Continuăm în acest raport demersurile legate de analiza performanţei instituţionale realizate în volumul “12.XII Revoluţia portocalie în România”, publicat la începutul acestui an sub semnătura mai multor cercetători ai Institutului PRO. Această analiză am axat-o exclusiv pe o singură instituţie – Preşedinţia României. Preşedintele, ca parte a executivului, reprezintă una din puterile statului (împărţind atribuţiile executive cu Guvernul). Unul din scopurile acestei analize este acela de a compara comportamentul instituţional cu cel imagologic, pentru a vedea în ce măsură etichetele impuse la nivelul opiniei publice au acoperire în actul administrativ.
Evaluarea conţine exclusiv dimensiunea cantitativă a activităţii instituţiei prezidenţiale. Ea derivă, în mod evident, din caracteristicile politice şi personale ale celor care ocupă această funcţie şi, prin urmare, oferă indicii interesante asupra capacităţii de a efectua acte de guvernare. Se va vedea, din măsurările de mai jos, în ce măsură preşedintele actual a dat o dimensiune proprie activităţii sale instituţionale, conturând un profil aparte spectrului decretelor pe care le-a semnat. Acest profil este util de cunoscut, mai ales că el vine în completarea imaginii pe care preşedintele şi-a creat-o de-a lungul primei părţi a mandatului său. Sperăm ca acest demers analitic să ajute la încadrarea mai corectă a performanţei politice şi instituţionale a actorilor în cauză (preşedintele, în cazul de faţă).
Distribuţia de mai sus este spectaculoasă prin zonele care conturează cel mai clar profilurile celor trei preşedinţi. Remarcăm că, în linii mari, cei trei preşedinţi au o distribuţie relativ similară pe zonele de activitate, cu câteva mici, dar notabile, excepţii. Echilibrul indică o anumită inerţie instituţională şi o specificitate a funcţiei. Excepţiile sunt însă importante. Ele se remarcă în special în comparaţia dintre actualul preşedinte, Traian Băsescu, şi fostul preşedinte Ion Iliescu. Băsescu e mult mai preocupat de zona schimbărilor: în justiţie şi în structurile militare. Iliescu era mai preocupat de promulgarea legilor (păstrând un activism redus în alte domenii). Aceasta îi contura un profil neimplicat, oarecum distant, cu multe conotaţii simbolice. Aceste diferenţieri devin şi mai clare dacă privim graficul de mai jos, în care vedem o împărţire a domeniilor ca proporţii din totalul propriilor decrete emise. Astfel, remarcăm foarte clar de ce a fost dominat fiecare mandat în parte, cel puţin în primele 15 luni. Emil Constantinescu a promulgat legi şi a dat decoraţii; Ion Iliescu a promulgat legi şi a activat mărunt în celelalte zone; Traian Băsescu a schimbat procurori şi judecători, a promulgat legi şi a promovat şi a trecut în rezervă ofiţeri din armată şi/sau poliţie.
Acest grafic ne evidenţiază legătura directă dintre numărul de decrete promulgate şi numărul de legi votate de Parlament. El poate funcţiona ca scuză pentru lipsa de performanţă a preşedintelui Băsescu la acest capitol. El indică însă un regres care va trebui luat în considerare în perioada următoare. Conform discursului prezidenţial de la începutul mandatului, preşedintele Băsescu urma să se implice pentru a eficientiza activitatea majorităţii parlamentare. Conform discursului preluat pe parcursul mandatului, preşedintele urma să se disocieze de clasa politică ineficientă şi, clamând „democraţia eficientă”, să solicite reforme care să întărească puterea factorilor mai activi (precum preşedinţia, spre exemplu).
Studiul integral – aici
