– Alegerea lui Videanu din primul tur ar putea duce la transformarea PD în principala forță politică a Alianței. În acest moment, PD are doi vectori electorali importanți – președintele țării și primarul Capitalei (ambii aleși, nu numiți) – care vor fi folosiți pentru promovarea siglei PD.
– Pe de altă parte, PNL nu are nici unul (Stolojan nu mai are forța necesară pentru așa ceva și nici nu este dorit de liberali, Tăriceanu nu e personaj electoral, iar restul liderilor PNL nici atât) fapt care va duce treptat la diminuarea ponderii electorale a liberalilor, afectați și de imputarea, prin premierul Tăriceanu, a costurilor guvernării.
– Pe termen lung, alegerea lui Videanu din primul tur ar putea determina:
> fie tendințe autonomiste la nivelul PD în perspectiva anului electoral 2008
> fie pretenția PD de a ocupa un rol dominant în Alianță în condițiile în care, la alegerile din 2004 liberalii aveau pe listele parlamentare o pondere mai mare decât democrații.
– Este posibil ca liberalii să reacționeze față de această stare de lucruri, în vederea echilibrării ei, prin mărirea pretențiilor în ceea ce privește controlul asupra guvernării. Acest lucru poate duce la tensiuni în interiorul Alianței și, implicat al coaliției.
– În PD, Adriean Videanu a devenit, în urma acestor alegeri, principalul candidat la funcția de președinte al partidului (dacă va dori să urmeze acest traseu). Rămâne de văzut dacă în PD se vor contura mai multe tabere (una dintre ele putând fi în jurul lui Boc), sau dacă va exista consens în jurul variantei Videanu (promovată, până la urmă, de la Cotroceni).
Efectele alegerilor pentru primăria capitalei la nivelul PSD
Seful organizației PSD București, Dan Ioan Popescu anunță că nu intenționează să-și dea demisia din această funcție după rezultatele alegerilor pentru primăria capitalei. La intrarea în competiție a lui Marian Vanghelie, Popescu declara că va renunța la șefia organizației, dacă Vanghelie va obține un procentaj mai mic decât cel al candidatului PSD pentru aceeași funcție din iunie 2004, adică Mircea Geoană.
Interpretări:
– Remarcăm apetitul special al presei pentru reacția PSD după alegeri, tratată cu mult mai multă atenție decât situația din PD sau din Alianță. Dincolo de atracția mai mare exercitată întotdeauna de situațiile conflictuale, totuși era de așteptat să se facă mai multe speculații referitoare la potențialele evoluții din interiorul PD sau la provocările pe care i le va crea lui Videanu acest nou statut. Presa a ales însă să comenteze ce se întâmplă în PSD București, conturând o imagine a haosului și a războiului subteran.
– Dan Ioan Popescu nu și-a asumat categoric responsabilitatea pentru eșec, la fel cum părea a fi făcut-o după alegerile de anul trecut. Nu și-a anunțat intenția de a-și da demisia, ci doar intenția de a-și depune mandatul. Împotriva lui s-a întors și miza creată de el însuși la deciderea candidaturii lui Vanghelie – părăsirea funcției de șef al PSD București dacă Vanghelie obține un scor mai mic decât Geoană. Voturile lui Vanghelie au reprezentat cam jumătate din cele obținute de fostul ministru de externe, dar la fel de corect este și că, în ce privește procentele, PSD a rămas constant (fapt ce arată că problema PSD nu e legată de candidat).
– Președintele PSD București a găsit și alți responsabili în discursul său post-rezultate:
- greșeli de campanie
- conducerea organizației municipale, care nu s-a raliat suficient în jurul candidatului
- filialele din teritoriu, care s-au pronunțat împotriva candidaturii lui Vanghelie
- discuțiile interne din PSD (despre succesiunea la conducere), care au afectat imaginea generală a partidului
– D.I. Popescu a argumentat împotriva propriei demisii prin ideea “degringoladei” care s-ar produce într-o asemenea eventualitate. Imaginea actuală confirmă existența acestei degringolade, conturată prin câteva elemente foarte clare:
- un candidat care nu a fost susținut de întreaga organizație, într-un moment important pentru evoluția și imaginea publică a partidului (Vanghelie)
- un potențial candidat care nu se supune deciziei partidului de a-și asuma candidatura (Oprescu)
- un membru important și vizibil, care a funcționat mult timp ca vector al PSD București, care a părăsit partidul înainte de alegeri și a candidat împotriva sa (Cristian Popescu)
- un candidat care acuză public colegi din conducerea partidului că nu l-au susținut în campanie (Vanghelie vs. Bejenariu, Tănăsescu, Oprea)
- un lider care critică public colegi din conducerea organizației pentru neimplicarea în campanie (Popescu vs. Darabont, Gherasim)
- o organizație care obține constant performanțe sub cele așteptate, fără a-și asuma un proiect de reformă internă
– Unul dintre efectele cele mai interesante ale candidaturii lui Vanghelie este percepția pe care acesta și-a creat-o asupra propriei anverguri politice. Privit, la momentul candidaturii, de către o parte a partidului și a opiniei publice, drept un “salvator” al PSD (nu neapărat în sensul bun al cuvântului), Vanghelie și-a conturat o conștiință a propriei “greutăți” ca om politic și nu va fi surprinzător dacă își va asuma și mesaje referitoare la reforma PSD, mai ales în perspectiva congresului, când poate deveni o “voce” utilă în lupta politică internă.
