Tariceanu a reluat tema contractelor incredintate fara licitatie de Guvernul Adrian Nastase facand referire expresa la cele semnate cu firmele Bechtel, Vinci, Strabag si EADS. „Cu tot regretul, pentru ca se va produce o intarziere, va trebui in final, mai mult ca sigur, sa luam decizia anularii acestor contracte si organizarii unor proceduri transparente, conform normelor europene”, a spus Tariceanu, adaugand ca, cel putin in cazul Bechtel, trebuie sa se tina cont si de problema legalitatii contractului, dincolo de oportunitatea si necesitatea proiectului.

O prima remarca. Facut in acest fel, anuntul e in afara oricaror practici economice, lucru bizar pentru un premier care s-a afirmat ca om de afaceri. Tariceanu prevesteste „mai mult ca sigur” anularea contractelor, concluzie care nu e niciodata facuta publica decat atunci cand devine efectiva. Nu se lasa un timp partenerilor din contract pentru presiuni decat daca se doreste chiar asta, adica o noua runda de negocieri. Toate societatile avute in vedere sunt foarte puternice si cu o mare capacitate de lobby si presiune. Fie Tariceanu a facut o greseala, fie a vrut sa spuna din timp ca e presat sa actioneze intr-un anume sens. Dar in acest din urma caz ar fi putut apela la canale mai discrete. Daca nu va actiona in sensul anunta de el destul de ferm, premierul va avea probleme cu imaginea proprie.

Anunţul făcut de Tăriceanu survine aproape cauzal întâlnirii avute săptămâna trecută cu preşedintele Traian Băsescu. Faptul că primul ministru a lansat aproape categoric acest anunţ sugerează existenţa unei „indicaţii” de acest tip primite din partea preşedintelui Traian Băsescu.

Reamintim că, după ce în timpul campaniei electorale Traian Băsescu anunţase anularea acestor contracte, în perioada de început a guvernării s-a sugerat cautarea unor soluţii pentru continuarea aplicării lor. Acest moment subliniază voinţa politică a puterii de a bloca aceste contracte, cu orice risc politic sau economic pe care l-ar implica decizia.

Iar riscul politic, în acest caz, se referă aproape exclusiv la răcirea şi mai accentuată a relaţiilor dintre România şi state din „Vechea Europă”, Franţa şi Germania în special. Traian Băsescu a primit un sprijin important ca urmare a victoriei lui Tony Blair în Marea Britanie (ţară care face parte din axa asumată de preşedintele român). Sprijinul este indirect şi vine ca o confirmare a opţiunii inspirate făcute de Băsescu în investirea într-o relaţie cu un lider ce reuşeşte să fie reales. Comentatori politici din SUA şi Marea Britanie încep să sesizeze motive fundamentate în opţiunea lui Traian Băsescu care, iată, sunt confirmate şi de rezultatele din alegeri.

Avantajele ce decurg din relaţia bună cu SUA şi Marea Britanie nu compensează însă creşterea curentului anti-românesc din statele europene. Dimpotrivă, dezinteresul manifestat de preşedinte faţă de ţări ca Franţa (pe care nu a inclus-o în turneul său de vizite de prezentare de la începutul mandatului, în ciuda tradiţiei româneşti de până acum) face ca ostilitatea existentă în mod firesc faţă de procesul de extindere să capete şi o dimensiune suplimentară.

În ce priveşte blocarea acestor contracte, România pare a fi preocupată doar de efectele stopării construcţiei autostrăzii Bucureşti-Borş (Mihai Răzvan Ungureanu a abordat această temă la Washington, sugerând că a avut succes în motivarea amânarii începerii proiectului).

Celelalte proiecte (orientate pe relaţii mult mai apropiate cu Franţa şi Germania) sunt pur şi simplu abandonate, profitându-se şi de lipsa unei dimensiuni imagologice ale acestora (nimeni nu percepe, la dimensiunea reală, beneficiile care decurg din aplicarea contractului EADS pentru populaţia română, comparativ cu beneficiile unei autostrăzi).

La nivel de imagine, autorităţile româneşti vor fi nevoite să facă faţă unei probleme suplimentare. Astfel, există deja opoziţie faţă de blocarea construcţiilor la autostrada Bechtel chiar din partea filialelor locale ale partidelor de la putere (în special PD, în Cluj). Pentru că s-a promis în campanie realizarea acestui proiect, blocarea din prezent va genera efecte sociale majore (în special în zonele în care s-a investit deja în aşteptarea demarării lucrărilor pentru această autostradă).

Un alt efect interesant este cel legat de relaţiile de putere din interiorul Alianţei. Deşi nu existau presiuni majore, Călin Popescu Tăriceanu a simţit nevoia să precizeze că deciziile se iau prin consens şi că nu mai există concurenţa care domina relaţia dintre preşedinte şi premier în anii trecuţi. Asta, în momentul în care anunţa tocmai că se vor bloca contractele (adică exact opinia preşedintelui).

Aparent, preşedintele a cedat şi el ceva – pe tema alegerilor anticipate. Dar, în cazul anticipatelor, nu este vorba decât de o amânare. În continuare efectul politic al relaţiilor dintre Băsescu şi restul liderilor Alianţei este acela că PNL este subordonat ca acţiune politică PD-ului, chiar dacă aparent există un consens între cele două formaţiuni.


Administratorul