Motivele înfrângerii socialiste
Rezultatul alegerilor din Portugalia nu a consemnat dinamici electorale neaşteptate – eşecul socialiştilor în alegeri, în urma introducerii măsurilor de austeritate şi a solicitării ajutorului financiar din partea creditorilor internaţionali pentru prevenirea prăbuşirii economiei naţionale au constituit principalele motive ale înfrângerii suferite în alegerile din luna iunie. Asocierea socialiştilor cu gestionarea nefavorabilă a efectelor crizei economice şi perspectiva introducerii unor măsuri mai dure de austeritate explică în linii mari cursul evenimentelor: criza guvernamentală care a declanşat procesul alegerilor anticipate a rezultat tocmai din imposibilitatea adoptării unui pachet de măsuri de austeritate (condiţie pentru aprobarea împrumutului european); practic, în afară de socialişti, celelalte patru partide parlamentare au votat în bloc împotriva pachetului pentru a provoca prăbuşirea Executivului şi implicit alegerile anticipate, dar şi pentru a atrage capital electoral.
Concomitent, implicarea fostului premier în mai multe scandaluri de corupţie (unele având în centru posibila derogare de la normele de protecţie a mediului în favoarea unor firme conduse de membri ai propriei familii) au contat semnificativ în confruntarea electorală. De asemenea, încercarea de depăşire a clivajului stânga-dreapta (prin includerea în cabinet a mai multor independenţi, precum şi a fondatorului Partidului Popular) după alegerile din 2005 extrem de polarizate (în care Partidul Socialist a reuşit să obţină, pentru prima oară în istorie, o majoritate absolută în Parlament) pare a fi avut efecte neaşteptate. „Mitul” tehnocratului orientat în activitatea sa de considerente profesionale şi nu ideologice, discursul neutru în raport cu economia (dublat de introducerea unor măsuri neo-liberale) au apărut drept concesii iraţionale făcute de un premier ales de un electorat de stânga din ce în ce mai radical. Această abordare a limitat şi anvergura ideologică a cabinetului, şi coerenţa politicilor sale şi nici nu a produs rezultatele economice scontate (eşafodajul de legitimare al întregului cabinet de specialişti-economişti).
Dinamica electorală
Din punct de vedere al rezultatelor, Social-Democraţii portughezi (membri ai PPE) au obţinut 38,65% din voturi (104 mandate, 27 în plus faţă de scrutinul precedent), în timp ce Socialiştii au obţinut doar 28% din sufragii (74 de mandate, 23 mai puţin faţă de scrutinul anterior). Practic scăderea Socialiştilor în topul preferinţelor electorale a fost capitalizată de Social-Democraţi. Partidul Popular (al doilea partid de centru-dreapta din Portugalia) şi-a menţinut în linii mari poziţia obţinută în alegerile precedente (11,7% din voturi, 24 de mandate, cu trei mai mult faţă de alegerile anterioare). Tot constantă este şi poziţia Coaliţiei Uniunii Democratice (alianţa dintre verzi şi Partidul Comunist), cu aproximativ 8% din voturile exprimate (şi 16 mandate, cu unul în plus faţă de scrutinul de acum doi ani). Blocul de stânga însă, a treia formaţiune de stânga, a obţinut doar 8 mandate (jumătate din numărul de mandate câştigate în 2009) şi 5,17% din sufragii.
Ceea ce este relevant însă este că dinamica erodării guvernării socialiste nu se suprapune perfect peste dinamica adiacentă a crizei economice. Dacă este adevărat că efectele majore (resimţite anul trecut şi anul acesta) au determinat în mare parte pierderea socialiştilor, trebuie observat că scăderea performanţei lor electorale nu a fost nici abruptă şi nici simultană efectelor celor mai acute ale crizei; dimpotrivă, ea pare mai accelerată în perioada ce precede criza economică: 17% într-un interval de 6 ani (2005-2011), 9% între 2005 şi 2009 şi doar 8% în ultimii doi.
Interpretări adiacente
La prima vedere, rezultatul alegerilor arată o scădere a votului pentru socialişti aferentă erodării partidului aflat la guvernare şi gestionării ineficiente a crizei economice. Pe de altă parte, rezultatele nefavorabile obţinute de stânga pot fi explicate şi prin divizarea extremă a spectrului politic portughez (care nu este însă doar un atribut al stângii – Partidul Social Democrat este mai mult un „partid de putere”, care regrupează mai multe facţiuni cu viziuni extrem de divergente, de la o minoră aripă social-democrată în sens clasic, la viziunea de centru-dreapta numită „social-democraţia portugheză”, apărută ca reacţie la dictatură în anii ’60, până la grupări naţional-populiste cu discurs euro-sceptic şi anti-imigraţionist). Cele trei formaţiuni aflate la stânga spectrului politic sunt de fapt şase (socialiştii, comuniştii aliaţi cu verzii, în timp ce blocul de stânga grupează două partide troţkiste şi o uniune de stânga), între care relaţiile nu sunt neapărat cordiale (mai ales între cele două blocuri minore). Unul dintre reproşurile majore aduse este că menţinerea unei discipline restrictive în interiorul partidului a limitat democraţia şi transparenţa. Există o senzaţie puternică de centralizare birocratică în interiorul partidelor de stânga (în care organizarea şi birocraţia partinică limitează semnificativ participarea membrilor la viaţa partidelor).
În acelaşi timp, una dintre principalele probleme structurale cu care se confruntă Portugalia este reprezentată de succesul parţial al procesului de integrare europeană. Unul dintre participanţii majori la absorbţia fondurilor comunitare, Portugalia a reuşit crearea unei infrastructuri solide, care nu a determinat însă, în ciuda aşteptărilor, o creştere economică aferentă: deşi numărul de lucrări publice şi de infrastructură (drumuri, poduri, centre culturale, teatre, săli de spectacil, stadioane, aproape în fiecare localitate semnificativă) este extrem de ridicat, investiţiile din mediul privat nu au crescut; dimpotrivă, industria uşoară, principala contributoare la PIB a fost afectată major de extinderea spre Est a UE, iar construcţiile, principalul beneficiar al fondurilor europene, trebuie să facă faţă consecinţelor saturării investiţiilor în infrastructură.
Sursa foto: euronews.net
