TB_CPT

Analiza de mai jos arată poziţionarea discursivă comparativă a preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Călin Popescu Tăriceanu și reprezintă o sinteză efectuată pe baza unei analize a discursurilor publice ale celor doi lideri în ultimele luni.  Criteriul principal de evaluare este cel imagologic: este mai bun discursul care asigură succesul electoral, discursul de impact mediatic. Prin urmare, am evaluat mai degrabă efectul de imagine al discursului decât corectitudinea politică, valoarea sa de adevăr, referenţialitatea discursurilor.

Am ales un număr de 13 trăsături discursive polare, ca termene de comparaţie între cele două tipuri de discurs (al preşedintelui şi al premierului).[1] Polul stâng cuprinde acele trăsături care, în mod obişnuit, nu formează un discurs cu impact imagologic, pozitiv sau negativ. În polul drept sunt enumerate, dimpotrivă, trăsături relevante din punct de vedere imagologic. Clasificarea este strict principială şi nu vizează toate cazurile concrete. De exemplu, trăsătura consensualităţii este uneori relevantă în sens pozitiv şi va fi valorizată în faţa atitudinii conflictuale.

TB_CPT

Comentarii

Discursul imperativ şi concret al lui Traian Băsescu poate fi considerat nespecific pentru rolul de preşedinte. Băsescu abordează teme concrete, invitând şi obligând chiar la acţiune. Este un discurs de funcţie executivă. Premierul nu este excesiv de dubitativ. Temele concrete, care fac obiectul activităţii sale, sunt abordate adesea prin scoatere din context (abstractizare).

Discursul simplu şi direct explică în bună măsură succesul mediatic al preşedintelui. Traian Băsescu uzează destul de rar jargonul politic şi, de aceea, e mai uşor de înţeles. Fără a folosi în exces limba de lemn, Tăriceanu are uneori uneori un discurs alambicat. Caracteristică pentru premier este eschiva discursivă. Prin contrast, Băsescu pune punctul pe i. Această diferenţă s-a evidenţiat şi în competiţia dintre Traian Băsescu şi fostul premier Adrian Năstase, în campania electorală din 2004.

Stilul argumentativ (singurul său exces) îl îndepărtează pe premier de valenţele discursive ale afectivităţii. Mijloacele argumentării raţionale sunt slab persuasive. Departe de a fi lipsit de argumente, Traian Băsescu ştie să încarce afectiv propriul discurs, adică să-şi exprime propriile opinii ca fiind convingeri ferme. În plus, preşedintele reuşeşte să fie coerent în cele mai multe cazuri (o altă trăsătură a discursului de funcţie executivă).

Poate fi evidenţiat contrastul discursiv dintre preşedinte şi premier pe axa conflictual-consensual, fapt care explică divergenţele dintre cei doi, dar şi dintre partidele pe care le influenţează: PD, respectiv PNL. Cele două trăsături discursive, percepţiile de ”adevărat” şi ”interesant” sunt legate în mod direct de credibilitate. Discursul lui Traian Băsescu este considerat ”mai adevărat” şi ”mai interesant”.

Traian Băsescu se evidenţiază prin expresiile sale tuşante, care sunt imediat reţinute de public. De exemplu: ”soluţia imorală”, ”sistemul ticăloşit”, ”întoarcerea la popor” etc. De asemenea, preşedintele recurge adesea la tehnica împărţirii lucrurilor în alb şi negru. Discursul premierului este mult mai nuanţat şi mai moderat. Evitând afirmaţiile categorice, premierul devine greu de remarcat.

Concluzii

Constrast discursiv între cei doi

Discursul lui Traian Băsescu apelează la folosirea în exces a unor trăsături discursive cu scopul de a maximiza impactul mediatic. Călin Popescu Tăriceanu are ca principiu retoric aurea mediocritas[2]. Contrastul, evidenţiat de analiza de discurs, a confirmat deci impresia că cei doi gândesc diferit, au agende diferite etc.

Discursuri inadecvate la rol

Discursurile ambilor politicieni sunt inadecvate pentru funcţia pe care o deţin, fără că acest lucru să afecteze, pe fond, imaginea lor publică. Preşedintele are un discurs de premier, iar premierul un discurs de preşedinte (aşa cum s-au consacrat în ultimii ani aceste funcţii). Situaţia este totuşi în favoarea preşedintelui, care astfel lasă impresia că domină scena politică (tocmai pentru că el pare că îşi asumă răspunderi suplimentare, deşi nu o face, comparativ cu Tăriceanu, care pare că evită răspunderea).

Premierul este dependent imagologic de preşedinte

Imagologic, discursul lui Traian Băsescu este net superior discursului premierului. Folosirea limbajului simplu, a exprimării directe şi a conotaţiilor afective îl face pe Băsescu mult mai popular şi îi asigură un sprijin constant din partea opiniei publice. Se poate afirma că există o dependenţă imagologică a premierului faţă de preşedinte (al cărui comportament este decisiv pentru evaluarea publică a guvernului şi a guvernării). Aşa se explică influenţa sa în rezolvarea problemelor executive. Retragerea sprijinului politic acordat guvernului, gest anunţat ca probabil la un moment dat, ar conduce automat la căderea dramatică a încrederii în Guvern.


[1] Aceste trăsături (derivate din analiza de discurs) sunt importante pentru caracterizarea unui discurs, dar pot fi făcute, desigur, şi alte raportări, astfel încât analiza să crească în relevanţă. Scopul nostru este, însă, acela de a marca diferenţa semnificativă dintre discursuri şi nu o evaluare completă.

[2] Expresia este înţeleasă în sensul său originar, al maximizării căii de mijloc, iar nu al mediocrităţii intelectuale.

Persoane de interes:    Călin Popescu Tăriceanu    Traian Basescu   

Administratorul