nu am traversat un moment electoral sau nu ne-am apropiat suficient de acesta incat presedintele sa joace explicit. In al doilea rand, Iohannis are interesul de a evita acuzatiile conform carora ar urma un model de presedinte similar cu al lui Traian Basescu. In al treilea rand, exista un interes politic, care tine de Guvernul Ciolos, pe care il controleaza (presedintele fiind actorul politic cu cea mai mare influenta asupra Executivului). Presedintele nu doreste sa afecteze sprijinul politic pentru Guvern, prin initierea imediata a unor actiuni partizane ce ar putea forta PSD sa iasa la atac explicit, asociind PNL in mod clar cu Guvernul.

Faptul ca presedintele va miza in continuare pe PNL nu se traduce automat si in faptul ca acesta va miza si pe toti liderii din PNL. Prin urmare, ipoteza ca Dacian Ciolos poate fi privit de presedinte ca o solutie in PNL si pentru PNL nu poate fi exclusa. Dacian Ciolos este dependent insa de performanta guvernamentala perceputa. Intr-un fel, acesta poate functiona deopotriva pentru PNL ca un asset, dar si ca un paravan care sa ii protejeze pe liberali de eventualele critici la adresa guvernarii (care este promovata ostentativ si cu obstinatie ca fiind una formata din ”tehnocrati”, fara sustinerea clara a unui anume partid).

Concluzii si perspective pentru 2016

  • Presedintele se va implica tot mai mult in sustinerea publica a PNL, pe masura ce ne vom apropia de alegerile locale. Nu este exclus chiar ca Iohannis sa fie prezent in diverse zone din teritoriu (fiefuri PNL sau zone de batalie cu PSD), chiar daca nu va sustine explicit candidati liberali.
  • Presedintele se va asocia mai mult cu Dacian Ciolos, daca imaginea acestuia nu se va deteriora in urmatoarele luni si daca nu vor exista miscari sociale notabile (cum sunt protestele pentru majorarea salariului minim).
  • Presedintele va incepe probabil sa se exprime mai mult cu privire la viitorul PNL dupa finalizarea fuziunii PNL-PDL, pentru a propulsa tabara vechilor liberali in incercarea de a controla cat mai mult din noua formatiune.
  • Precum a facut si Traian Basescu, este posibil ca presedintele sa incerce ”infiltrarea” in PNL a unor personalitati legate in primul rand de el si nu de PNL – ministrii din noul Cabinet, in frunte cu Dacian Ciolos, sunt candidati buni pentru o astfel de ”misiune”.
  • Performanta PNL la alegerile locale va determina si existenta sau nu a unui pas explicit al presedintelui de a prelua si mai ferm controlul asupra liberalilor inainte de alegerile parlamentare.
  • Ciolos va deveni, in 2016, favorit sa preia presedintia PNL, in functie de rezultatele PNL in alegeri; cu Ciolos, dupa alegeri, in fruntea PNL, guvernul va avea stabilitate pentru urmatorii ani.

Primul an electoral fara Traian Basescu in rol principal.

Vom avea campanii electorale mai calme?

Anul 2016 este primul, dupa mai bine de 10 ani, in care fostul presedinte Traian Basescu nu este actor politic principal. Incepand cu campania electorala din 2004, a revenit in rol principal, in spatiul campaniilor electorale din Romania agresivitatea de limbaj, accentul pe atacuri la persoana, intr-un cuvant ”campania negativa”.

Traian Basescu a fost un politician care a functionat drept un catalizator al acestui tip de campanie, discursul sau, centrat in primul rand pe problemele reale sau inchipuite ale adversarilor, sau pe teme lansate pur si simplu de acesta a influentat ulterior si actiunile restului actorilor politici (personalitati si partide). Nu sustinem ca in Romania nu au existat campanii negative (inceputul anilor ’90 a fost marcat de acest tip de campanie), ci tocmai faptul ca dupa 2004 revine acest tip de campanie, cu intensitate similara perioadei ce a urmat imediat Revolutiei.

In general, in comunicarea politica, se sustine ca cele care fac diferentele reale sunt ”campaniile negative”. Traian Basescu a fost un comunicator ”expert” in acest tip de campanie, iar stilul sau, a carui eficienta a fost dovedita in mai multe randuri a influentat constient sau nu si stilul restului actorilor politici, care au inceput sa raspunda din ce in ce mai dur fostului presedinte. Campanii electorale precum cele din 2009 sau 2012 (mai ales de la referendumul de demitere) sunt dovezi ale escaladarii discursului negativ.

In 2016, pentru prima data dupa multi ani, campania electorala nu il va mai avea in centrul sau pe Traian Basescu – nici ca actor politic, dar nici drept referential. Acum este dificil si pentru PSD, dar mai ales pentru PNL sa se mai raporteze la Traian Basescu (data fiind fuziunea cu PDL si promovarea in prim-plan a unor democrati liberali; Catalin Predoiu este propus chiar pentru functia de premier intr-un Guvern PNL).

De asemenea, in aceeasi campanie, la nivel national, nu se vor mai regasi politicieni precum Victor Ponta sau Crin Antonescu, care in fruntea USL au fost principalii adversari ai fostului presedinte si printre putinii capabili sa faca in mod constant fata ”sarjelor” acestuia. Batalia discursurilor intre liderii USL si Traian Basescu a fost una dintre cele mai dure pe care romanii le-au vazut pe scena politica autohtona.

Sa nu uitam, de asemenea, disparitia, dupa foarte multi ani, a unor lideri populisti care au reusit sa se mentina mai mult sau mai putin in prim-plan, fie si doar ca urmare a notei ”exotice” pe care o adaugau curselor electorale – cum sunt cazurile Vadim Tudor sau Dan Diaconescu.

In acelasi timp, cei care sunt acum principalii actori politici sustin ca este nevoie de renuntarea la agresivitatea din discursul politic, la punerea acccentului pe proiecte si chiar colaborare. Practic, Basescu se gaseste pe un spatiul electoral in care actorii pretind, in marea lor majoritate, ca vor ”liniste, discurs constructiv”. Evident, si apelul la schimbarea abordarii este doar un discurs, iar asta nu inseamna ca din strategiile principalilor actori va disparea campania negativa. Ceea ce este de asteptat insa sa se intample este o temperare a acestui tip de discurs – cel putin la nivelul PNL si PSD – cu o serie de consecinte interesante, inclusiv in ceea ce priveste rolul lui Traian Basescu.

Concluzii si perspective pentru 2016

  • Ar putea creste vizibilitatea partidelor mici, de tipul PRU, cu un discurs anti-sistem. Discursul negativ, de atac are intotdeauna adepti, iar o parte a electoratului rezoneaza la acest tip de ton. Aceasta, mai ales acum cand evenimentele din ultima parte a lui 2015 au creat imaginea unei clase politice departate de electorat.
  • Traian Basescu nu va fi actor politic principal, dar cu siguranta va fi una dintre vocile cele mai agresive de pe scena campaniei. Acest lucru poate duce inclusiv la reactivarea unei parti din electoratul sau – daca fostul presedinte va reusi sa fructifice tema existentei unui ”nou USL”, pe care acum doar o insinueaza. O reducere a combativitatii intre PNL si PSD ii poate valida lui Traian Basescu si partidului sau ipoteza de atac. Mizele MP sunt intrarea in Parlament, mai mult decat o intrare ulterioara la guvernare.
  • Se va incerca probabil modificarea regulilor campaniei electorale – in ceea ce priveste publicitatea electorala, dar mai ales emisiunile de dezbateri – pentru a reduce si mai mult posibilitatile de manifestare a campaniei negative (pentru a sustine strategia de temperare a principalilor actori).
  • Vor exista noi teme/ adversari impusi pe agenda – cum sunt imigrantii, dar si autoritati ale altor state (a se vedea cum a fost dezbatut cazul Bodnariu) sau structuri suprastatale (UE, FMI) – iar una dintre vocile principale care o vor face va fi chiar Traian Basescu.

Societatea civila de Dreapta intra iar in politica

Inca de la inceputul anilor ’90 a existat in zona societatii civile romanesti militantism politic, care a fost transformat, cu fiecare guvernare de Dreapta, in ascensiune politica de facto. Ne amintim cum, dupa Revolutie, Alianta Civica, organizatia reprezentanta a societatii civile, a capatat treptat caracteristicile unui partid in toata regula. De asemenea, ne amintim de personalitatile care atunci au ocupat functii publice (ex: Alina Mungiu Pippidi, Zoe Petre, Nicolae Manolescu). Acelasi fenomen s-a intamplat si dupa 2004, cand in guvernarea Aliantei D.A. si, ulterior, in cea a PDL (+ aliatii de atunci) au fost promovate figuri din societatea civila (ex: Monica Macovei, H.R. Patapievici, Renate Weber).

Este important de subliniat ca vorbim, in cele mai multe dintre cazuri, despre oameni al caror discurs a fost fie apropiat, fie chiar in favoarea (uneori prin militantism pur) partidelor care ulterior i-au promovat in functii publice. Cand vorbim despre functii publice ne referim atat la institutii in care numirile se fac in urma unor decizii politice (spre exemplu, de catre Parlament – a se vedea cazurile TVR sau RRA), cat si la institutii guvernamentale, incepand chiar cu ministerele si continuand cu functiile din zona diplomatiei (ambasadori, consuli).

In perioada USL, acest fenomen a fost mai putin prezent, ca si in perioada guvernarii Ponta. Se poate spune ca acest lucru este determinat si de faptul ca in zona de stanga sau centru stanga a societatii civile exista inca reticenta fata de asocierea cu respectivul spectru politic. Sunt putine ocazii in care a existat societate civila organizata care sa sustina, spre exemplu, mesajul PSD, iar, in cazul PNL, in perioada 2005-2012 terenul relatiei cu zona civica a fost pierdut in favoarea lui Traian Basescu si a PDL.

Nu discutam aici natura morala a deciziei de a numi in functii publice reprezentanti ai societatii civile si nici natura practica. In Romania se dezbate in varii ocazii, de obicei fara concluzii, daca intrarea unor personalitati din societatea civila in functii publice reprezinta o rasplata acordata acestora pentru sustinerea unor partide sau un castig pentru societate (in sensul unei mai bune performante a aparatului public). De cele mai multe ori, dezbaterea ramane partizana, iar riscul pentru cei care accepta functii publice este pierderea credibilitatii in fata electoratului care nu agreaza guvernarea din care acestia fac parte.

De remarcat este totusi prevalenta fenomenului in timpul guvernarilor de Dreapta. Vedem ca, dupa instalarea Guvernului Ciolos, care este dominat in mod evident de Dreapta (daca nu politic asumat, cel putin ca filozofie si experienta profesionala a oamenilor care il compun), fenomenul incepe din nou sa se reproduca.

Treptat, incep sa fie promovati oameni care s-au consacrat in zona organizatiilor non-guvernamentale sau in presa, cele mai vizibile cazuri fiind Cristian Ghinea, Gabriel Biris, Luca Niculescu, Emil Hurezeanu dar exemplele pot continua. De altfel, chiar presedintele Iohannis a crescut miza, in momentul in care a tratat organizatii ale societatii civile ca pe un actor politic, in perioada consultarilor pentru desemnarea unui nou candidat de prim-ministru, dupa demisia lui Victor Ponta.

Indiferent de intentiile unor astfel de promovari in politica, un prim efect este acela de a folosi credibilitatea celor promovati in folosul politicului – indiferent ca acesta a fost reprezentat de Constantinescu, Basescu, sau acum Iohannis si zona sa politica. Prin urmare, se poate spune si despre cei care accepta functii ca isi asuma ”folosirea” lor ca vectori de imagine in favoarea politicului (din motive care pot fi doar speculate).

Concluzii si perspective pentru 2016

  • Este de asteptat ca din zona guvernamentala, dar si a PNL sa se accelereze procesul de atragere in aparatul de stat si in partid a unor personalitati din zona civica. Acestea se pot dovedi un atu inclusiv in alegeri si nu poate fi exclusa ipoteza unor candidaturi surpriza la functii importante – spre exemplu, PNL ar putea propune un independent la PMB, daca actualul candidat desemnat (Cristian Busoi) nu va performa in sondajele premergatoare campaniei (mai multe date convergente arata ca un candidat precum Nicusor Dan ar avea sanse mari sa castige PMB, cu sustinerea politica a PNL; fara o astfel de sustinere, sansele sunt foarte mici).
  • Previzibil, din zona partidelor de Dreapta se va incerca oricum promovarea de candidati din afara politicii, pe listele de la locale si parlamentare. Miza este schimbul de credibilitate de care vorbeam mai sus.
  • De asemenea, este de asteptat ca acele organizatii si personalitati din zona civia de Dreapta care au fost pana acum in expectativa sa isi intensifice discursul pro-Iohannis si pro-guvernare coordonata de presedinte (deci, si pro-PNL). Probabil unele voci vor continua sa isi mai exprime opinii favorabile fostului presedinte Traian Basescu, dar acesta le-a oferit in ultimii doi ani suficiente argumente care sa fie folosite credibil pentru electoratul de Dreapta in cazul unei reorientari (catre Iohannis) – reorientarea este si ea un proces care a inceput de la alegerea lui Iohannis in functia de presedinte.

Romania in regiune – stabilitatea neasteptata

In ciuda faptului ca mai multe elemente de politica externa s-au aflat pe primul plan pe agenda mediatica si mai ales pe agenda dezbaterilor politice din Romania, situatia politica din regiune, precum si reactia limitata a autoritatilor de la Bucuresti arata ca elementele constante ale lui 2015 nu par a se modifica la inceputului noului an: marile dinamici nu pot fi influentate de Romania, in timp ce relativa stabilitate a tarii limiteaza necesitatea unei politici mai dinamice.

Astfel, in ciuda insistentelor mai multor actori politici (in special Traian Basescu) de a face din politica externa unul dintre principalele subiecte de pe agenda politica, implicarea marginala a Romaniei atat in conflictul sirian, cat si in criza refugiatilor, face ca interesul pentru problema sa fie unul scazut si, pe cale de consecinta, atentia acordata acestuia (precum si resursele politice sau diplomatice alocate in acest sens) sa fie una redusa. Chiar daca pozitia Romaniei in problema distribuirii refugiatilor a fost una oarecum neasteptata – explicabila mai degraba prin incercarea de a obtine un succes „pe frontul Schengen”, decat de ostilitatea fata de primirea de refugiati – este putin probabil ca Romania sa faca o nota discordanta fata de opinia majoritara europeana, in ciuda insistentelor fostului presedinte.

Chiar daca la nivel social si chiar in interventiile publice ale mai multor lideri de opinie se pot identifica elementele unei reticente fata de primirea de refugiati, precum si perpetuarea unor elemente discursive si simbolice care fac apel la imposibilitatea funciara a integrarii, este foarte putin probabil ca Romania sa urmeze alt curs decat cel pentru care va exista un consens la nivel european. Votul impotriva „redistribuirii” refugiatilor este mai degraba episodic si nu indicatia unei modificari a politicii oficiale a Bucurestiului, spre deosebire de Budapesta sau, mai recent, de Varsovia.

In fapt, problemele cu care se confrunta atat Ungaria, cat si Polonia, comentate de catre presa romaneasca, sunt percepute implicit drept o oportunitate indirecta pe care Romania o poate fructifica: aceea de „copil” model al spatiului est-european, care performeaza atat din punct de vedere economic, cat si din punct de vedere politic. Mesajul este unul care convine tuturor actorilor politici de pe prima scena – comparatiile cu Orban sau Kaczynski sunt favorabile oricarui potential lider din prim-planul politicii romanesti. Mai mult, spre deosebire de cazul celorlalte doua state, in Romania nu exista nici apetitul politic pentru modificarea radicala a regulilor competitiei politice, si nici sustinerea contextuala care poate asigura o „supermajoritate” suficient de omogena pentru a implementa tipul de program propus de Fidesz sau de PiS. In ciuda similitudinilor, episodul suspendarii din 2012 a lui Traian Basescu este unul diferit de realitatile din Polonia sau Ungaria.

Trebuie observat totodata ca in ciuda apelului cateodata pasionat al fostului presedinte, nu exista pe scena politica un discurs al „reinnoirii” nationale, capabil sa valorifice potentialul inca real al unei miscari nationaliste. In ciuda incercarilor de pozitionare in siajul undei drepte „extrem de ortodoxe”, vag eurosceptice, Traian Basescu nu poate ignora propriul trecut politic, care fac putin credibila aceasta abordare, paradoxal singura pentru care politica externa este un factor de diferentiere.

Daca in ceea ce priveste problema refugiatilor si conflictul din Siria Romania nu are si nu va avea o pozitie specifica din motive deja devenite „clasice” – capacitatea redusa de a influenta dezbaterile europene, viziunea pronuntat geopolitica a problematicii externe, lipsa unei expertize reale asupra socialului profund din Orientul Mijlociu – si va urma, din motive tactice, consensul european, orice formula va avea acesta, cu totul altfel stau lucrurile in ceea ce priveste situatia din Ucraina.

Chiar daca in acest caz conflictul pare a se localiza si a dezescalada, pozitia ferm pro-Kiev a Bucurestiului nu s-a schimbat. Este de asteptat ca, pe termen mediu, indiferent de pozitia pe care mai multe state occidentale o pot adopta in chestiunea Crimeii, Romania sa ramana in continuare unul dintre cei mai fermi sustinatori ai unei relatii stranse cu Statele Unite si, pe cale de consecinta, un adversar al Rusiei. Romania va sustine prelungirea regimului de sanctiuni impuse Rusiei, chiar si in situatia in care o majoritate calificata a statelor UE ar sustine reluarea unui dialog cu Kremlinul. Chiar daca pentru moment reactia autoritatilor de la Bucuresti este mai degraba una de prudenta, justificata de temerile istorice cu privire la Rusia, este evident ca elitelor politice romanesti le lipseste solutia pe termen mediu si lung. Evident, capacitatea Romaniei de a influenta aceasta situatie este redusa. Cu toate acestea, este clar ca din punct de vedere militar si politic, situatia Crimeii nu poate fi modificata si este greu de crezut ca Rusia va renunta la aceasta modificare teritoriala.

In aceste conditii, pentru Romania imperativul este reprezentat de acumularea de garantii de securitate. Este important de notat ca, in mod ironic, daca NATO reprezinta garantia de 100% a securitatii nationale, parteneriatul strategic cu SUA, respectiv amplasarea elementelor scutului anti-racheta la Deveselu si desfasurarea de trupe americane reprezinta garantia de 200%. Relevant este faptul ca in ciuda asigurarilor date Rusiei de catre oficialii romani, cu privire la natura defensiva a scutului, niciun oficial roman nu a comentat asupra acordului cu Iranul, principala amenintare care ar trebui prevenita de scut.

Concluzii si perspective pentru 2016

  • Episodul opozitiei romane in problema refugiatilor a fost unul exceptional. Cel mai probabil Romania se va ralia la opinia majoritara din UE, mai ales in conditiile in care aceasta strategie nu a functionat, iar aderarea la Schengen ramane un obiectiv virtual inaccesibil.
  • Romania are grija sa se diferentieze de Ungaria si de Polonia, incercand sa preia locul de „copil model” al post-tranzitiei si al consolidarii economice si democratice.
  • Consolidarea prezentei americane in Romania va fi sustinuta de elita politica romaneasca intr-un acord tacit transpartinic. Este de asteptat, de asemenea, ca Romania sa ramana un partener al relatiilor mai stranse dintre UE si SUA.
  • Romania va sustine continuarea regimului de sanctiuni impuse Rusiei si va sprijini executivul de la Kiev.

Alegerile din SUA – impactul romanesc

Pentru moment, media romanesti au acordat o atentie redusa competitiei electorale din Statele Unite. Inclusiv la nivel politic, atentia principalilor actori a fost concentrata mai degraba asupra problemelor europene sau, cel mult, asupra nivelului institutional al politicii americane (in special a Executivului), ignorand astfel cursa electorala de peste Ocean.

Exista mai multe motive pentru care atat media romanesti, cat si spatiul politic au ignorat pentru moment cursa electorala americana. Pe de o parte, familiarizarea actorilor si a publicului romanesc cu sistemul electoral american si cu practicile electorale ale celor doua partide, este una redusa. Pe de alta parte, intregul proces de desemnare a candidatului pentru functia suprema in SUA este considerat mai putin important, tocmai datorita supralicitarii importantei mecanismelor de partid, in ciuda faptului ca, in realitate, de la inceputul acestui an, politicienii care urmaresc pozitia de candidat se vor confrunta in mai multe episoade electorale decisive. Mai mult, media romanesti nu iau in considerare sau nu observa elementele care ajung sa domine campania electorala americana – alegerile interne sunt un episod care are loc „prea devreme” pentru a influenta cu adevarat ceva.

Totodata, trebuie remarcat faptul ca, in ciuda unei apetente a actorilor politici, in special a celor de la dreapta spectrului politic, de a emula multe dintre pozitiile dreptei americane – miscarea anti-avort din Romania copiaza multe dintre mesajele republicane, similar, o mare parte a discursurilor economice sunt preluate in spatiul public sau intelectual din Romania – cateva dintre elementele fondatoare ale clivajului american sunt straine sau dificil de sustinut efectiv in peisajul romanesc: apararea dreptului de a detine arme, drepturile statelor in opozitie cu autoritatea guvernului federal, sau opozitia fata de un sistem public de sanatate.

De asemenea, dreapta din media romanesti nu sustine candidatul dreptei americane (Trump), ci mai degraba este favorabila celui al stangii, Clinton, desi fara a isi asuma deschis acest lucru.

In egala masura, cateva dintre elementele specifice ale cursei electorale americane limiteaza influenta ei asupra spatiului public si mediatic romanesc. Numarul mare de candidati in randul republicanilor limteaza vizibilitatea sau determina orientarea interesului mediatic catre aspectele tabloide ale interventiilor principalilor candidati. Similar, faptul ca in prim-plan se afla in continuare politicieni precum Donald Trump sau Ben Carson, contribuie suplimentar, alaturi de cvasi-dominatia lui Hillary Clinton la mentinerea unui registru tabloid in care sunt interpretate pentru moment alegerile americane.

Mai mult, faptul ca in interventiile principalilor concurenti lipseste referirea la probleme care suscita interesul publicului romanesc, este un alt argument pentru influenta redusa a alegerilor.

Concluzii si perspective pentru anul 2016

  • Abia dupa intrarea in confruntarea directa (in toamna) spatiul politic si mediatic romanesc se vor concentra asupra cursei electorale din SUA, in absenta unor referiri directe in discursuri la probleme de interes.
  • Mass-media este mai degraba concentrata pe aspectele tabloide ale campaniei electorale, stimulata si de performanta neasteptata a lui Donald Trump de a monopoliza atentia publicului si de a se mentine pe primul loc in preferintele electorilor republicani.
Persoane de interes:    Dacian Cioloș    Klaus Iohannis    Traian Basescu    Victor Ponta   

infopolitic