Se acumuleaza tot mai multe semnale legate de lipsa de coerenta din actul de guvernare. Pe de o parte, ea reflecta dezbaterea temelor in mod transparent, in premiera pentru ultimii ani. Pe de alta parte, se reflecta absenta unei stratregii coerente a actului de guvernare, axat prioritar pe reactii si mai putin pe proiecte proprii.

Exemple de semnale:

1. Nu exista proiectii institutionale referitoare la construirea rapida a autostrazilor de pe coridorul IV

2. Strategia fiscala a Romaniei este nefinalizata

3. Romania nu reuseste inca sa utilizeze mai mult de 20% din fondurile europene la care are acces

4. Remanierea nu a fost insotita si de o restructurare, desi initial s-a sugerat ca e nevoie si de o astfel de masura

Devine tot mai clar, pe fondul schimbărilor recente de la guvern, că nu există la nivelul Alianţei şi al coaliţiei o strategie coerentă privind punerea in aplicare a proiectelor asumate.

Absenţa strategiei este relevată în aproape toate domeniile punctuale, dar mai ales în ceea ce priveşte comportamentul ca ansamblu al guvernării.

Singura preocupare majoră a puterii este reactivitatea faţă de semnalele primite, în specia din partea mass-media. În acest domeniu, structura executivă este experimentată şi reacţionează relativ coerent (indiferent dacă aceste reacţii sunt corecte sau nu).

Nevoia unei viziuni strategice se referă în special la capacitatea guvernului de a proiecta, susţine, implementa şi evalua politici publice.

Acest mecanism este absolut necesar în special în perspectiva integrării europene, deoarece oferă societăţii o anumită predictibilitate şi permite mediilor care depind de activitatea guvernului (mediului de afaceri spre exemplu) o imagine mult mai coerentă cu privire la perspectivele pe termen mediu şi lung.

Absenţa acestei viziuni strategice este un element comun al tuturor guvernelor de până acum, dar principala presiune s-a regăsit asupra ultimelor două guverne (datorită apropierii tot mai accentuate de integrarea europeană).

Nici cabinetul Năstase şi nici cabinetul Tăriceanu nu au pus în prim-plan nevoia unei proiectări strategice a actului de guvernare.

Şi nu este vorba doar de proiectarea unor direcţii de dezvoltare (zona în care s-a afirmat cel mai mult fostul preşedinte Ion Iliescu, prin strategiile sale de dezvoltare pe termen lung), ci mai ales de capacitatea ministerelor de a performa în sine, într-o viziune integrată. Ambele cabinete au pus în prim-plan preocupările de imagine, faţă de care s-au raportat şi principalele măsuri politice (spre exemplu, remanierile au fost mereu doar mijloace de imagine şi foarte puţin pretext de eficientizare a structurilor, prin elemente de restructurare).

În actualul cabinet, cauza principală a absenţei unei viziuni strategice derivă din modul politic în care a fost proiectată guvernarea (axată în special pe relaţiile dintre persoane şi partide, şi mai puţin pe relaţia dintre funcţionalităţi şi resurse).

În cabinetul Năstase, cauza absenţei strategiei ţinea mai degrabă de lipsa de preocupare pe fond pentru reforme şi tratarea acestora mai mult ca inputuri venite dinspre UE şi la care trebuia să se răspundă. Ca dovadă, unul dintre puţinele mecanisme eficiente ale fostului guvern era tocmai relaţia cu UE, prin care se făceau schimburi de informaţii referitoare la cerinţele UE şi, respectiv, la răspunsurile guvernului.

Cauza reală a unei absenţe de viziune derivă, cel mai probabil, din modul în care sunt construite partidele politice româneşti: este vorba de tratarea câştigării puterii ca scop şi nu ca mijloc pentru guvernare. Guvernarea nu este percepută ca necesitate de implementare a unor presiuni sociale, ci ca modalitate de afirmare a propriei puteri şi, mai ales, a propriei imagini.

În perspectivă, dificultatea cea mai mare legată de absenţa unei construcţii strategice se va evidenţia cel mai mult în ratarea unor oportunităţi foarte mari legate de finanţările europene. Existenţa unei strategii ar permite structurilor statului (la nivel central şi local) să profite la maximum de fondurile europene care devin tot mai uşor de accesat, pentru realizarea de proiecte necesare modernizării. Absenţa strategiilor conduce însă la o viziune centralizată şi ineficientă referitoare la aceste proiecte (care sunt atât elaborate cât şi implementate doar pe baza exercitării unei voinţe politice de la centru).

***

E posibil ca pierderea constantă de fonduri europene să conducă la necesitatea unei schimbări de atitudine. Aceasta este însă greu de crezut că se poate realiza fără o schimbare de atitudine faţă de activitatea politică în general.

Iar aceasta este mult mai dificil de realizat fără o reformă politică reală, care să nu se limiteze doar la votul uninominal sau la schimbări de legislaţie în funcţie de interese personale.

Persoane de interes:    Adrian Năstase    Călin Popescu Tăriceanu   

Administratorul