„Nimic nu este posibil fără oameni, nimic nu este durabil fără instituţii”, afirma Jean Monnet, unul dintre părinţii fondatori ai Uniunii Europene. Ne întrebăm, însă, în calitate de cetăţeni români, dar şi de cetăţeni europeni, ce fel de instituţii UE ne dorim? Mai exact, în contextul raportului de faţă, ce fel de Parlament European ne dorim şi cum vrem să fim reprezentaţi în cadrul comunitar ca şi popor?
Cercetarea de faţă are meritul de a răspunde dintr-o perspectivă academică la aceste întrebări, insistând asupra cadrului normativ – cum „ar trebui” să fie lucrurile. Contribuţia esenţială a documentului este, însă, aceea de a analiza şi starea de fapt a politicii actuale româneşti, a compatibilităţilor şi incongruenţelor dintre cerinţele şi aşteptările europene, pe de o parte, şi realitatea autohtonă, pe de altă parte.
Credinţa şi speranţa autorilor şi a îndrumătorilor acestora constau în diferenţa calitativă pe care acest raport o poate induce atât în analizele ulterioare ale fenomenului electoral european (unul dintre aceste demersuri fiind un follow-up la materialul de faţă), cât şi, de ce nu, în practica politică exercitată de către viitorii aleşi.
Studiul integral – aici
