ALEGERILE LOCALE – 2004

Alegerile locale au avut un rezultat echilibrat în România. După patru ani de guvernare, PSD și-a menținut dominația asupra majorității orașelor (cu 1685 de primari din totalul de 3137 de localități), reușind performanța de a obține un scor similar cu anul 2000. În același timp însă, opoziția (PNL-PD) a reușit să echilibreze scena politică, obținând chiar o victorie la limită în ceea ce privește votul politic (33,85% față de 32,68%). Impresia rezultată în urma acestor alegeri a fost aceea că PSD începe să scadă foarte mult și că Alianța PNL-PD crește suficient pentru a câștiga detașat alegerile generale. Această tendință nu s-a confirmat însă ulterior.

–       Rolul campaniei de la București

Campania electorală din București a avut o influență puternică asupra modului în care au fost percepuți candidații din toată țara. Acest mecanism a fost stimulat de faptul că la București s-au confruntat liderul opoziției și primarul în funcție, Traian Băsescu, respectiv, ministrul de Externe Mircea Geoană. În condițiile în care marea majoritate a spațiului de publicitate electorală din mass-media centrale este ocupat de mesajele candidaților pentru funcția de primar al Capitalei, alegătorii din alte localități au votat politic în funcție de prestația electorală de la București.

Din aceast motiv, comportamentul mai bun al candidatului Alianței PNL – PD, Traian Băsescu a determinat un vot pozitiv peste așteptări pentru candidații Alianței din alte localități.

–       Efectul București extins și în alte localități

Efectul de iradiere a popularității candidatului la primăria Bucureștiului a fost extins prin desemnarea unor lideri politici cu notorietate în câteva mari orașe. Un exemplu elocvent a fost cazul celui mai mare oraș al Transilvaniei, Cluj-Napoca, unde au fost desemnați candidați președintele executiv al Partidului Democrat, Emil Boc (adjunctul lui Traian Băsescu) și ministrul de Interne pro-european, Ioan Rus.

Practic, competițiile de la București și de la Cluj-Napoca au ocupat 80–90% din mesajele electorale transmise în emisiunile și în spațiile de publicitate electorală puse la dispoziție de presa centrală.

Din acest motiv, succesul opoziției în cele două orașe, dar și în alte localități mari a creat impresia că partidul de guvernământ a pierdut alegerile locale, cu toate că a obținut rezultate bune la nivelul întregii țări precum și în câteva orașe foarte mari (Iași, Constanța, Galați, Craiova, Ploiești).

–       Campanii interesante în orașe

Practic, pentru prima dată după Revoluția din 1989, campaniile electorale din orașe au fost puternic individualizate și concentrate pe subiecte proprii. Până acum, se mergea pe ideea captării subiectelor centrale și transpunerea lor asupra campaniilor locale. Acum, printr-o puternică profesionalizare, s-a început atingerea unor subiecte de interes local și s-au lansat campanii individualizate pe marile orașe.

S-au evidențiat câteva orașe, capitale ale regiunilor istorice: Cluj, Constanța, Iași, Timișoara. În Cluj, s-a încercat o polemică civilizată, de stil european, pentru a elimina de la putere un lider naționalist și de mare tradiție (Gheorghe Funar, care candida pentru al patrulea mandat). S-a început cu mesaje elegante, fundamentate, pozitive, dar campania a eșuat într-o zonă de polemică negativă fără precedent pentru acest oraș. Atacurile la persoană și manipularea presei au dominat ultimele săptămâni de campanie, într-o cursă umăr-la-umăr. Câștigător a fost candidatul Alianței PNL-PD, Emil Boc, un avocat tânăr, de perspectivă, cu puternice elemente demagogice în discursul său.

La Constanța, campania a fost dominată aproape exclusiv de tema refacerii creșterii economice în regiune, pe baza potențialului din turism, din transporturi și din industrie navală. Câștigător detașat a fost primarul în funcție, Radu Mazăre, un tânăr om de afaceri susținut de PSD. Victoria sa a fost o puternică lovitură adresată opoziției, mai ales că acest județ nu a fost niciodată un fief al stângii.

Victorii previzibile au avut, în Timișoara și Iași candidați din zona politică dominantă (dreapta în Timișoara și, respectiv, stânga în Iași).

Profesionalizarea campaniei a însemnat implicarea consultanților la nivelul activității principalilor candidați în marile orașe. Aceasta a dus la dezbateri mai interesante și la o raportare mai consecventă față de agenda populației.

–       Temele de campanie

Principalele sondaje au definit temerile populației și temele de discuție în campania electorală. Aici trebuie făcută o distincție. Populația a avut o agendă diferită de agenda media și agenda partidelor. Pentru mass-media, principalele teme au fost corupția și lipsa de eficiență a administrației (dominată în momentul alegerilor de PSD).

Pentru populație, principalele probleme sunt însă legate de viața lor și mai puțin de funcționarea statului (exista chiar o mare încredere în funcționarea democrației în România[1]): temeri legate de boală, viitorul copiilor, prețuri și un posibil război în zonă. Dintre problemele principale care trebuie rezolvate, cele mai importante sunt cele legate de nivelul de trai și într-o măsură mult mai mică se regăsește corupția. Pe de altă parte, corupția este percepută ca fiind în creștere (45% dintre români cred că acest fenomen a crescut în ultimii ani, de când PSD e la putere).

Partidele au vrut să impună și ele teme distincte, care să opereze drept criterii de departajare. Cel mai important este cel referitor la calitățile personale și la rezultatele concrete ale fiecărui candidat. De asemenea, s-a încercat ridicarea mizei acestor alegeri prin promovarea ideii că, în anii următori, va crește finanțarea administrației locale prin fonduri europene. E interesant acest ultim aspect, deoarece a legitimat o opțiune strategică a partidelor de opoziție (respectiv nevoia de schimbare, pentru a preîntâmpina deturnări de fonduri prin mecanisme corupte). Răspunsul partidului la putere a fost orientat pe ideea rezultatelor concrete, care au schimbat în bine viața comunităților în ultimii ani, în ciuda corupției. În unele zone, acest argument a convins, în altele nu.

–       Miza alegerilor

Cheia de interpretare a succesului mesajului opoziției în campania locală se află nu atât în conținutul, mesajul sau mijloacele concrete utilizate în campanie, cât mai ales în decizia de poziționare. Inițiativa de poziționare a principalelor forțe politice în primăvara anului 2004 a aparținut Alianței DA, care a definit situația electorală nu ca pe o confruntare între două partide, ci ca pe o luptă între un partid (Alianța DA) și un sistem corupt. Tonul care a fost impus dezbaterii de acest combatant – vehement, agresiv, tranșant – a acordat o miză puternică votului, transformându-l dintr-un instrument de exprimare a opțiunii politice într-o armă de contestare a unui întreg mecanism.

Una dintre căile cele mai eficiente de impunere a acestei disjuncții și de amplificare a mizei votului a fost personalizarea puternică a confruntării politice și în special a adversarului: PSD a fost redus la imaginea baronilor locali. Alianța DA a readus în atenția opiniei publice un grup oricum familiar, cel format din mai mulți șefi de filiale locale PSD, remarcați printr-un comportament discreționar, de dominare și control asupra județelor pe care le reprezentau, adesea acuzați de tentative de subordonare a autorităților. Beneficiind și de efectele campaniilor mediatice de prezentare în detaliu a exceselor acestora, campania Alianței i-a ridicat pe baronii locali (dintre care câțiva erau chiar personaje bine conturate în spațiul public) în figuri reprezentative pentru întregul PSD, pentru modul în care acest partid înțelege politica și democrația, desemnându-i – pe ei și, prin translație, întregul PSD – într-un pericol real la adresa democrației și viitorului țării.

Acest lucru a fost posibil prin trei categorii de instrumente de campanie: mesajele propriu-zise transmise de liderii centrali și locali ai Alianței, analize și comentarii de presă ale principalelor voci de opoziție ale societății civile și produse de campanie propriu-zise (cel mai important dintre acestea fiind o machetă de presă cu un mesaj semnat de copreședintelui Alianței, Theodor Stolojan, care îndemna populația să voteze împotriva baronilor).

–       Campania lui Traian Băsescu pentru primăria capitalei

Succesul lui Traian Băsescu în alegeri a depins, în mare măsură, de respectarea acestei poziționări. La el însă definiția confruntării electorale a fost oarecum nuanțată, în sensul în care el se opunea pe sine (o persoană care își asuma merite excepționale și demonstrația acestora) unui întreg mecanism de partid (PSD, cu toate asocierile negative aferente).

Complexă și cu o construcție cu mare grad de risc, campania lui Traian Băsescu s-a construit pe două tipuri de contradicții:

1. Contradicția “lider/echipă”. Deși în mod evident principala resursă a campaniei Alianței era persoana lui Traian Băsescu și principalul atu exploatat a fost imaginea sa, totuși o componentă importantă a campaniei pentru București a fost ideea de echipă. Constituită din propunerile sale pentru primăriile de sector ale capitalei, echipa era alcătuită din lideri tineri, unii dintre ei complet necunoscuți, în privința cărora Băsescu “garanta” și cerea cetățenilor un vot de încredere “în alb”. Fără a-și asuma deci distincția logică între campania centrată pe lider și campania construită pe echipă, Băsescu a insistat asupra ambelor direcții, îmbinându-le cu succes.
2. Contradicția campaniilor simultane. Conștient de nevoia de a capta electoratul printr-un mesaj grav, dar în același timp de a-și reconfirma stilul consacrat (definit printr-o comunicare « colorată », inedită, cu accente amuzante și surprinzătoare), Băsescu a recurs la un dublu limbaj, caracterizat prin agresivitate și elemente de culoare în produsele de campanie, dar în același timp seriozitate și chiar diplomație în emisiunile televizate și unele clipuri electorale. Astfel, materialele de campanie ale liderului Alianței a fost toate marcate de simbolul «ardeiului», un desen menit să reprezinte principala sa calitate, aceea de incomodare a sistemului. În același timp însă, materialele video dar și discursul său la TV au fost dominate de mesaje referitoare la viitoarele sale proiecte pentru capitală, tehnice, aplicate și foarte concrete. Chiar și în confruntările directe cu principalii contracandidați, Băsescu și-a asumat o postură dominantă, diplomatică, pe alocuri conciliantă, refuzând cu orice preț să inițieze conflicte.

Un alt element de risc inclus în logica de campanie a fost plusarea, prin cerința adresată electoratului de a acorda votul nu numai lui, ci și echipei sale (primarii de sector și consiliul local). Cu un slogan deosebit de curajos «Totul sau nimic», Băsescu a adresat bucureștenilor cerința expresă de a-i oferi toate instrumentele acțiunii administrative eficiente: «Singur fac mult. Cu un consiliu fac Totul». Ineditul situației constă, desigur, în faptul că un candidat cere, în loc să ofere, ceea ce în mod normal în politică este o strategie perdantă; nu am avut însă de a face cu un candidat normal și nici cu o situație normală: cel care făcea un asemenea gest fără precedent era un personaj de mare popularitate, lipsit de un rival puternic în această cursă, beneficiind de circumstanțe politice excepționale.

Rivalul care nu s-a ridicat la înălțimea sa – Mircea Geoană – nici nu a fost, de altfel, tratat de candidatul Alianței ca un rival real. Ministru de Externe în funcție, venind cu o cotă de încredere ridicată, dar neprobată niciodată prin vot și perceput pozitiv numai prin prisma expertizei sale diplomatice, Geoană a fost depășit de această cursă electorală iar Băsescu a folosit în acest sens o strategie inteligentă: nu lupta deschisă, ci ignorarea sa ca adversar. El i-a dedicat chiar o linie de comunicare în campanie, prin clipuri TV și afișe, mesajul principal fiind acela că Geoană este inadecvat funcției de primar, locul său fiind în diplomație.

–       Bătălia de la București: candidatul Mircea Geoană

Intrarea în cursa pentru primăria Capitalei, în ultimul moment, a popularului ministru de externe Mircea Geoană, deși a constituit un gest surprinzător prin care partidul de guvernământ spera să spargă monopolul de simpatie acumulat de Traian Băsescu, s-a dovedit o mișcare necâștigătoare. Sondajele de dinainte de momentul alegerilor au arătat că Traian Băsescu va câștiga din primul tur, lucru confirmat de rezultatul final al votului.

Principala vulnerabilitate a lui Mircea Geoană a contituit-o faptul că nu a fost considerat un lider potrivit pentru conducerea problemelor primăriei. Asocierea puternică a imaginii sale cu problematica politicii externe a favorizat campania negativă a adversarului său care a insistat pe faptul că un ministrul de externe nu se pricepe să conducă administrația unui mare oraș. În plus, nici candidatul Mircea Geoană nu a reușit să convingă alegătorii că își dorește cu adevărat funcția de primar.

Faptul că Geoană a intrat târziu în cursă s-a văzut mai ales în campania improvizată, nepersonalizată și neconvingătoare.

Produsele de advertising, deși bine concepute din punct de vedere tehnic, au fost insuficient elaborate și diversificate ca mesaj. Ele nu au transmis elemente de fond, un proiect al candidatului Mircea Geoană pentru București, spre deosebire de candidatul Alianței PNL – PD care a tramis prin spoturi radio, video prin machete de presă un mesaj puternic legat de proiectele sale pentru București.

Campania lui Mircea Geoană nu s-a remarcat prin nici o pată de culoare și a apelat prea puțin la mijloace de comunicare neconvențiale. Prin comparație, campania lui Traian Băsescu a fost mult mai dinamică și a punctat prin utlizarea puternică a internetului, unde a deținut practic monopolul, captând astfel simpatia tinerilor.

–       Bătălia de la București: alți candidați

În afară de principalii competitori pentru primăria Capitalei României, au intrat în cursă mai mulți candidați fără șansă. Aceștia au avut un rol important în decredibilizarea lui Mircea Geoană. Astfel, în loc să-și concentreze atacurile la adresa primarului în funcție – Traian Băsescu, cel care reprezenta puterea în administrația Bucureștiului, au preferat să-și îndrepte tirurile înspre Mircea Geoană. Explicația este simplă. Mircea Geoană era candidatul partidului de guvernământ, scopul celorlalți concurenți nefiind acela de a obține puncte în bătălia pentru primărie, ci de a provoca un număr cât mai mare de daune imaginii generale a partidului aflat la putere. Acesta a reprezentat un alt argument al faptului că bătălia electorală de la București a fost folosită în vederea influențării votului anti-PSD la nivelul întregii țări.

–       Celelalte partide au avut campanii foarte slabe

În afara PSD și a Alianței PNL-PD, celelalte partide au avut campanii simple și chiar destul de slabe din punct de vedere profesional. UDMR, formațiunea minorității maghiare, a avut o prestație profesionistă în zonele sale de interes, dar fără mare vizibilitate în restul țării. Majoritatea celorlalte partide au arătat că, fără sprijin de specialitate, campaniile electorale chiar și la nivel mic nu au mare succes. Lipsa unor campanii de calitate nu a însemnat însă și absența rezultatelor. Un exemplu poate fi cel al PUR, care a avut rezultate relativ bune în multe zone, deși campania sa în sine a fost chiar comică (au existat materiale promoționale de tip comercial ieftin, care sugerau atât lipsă de inspirație cât și lipsă de adecvare). Succesul PUR a fost mai degrabă rezultatul unei decizii de strategie, prin susținerea unui mesaj dur împotriva PSD, dar pe o linie de centru (și nu de dreapta). S-a captat astfel un electorat nemulțumit de partidul de guvernământ, care nu ar fi fost dispus să meargă în zona dreptei. Cea mai mare victorie a PUR a fost cea din orașul Bacău, controlat ani de zile de un lider PSD (dar care, prin aroganță și lipsă de respect, și-a îndepărtat electoratul).