Conceptul de economie socială
Economia socială defineşte în mod tradiţional al treilea sector al economiei, după cel guvernamental şi cel privat. Acest al treilea sector cuprinde activitatea desfăşurată de cooperative, asociaţii non-profit sau actori caritabili.
În teorie, nişa întreprinderilor sau a actorilor din cadrul sectorului economiei sociale vizează serviciile care nu fac direct obiectul politicilor publice, sau cel al activităţilor lucrative, desfăşurate de actori economici privaţi pentru obţinerea de profit.
O serie de diferenţe pot fi observate între tipurile de organizaţii care sunt cuprinse în această categorie – se poate discuta astfel despre organizaţii non-guvernamentale (grup de actori definit de autonomia sa în raport cu statul), precum şi despre organizaţii non-profit (indiferent de natura economică a activităţilor întreprinse)[1]. În termeni legali, ele beneficiază de consacrare în legislaţia mai multor state europene – întreprinderi cu scopuri sociale (Belgia), cooperative sociale (Italia), întreprinderi care servesc interesul general (Franţa), fiind responsabile pentru 10% din locurile de muncă oferite la nivel european[2], generând 4% din PIB-ul UE 27 şi cuprinzând jumătate dintre cetăţenii UE[3]. La nivelul Uniunii Europene, economia socială numără aproximativ 2 milioane de întreprinderi, cu 11 milioane de angajaţi, 70% în asociaţii non-profit, 26% în cooperative şi 3% în mutualităţi, economia socială fiind prezentă în sectorul bancar, asigurări, agricultură, comerţ, sănătate[4].
Datele cu privire la România arată însă un nivel mult mai redus al impactului economiei sociale. În 2012, numai 1,)% din totalul angajaţilor lucrau în organizaţii ale economiei sociale, o creştere totuşi faţă de 2011 (1,75%) şi 2010 (1,7%)[5].
Cadrul legal şi instituţional
Ca privire de ansamblu, trebuie remarcat că neclarităţile conceptuale în definirea economie sociale sunt reflectate şi de formulele legislativ-instituţionale româneşti, unde, în afară de diferenţele consemnate anterior, poate fi observată tendinţa de tratare a economiei sociale drept instrument necesar realizării unor politici publice sau, drept corolar al conceptului de economie socială de piaţă[1].
Prima formă de reglementare a unor activităţi circumscrise sferei economiei sociale este reprezentată de Legea 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit, care abroga Decretul-lege nr.67/1990 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi de credit. Este important de notat că dispoziţiile legii (la fel ca şi cele ale actului ce a înlocuit documentul din 1996 – Legea 1/2005 privind organizarea şi funcționarea cooperației) nu fac nicio referire la conceptul de economie socială precum şi la valenţele sociale ale activităţilor cooperatiste.
Importanţa cooperativelor este reliefată şi de faptul că la nivelul Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism funcţionează un Consiliu Consultativ al Cooperaţiei. Se pot face observaţii cu privire la legitimitatea funcţionării acestuia în raport cu o instituţie ale cărei obiective sunt centrate pe sprijinirea unor actori privaţi – nu toate întreprinderile sociale sunt IMM-uri și nu toate IMM-urile sunt întreprinderi sociale. Natura şi obiectivele acţunilor întreprinse stabilesc această diferenţă.
[1] Steffen Mau (2003), Moral Economy of Welfare States, Routledge. p. 74.
[1] Mark Bevir (2007), Encyclopedia of Governance, Sage Publications, pp. 617-621
[2] Conferinţa Europeană Permanentă a Cooperativelor, Mutualităţilor, Asociaţiilor şi Fundaţiilor, (2002)Carta Economiei Sociale Europene, p1. Disponibilă lahttp://www.socialeconomy.eu.org/IMG/pdf/2007_08_20_EN_charte-2.pdf
[3] Comitetul Economic şi Social European, The Social Economy in the European Union, p. 18, disponibil la http://www.eesc.europa.eu/resources/docs/qe-30-12-790-en-c.pdf
[4] http://ec.europa.eu/enterprise/policies/sme/promoting-entrepreneurship/social-economy/
[5]Date din bilanţurile contabile ale OES 2012 (REGIS) al Institutului Naţional de Statistică, extrase şi furnizate de către Centrul Naţional de Pregătire în Statistică (CNPS) din cadrul Institutului Naţional de Statistică; prelucrate FDSC – IES, apud. Cristian Barna (2014), Atlasul economiei sociale în România, p. 14, disponibil la http://www.fdsc.ro/library/files/atlas_economie_sociala.pdf
