Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi, la Paris, într-o conferinţă de presă cu ziariştii străini, că România nu mai acceptă să fie etichetată ca ţară coruptă de către politicienii europeni. „Prea mulţi politicieni europeni s-au obişnuit să pună pe fruntea României eticheta de corupţie. Noi respectăm aceste opinii şi le luăm în considerare, dar în prezent avem argumente împotriva acestor etichete“, a subliniat preşedintele. El a dat ca exemplu ultimele rapoarte ale Băncii Mondiale şi ale BERD care menţionează scăderea corupţiei în ţara noastră. În opinia lui Băsescu, România se află în prezent într-o situaţie mai bună decât unele state membre UE, din punct de vedere al corupţiei.
Potrivit lui Băsescu, instituţiile româneşti au început să lucreze aproape de parametrii instituţiilor din statele UE. „De aceea, nu mai acceptăm utilizarea etichetei discreţionare «România – ţară coruptă», pentru că aceasta nu mai este o realitate“, a subliniat Băsescu. (Gandul)
Declaraţia, precum şi întreaga desfăşurare a vizitei preşedintelui român la Paris, urmăreşte în detaliu strategia sa clasică de poziţionare faţă de subiecte controversate. Două mecanisme principale au fost utilizate de această dată:
2. Confuzia intenţionată a priorităţilor. Deşi – teoretic – scopul unei vizite la Paris ar fi fost acela de consacrare şi confirmare a unor relaţii bune cu Franţa, istoria recentă a relaţiilor bilaterale, marcată de declaraţii agresive ale preşedintelui român şi de asumarea cu prioritate a dezvoltării altor parteneriate, indica destul de clar că o primire călduroasă la Paris nu este o perspectivă realistă. Conştient de acest fapt, Traian Băsescu şi-a concentrat eliberat mesajele într-o altă direcţie, plasând din nou ca mesaj diplomatic central preocuparea sa pentru consolidarea axei Bucureşti-Londra-Washington.
Concomitent, răceala indiscutabilă din raporturile cu Franţa a fost camuflată în evaluări de ordin general (ca în declaraţia apărută în Le Monde, unde Băsescu afirma că este inutil să vorbeşti despre relaţiile dintre aceste două state, ele fiind atât de „profunde” şi de „durabile” încât nu mai necesită comentarii). După acelaşi scenariu, densitatea extrem de mică de amănunte mediatizate în legătură cu întrevederea de la Elysee a fost pusă sub semnul „pragmatismului”.
Similar, pentru a evita percepţia eşecului diplomatic, vizita a fost pusă ostentativ sub semnul politicului; pe site-ul oficial a preşedinţiei, ziua de ieri, dedicată unor întâlniri cu lideri parlamentari francezi, a fost catalogată ca având „o componentă politică puternică”, iar Băsescu a ţinut să precizeze că până şi reuniunea internaţională a francofoniei, care va fi organizată anul viitor la Bucureşti, va fi intens infuzată de politic, spre deosebire de accentul cultural de până acum.
2. Enunţarea unor evaluări personale cu scopul de a le acredita ca evaluări generale. Fidel convingerii că, atâta vreme cât enunţi un lucru, credibilitatea ta se poate răsfrânge şi asupra acestui enunţ, care are şanse să devină credibil, Băsescu uzează de acest instrument şi în plan intern, dar şi în contexte externe. Nevoia ca România să îşi asume un rol mai important în relaţiile cu partenerii majori urmăreşte să credibilizeze ideea că România poate fi, în fapt, un partener major. La fel, evaluarea lansată zilele trecute la RFI, potrivit căreia mesajele sale periodice cu caracter critic menţin o presiune constantă, „formidabilă”, asupra instituţiilor „să pună lucrurile în regulă”.
Un ultim exemplu este afirmaţia, citată mai sus, conform căreia, în România, corupţia a scăzut, iar progresele au adus statul român la performanţe superioare, la acest capitol, unor membri ai UE. În cadrul acestui mesaj, este evident efortul de a sublinia evoluţia (de la realitatea corupţiei la eticheta nemeritată de corupţie), acţiunea (prin asocierea cu instituţiile europene) şi ofensiva permanentă dedicată îndeplinirii promisiunilor de campanie.
