Olanda – vot crucial pentru Constituţia Europeană. Prognoză: 60% se vor pronunţa cu NU (BBC)
Marea Britanie, pe punctul să amâne referendumul, mai ales dacă se va respinge Constituţia şi în Olanda (EurActiv)
Reacţia UE: Josep Borell spune că doar votul negativ a 6 ţări ar “îngropa” Constituţia (EurActiv)
Creştin –democraţii germani susţin oprirea extinderii UE către România şi Bulgaria. (BBC)
Previziunile legate de fermitatea cu care creştin-democraţii germani vor cere blocarea extinderii către România şi Bulgaria se confirmă. Din păcate, faptul că se pregătesc alegeri anticipate în Germania nu ajută deloc, fiindcă această dezbatere are loc într-un climat mult politizat. În acest context, vocea de opoziţie a creştin-democraţilor este de aşteptat să capete nuanţe şi mai ferme, în scopul câştigării de capital politic.
Un eventual vot negativ şi în Olanda ar confirma reacţia negativă pe care o au europenii faţă de procesul de extindere, care este stimulat fără acordul lor şi în detrimentul propriului nivel de trai.
În perioada următoare, în UE se va pune tot mai mult în discuţie însăşi esenţa Uniunii Europene, pe fondul discutării unora dintre principiile sale de bază. Astfel, unul dintre motivele care au condus la această reticenţă generalizată este tocmai unul dintre pilonii construcţiei europene – libertatea de mişcare. Această libertate a condus la valurile de emigranţi şi la o schimbare a filosofiei de viaţă a populaţiei europene (care este forţată să adopte un stil mult mai mobil de raportare la porpria existenţă). Rediscutarea acestui pilon ar putea conduce nu doar la o oprire a extinderii, dar şi la reconfigurări interne.
E de apreciat încercarea liderilor UE de a minimaliza această posibilă criză, prin ideea că doar dacă şase ţări vor respinge Constituţia aceasta nu va intra în vigoare. Această ipoteză pleacă, cel puţin principial, de la o judecată care se potriveşte mai degrabă modului românesc de a face politică. Astfel, prevederea decurge tocmai din Tratatul Constituţional, care însă nu a fost ratificat. Este un mecanism similar cu ordonanţele de urgenţă din România: ele sunt adoptate de organismele executive (la fel cu a fost şi Constituţia europeană adoptată de Comisie şi Consiliu), urmând ca apoi, până la votarea legii în Parlament (în cazul Constituţiei – până la referendumuri) ea să îşi producă efectele. Noutatea Constituţiei este acest mecanism de vot, care nu mai presupune unanimitatea. Interesant este însă că şi împotriva acestui sistem de vot s-a pronunţat opinia publică atunci când a respins Constituţia la referendum. Prin urmare, chiar acest articol invocat de Josep Borell este în discuţie.
În ceea ce priveşte România, situaţia sa este destul de delicată, iar semnalul dat de liderii PSD (care au propus ieri realizarea unui pact de cooperare între partidele parlamentare pentru îndeplinirea obiectivelor prioritare pentru pregătirea aderării) este unul benefic.
Clasa politică românească se află în faţa unei nevoi de cooperare cu o miză extrem de ridicată. Până acum, situaţia ţării noastre a fost oarecum una paradoxală – România era împinsă de la spate către integrare mai ales de presiunile UE; perspectiva dispariţiei acestor presiuni (pe fondul nemulţumirilor interne) s-ar putea să forţeze clasa politică să decidă să îşi asumea ea acest rol. Or, până acum, clasa politică românească a făcut un singur mare proiect din proprie iniţiativă – redactarea Constituţiei în 1991. Toate celelalte mari proiecte de reformă au venit pe filieră externă. Presiunea unei cooperări pe o temă proactivă s-ar putea să ajute la însănătoşirea climatului politic din România (foarte puternic afectat în ultima vreme de dispute interne şi de violenţă verbală).
Din această perspectivă, se va pune problema regândirii unei relaţii de lucru cu preşedintele Băsescu, personaj care preferă stilul mai degrabă individual si conflictual (în atingerea unor scopuri politice). Preşedintele Băsescu este pus în faţa unei noi crize, în legătură cu care va trebui să decidă. Pe acest fond, ideea alegerilor anticipate presupune renunţarea aproape totală la lupta pentru promovarea integrării europene şi optarea pentru interesul politic imediat al Alianţei (de consolidare a propriei puteri). În condiţiile în care agenda publică şi cea a actorilor politici români se ghidează aproape exclusiv în funcţie de ce face şi ce spune preşedintele, se poate concluziona că o eventuală renunţare la angajamentul pentru integrare în beneficiul propriilor interese politice va fi rezultatul exclusiv al voinţei prezidenţiale.
