În cazul organizării de alegeri anticipate, contează în mod decisiv modul în care acestea sunt percepute de către electorat. În acest fel, trebuie nuanţat rezultatul sondajelor care arată că majoritatea populaţiei se pronunţă împotriva organizării de alegeri anticipate. Alegerile anticipate sunt relevante prin semnificaţia pe care o transmit opiniei publice. Astfel, în România anului 2005, s-a încercat impunerea a două variante, fiecare servind intereselor celor două forţe politice majore:
– Varianta Alianţei: “Alegerile anticipate sunt un mijloc prin care victoria Alianţei şi a lui Traian Băsescu din alegeri poate fi operaţionalizată mai bine într-o formulă majoritară mai confortabilă.” În acest fel, Alianţa nu ar mai putea spune că are obstacole în punerea în practică a reformelor sale, iar majoritatea votanţilor ar avea garanţia respectării voinţei lor
– Varianta PSD: “Alegerile anticipate sunt o soluţie artificială, prin care Alianţa încearcă să prelungească efectul pozitiv al alegerilor şi prin care evită să îşi asume în mod concret actul guvernării. Pentru Alianţă, alegerile anticipate sunt doar un mijloc pentru putere de a modifica sensul votului din 2004, care indica un anumit echilibru al partidelor, care trebuie menţinut şi în continuare.”
Pe parcursul primei părţi a anului, chiar dacă sondajele au indicat permanent o anumită reticenţă faţă de organizarea de anticipate, opinia publică a părut că receptează ca fiind mai legitimă prima variantă decât cea de-a doua. Şi asta pentru că guvernarea nu a oferit exemple concrete şi grave ale lipsei sale de eficienţă. În acest context, era foarte posibil ca, în situaţia organizării de alegeri anticipate, Alianţa să poată obţine sprijinul majoritar pe care şi-l dorea, indiferent dacă o parte dintre votanţii săi virtuali nu erau de acord cu organizarea de anticipate.
Primul motiv concret anunţat al alegerilor anticipate (cel legat de Curtea Constituţională) a fost prezentat opiniei publice într-o formulă foarte puţin credibilă.
Această realitate pare să se schimbe însă în această perioadă, iar faptul nu este luat în considerare de strategii Alianţei (care mizează în continuare pe forţarea de anticipate în următoarele luni) [1].
Schimbarea de percepţie are la bază exemplele de guvernare deficitară oferite atât de Executiv, cât şi de Traian Băsescu (în special cu ocazia crizei inundaţiilor). Pe acest fond, continuat ulterior şi cu alte incoerenţe (politicile sociale, politicile fiscale etc), e foarte probabil ca opinia publică să îşi facă o cu totul altă percepţie asupra rolului unor alegeri anticipate (independent de efortul puterii de a populariza un motiv care să îi sprijine realegerea). Iar această percepţie nouă nu trebuie să fie neapărat identică cu cea susţinută de PSD, mai ales că nici acest partid nu reuşeşte credibil să îşi refacă legătura cu electoratul, şi cu societatea în general, după convulsiile generate de propriul congres.
E foarte posibil ca noua percepţie să confirme lipsa totală de încredere în clasa politică şi în special în partidele de la putere. Până acum, se părea că Alianţa doreşte să simuleze o criză pentru a declanşa anticipatele (urmând să explice mai clar acest mecanism, aşa cum se întâmplă acum în Germania, unde demersul lui Schroeder e acceptat de propriii susţinători). Acum însă, din cauza dificultăţilor interne apărute (respectiv, rezistenţa lui Călin Popescu Tăriceanu), lideri din Alianţă par a pregăti declanşarea unei crize reale, care să arate că actuala formulă nu mai poate guverna România.
Marele risc este ca această impresie să fie resimţită mult mai acut de populaţie, într-o manieră similară cu cea experimentată acum câţiva ani în Franţa, unde dreapta lui Chirac a pierdut alegerile anticipate pe care le-a provocat pentru a câştiga mai multe mandate).
Calculele actuale (dezvoltate în presă) arată că se pregăteşte organizarea de anticipate până la finalul anului (în jurul Crăciunului).
Cert este că, la acel moment, puterea se va prezenta în faţa opiniei publice cu imaginea unui an ratat.
Este vorba de un bilanţ negativ aproape la toate nivelurile:
- economic, indicatorii vor fi mai scăzuţi;
- fiscal, vor exista impozite mai mari şi mai complicate pentru majoritatea populaţiei;
- social, situaţia multor categorii de populaţie va fi înrăutăţită, în special în ceea ce îi priveşte pe pensionari şi pe agricultori;
- vor exista multe situaţii nerezolvate, ca urmare a problemelor apărute în acest an, de tipul inundaţiilor;
- integrarea europeană va fi aproape de amânare, ca urmare a depăşirii constante a calendarelor asumate de actualul guvern;
- iar imaginea generală a coaliţiei şi a Alianţei va fi una dominată de instabilitate şi de crize.
Prin urmare, reprezentanţii Alianţei s-ar putea să fie şocaţi de atitudinea unei populaţii care îşi va face propriul bilanţ. Singurii care mai pot avea o părere favorabilă faţă de Alianţă vor fi susţinătorii din nucleul dur al acestei formaţiuni, care sunt în continuare motivaţi de dorinţa anihilării PSD.
E posibil însă ca numărul acestora să fie total insuficient pentru a genera o majoritate confortabilă pentru ca Alianţa să guverneze singură. In cazul în care rezultatul unor astfel de alegeri ar repeta, în linii mari, rezultatele scrutinului de anul trecut, e foarte posibil ca impresia de eşec să fie atribuită total Alianţei şi, mai grav, preşedintelui Băsescu (acesta fiind delegitimat puternic în ceea ce priveşte demersurile sale).
Pe această tendinţă, se poate previziona că organizarea de alegeri anticipate în acest an ar putea duce la schimbarea sensului guvernării.
Această schimbare nu are cum să implice rămânerea Alianţei la vârf, decât într-o formulă de uniune naţională, alături de duşmanul PSD. Altfel, e foarte probabil ca tendinţele actuale (amplificate de crizele din ultima lună) să indice inclusiv o posibilă revenire la putere a PSD, alături de o eventuală ascensiune a unor curente extremiste (fie pe filiera PRM, fie pe o linie discursivă total nouă, aşa cum s-a întâmplat recent în Bulgaria).
CONCLUZIE
Toate acestea sugerează că, dacă se ignoră modul în care populaţia îşi defineşte imaginea anticipatelor, se poate pierde legătura cu un electorat absolut necesar în cazul organizării de alegeri.
Populaţia (chiar în lipsa unei culturi politice de tip democratic), este dominată în prezent de două tipuri majore de presiuni: nevoia de stabilitate şi de eficienţă a guvernării în sensul creşterii nivelului de trai şi, respectiv, nevoia de curăţenie morală a clasei politice, rejectată deja în majoritatea sa.
Contrar a ceea ce se considera in prezent, nu există două Românii distincte, separate pe aceste tipuri de obiective şi angrenate într-o competiţie din care poate câştiga una sau alta, ci există două Românii întrepătrunse şi în care aceste două nevoi se conjugă într-un imperativ compozit.
În acest moment nu se conturează un răspuns complet din partea nici unei forţe politice la acest imperativ. Ceea ce face ca răspunsul populaţiei la eventualul apel la anticipate să fie mai mult decat imprevizibil.
[1] E posibila si o exceptie, dar care este discutabila: aceea ca Traian Basescu sa forteze anticipatele pentru a genera, independent de vointa reala a PNL si PD, iesirea acestor partide de la guvernare. Pentru el personal, ar fi foarte utila recoagularea acestor partide in opozitie si transformarea lor in sprijin pentru castigarea unui nou mandat peste patru ani.
