Unul dintre efectele cele mai ciudate care se manifesta in sistemul politic romanesc este cel al transpunerii unor conditionalitati personale asupra functionarii institutionale. Sa fiu mai clar. Politica romaneasca a impus, in acesti ani, o paradigma considerata periculoasa – personalizarea vietii publice. Institutiile functioneaza doar in ritmul si coordonatele dictate zilnic de sefi, fara preocupare pentru generarea unor mecanisme si a unor automatisme.

Personalizarea a insemnat aducerea in functii de conducere a unor oameni care ofera imaginea unor tipi capabili, puternici, apti sa traga dupa ei un intreg sistem. Fenomenul a fost stimulat de media, dar si de o populatie care a fost obisnuita (de altii) sa prefere oamenii care pot da impresia de capacitate personala nemasurata. In consecinta, s-a ajuns la o responsabilizare majora a liderilor si la o scadere a presiunii pe celelalte functii, pe aspectele mai putin centrale ale sistemelor.

Prin aceasta personalizare insa, apar si fenomene secundare, poate mai putin studiate pana acum. Este vorba, de pilda, de suprasolicitarea liderilor ca forme de suprasolicitare a sistemelor. Fiindca oamenii ajung sa aiba asteptari „personalizate” de la institutii, in timp si-au format si scuze de acelasi tip pentru lipsa de functionalitate. Iar cea mai grava este aceea de a proteja un lider, care in anumite domenii este foarte vizibil, de raspunderea pe care o poarta pentru alte domenii mai putin vizibile.

Exemple: cum sa il tragem la raspundere pe primarul Videanu pentru nerezolvarea problemei canalizarii, cata vreme el a demarat atatea proiecte legate de refacerea drumurilor? Cum poate fi vinovat Mircea Geoana de disparitia PSD din zona discursului social, cand el e preocupat de curatenie interna? Sau cum poate fi blamat presedintele Basescu pentru nemultumirea populatiei in legatura cu nivelul de trai, cand el se implica atat de puternic in problemele din Liban? Intr-adevar, nu poti sa ceri unui om sa faca foarte multe lucruri in acelasi timp. E inuman. Nimeni dintre noi, la serviciu, nu am vrea sa fim in aceeasi situatie. Cata vreme poti fi ocupat efectiv doar pe anumite zone, nu poti sa asiguri o functionare foarte buna si pe alte zone.

Asa poate fi interpretata diferenta de atitudine dintre analisti, comentatori si politicieni, pe de o parte, si populatie, pe de alta parte, fata de prestatia din ultima perioada a presedintelui Basescu. Presedintele e criticat de cei din spatiul public, dar aceasta critica nu este, deocamdata, impartasita si de restul populatiei. Unul dintre motive este tocmai acela ca populatia si-a format o formula proprie de evaluare a performantei prezidentiale, iar aceasta nu se refera aproape niciodata la capacitatea presedintelui de a derula mai multe proiecte concomitent.

Analizand o institutie ca pe o persoana, putem intelege mai bine de unde apare preocuparea pentru controlarea agendei publice. Presedintele dicteaza care sunt lucrurile care il preocupa, iar guvernul trebuie sa se conformeze, abandonand celelalte teme de care se ocupa. Se ignora insa un element esential – o institutie exista, printre altele, pentru a putea desfasura mai multe activitati decat poate un singur om. O institutie (chiar si cea prezidentiala) nu este formata doar din seful ei, ci dintr-un intreg aparat, uneori chiar supradimensionat. Care e insa rostul acestor aparate daca sefului institutiei ii este suficient un consilier de imagine care sa il invete cum sa vorbeasca poporului despre propria activitate?

Romanii gresesc enorm daca accepta ca regula generala aceasta atitudine fata de politicieni. Acestia din urma nu sunt pusi in functiile lor de reprezentare pentru a perpetua mecanisme comune. Oamenii isi deleaga puterea de a decide tocmai pentru ca nu au nici timp, nici resurse si nici pregatire pentru a se ocupa de mai multe probleme simultan. Cui ofera ei aceasta putere? Daca ne luam dupa situatia din Romania de azi, unor politicieni care se declara si ei suprasolicitati. Teoretic, politicienii ar trebui sa fie expresii ale unor institutii, si nu invers. Presedintele Romaniei este, conform Constitutiei, reprezentantul statului roman. Iar statul este o suma de institutii, care au si resursele, si capacitatea de a administra agende multiple.

Prin urmare, este foarte legitim sa cerem presedintelui performanta la toate nivelurile, nu doar in zonele pe care singur si le defineste ca fiind prioritare. La fel se poate vorbi si de premier, de primari, de sefi de consilii judetene etc. In Marea Britanie, spre exemplu, hulitul premier Tony Blair a avut pe agenda in ultimele zile, pe langa mesajele despre situatia din Liban, preocupari ample despre reducerea saraciei in Africa, o campanie de insanatosire publica in Anglia sau mesaje despre cresterea ajutoarelor sociale in diverse localitati. Nimeni din presa nu s-a intrebat cum poate un singur om sa gestioneze atatea probleme. Fiind obisnuiti cu sisteme care sunt platite sa se ocupe de mai multe prioritati in acelasi timp, britanicii nu se raporteaza la institutii ca la reflexii ale liderilor. La noi insa, daca ii cerem unui politician sa faca si altceva, suntem brusc taxati de rea-vointa si de carcoteala.

Vinovati pentru aceasta stare de lucruri nu sunt doar politicienii. Ei nu fac decat sa profite de un mecanism de evaluare care s-a creat si cu sprijinul presei, al societatii civile si al „specialistilor”. Timp de mai multi ani, sondajele de opinie au contribuit la aducerea in prim-plan al solutiilor individuale, ziarele au elogiat prestatiile impresionante ale unor personalitati, iar analistii s-au lasat sedusi de carisma sau banii care sunt in jurul acestor oameni puternici. S-a pierdut din prim-plan un element fundamental – evaluarea performantei unui sistem (iar statul e cel mai mare sistem dintre toate) se face dupa alte criterii decat evaluarea performantei imagologice a unor indivizi.

Fara a cere performanta institutionala, vom avea mereu doar succes individual. Si modele precum Becali, Basescu sau Nati Meir.

Articol publicat si in Ziarul Financiar

Persoane de interes:    Adriean Videanu    Mircea Geoană    Traian Basescu   

Dan Sultanescu
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro