În colegiul din Roman unde candidează Elena Udrea, Liviu Brătescu ar avea 51% din intenţia de vot a celor chestionaţi, în timp ce Elena Udrea ar obţine doar 34% din voturi, cei doi fiind urmaţi de către candidatul PPDD.

Nici fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase nu stă mai bine. În colegiul său, candidatul USL, Paul Dumbrăvan este cotat la 52%, pe când Anastase ar obţine 30%. Din cauza legii electorale, la redistribuire ambele vedete PDL vor ajunge în noul Parlament.

Am cautat la inregistrarile video dar cele mai recente (pentru jurnale) sunt din 11 noiembrie, asadar nimic de ieri. Mai caut dar pana atunci nu pot confirma daca era scris 51% la Suciu.

Pe cotidianul apare Suciu la 51% si un articol mai mare.

Un sondaj CSCI efectuat între 9 şi 12 noiembrie arată că o serie de lideri proeminenţi ai ARD/PDL nu vor câştiga colegiile şi s-ar putea să nu intre în Parlament. La localele din 10 iunie, cercetările CSCI au fost corecte în proporţie covârşitoare

Udrea, Anastase, Blaga, MRU şi Preda stau prost la opţiunea de vot

Cinci lideri proeminenţi ai ARD, consideraţi apriori mari favoriţi în colegiile lor, stau destul de rău într-un prim sondaj efectuat în prima săptămână de campanie. Conform sondajului CSCI, în colegiul 4 Neamţ, Elena Udrea (ARD/PDL) era cotată cu 34% din preferinţele electoratului, în timp ce istoricul Liviu Brătescu (USL/PNL) avea o intenţie de vot de 51%.

Fosta preşedintă a Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase (ARD/PDL) a fost şi ea depăşită la procente de contracandiatul ei, Paul Dumbrăveanu (USL/PNL) în colegiul 11 Deputaţi, care acoperă o parte din municipiul Ploieşti. Liberalul era cotat cu 52%, în timp ce Anastase cu 30%. 

Sondajul CSCI prevesteşte un dezastru pentru Mihai Răzvan Ungureanu (ARD/FC). În colegiul 1 Senat (municipiul Arad), senatorul în funcţie, Ovidiu Marian (USL/PNL) era cotat cu 50%, în timp ce MRU doar cu 29%. Ceva mai „bine” stă colegul său, Vasile Blaga (USL/PDL), în colegiul 3 Senat (Sânnicolau Mare – Jibolia – Deta – Gătaia), unde era cotat cu 35%, dar adversrul său, Matei Suciu (USL/PSD), avea 51%.

Se pare că un adevărat dezastru îl aşteaptă şi pe un alt lider al PDL(ARD). Este vorba de deputatul Cezar Preda, care, în colegiu 7 Deputaţi Buzău (care acoperă o parte din municipiul capitală de judeţ şi 4 comune) era cotat cu 31%, dar contracandidatul său, marcel Ciolacu (USL/PSD) avea 54%.

CSCI nu a greşit nici la locale

Evident vor exista comentarii privind sondajul CSCI referitor la situaţia „vedetelor” ARD/PDL. Se va invoca probabil faptul că CSCI reprezintă un proiect al Fundaţiei Multimedia, care este condusă de sociologul Bogdan Teodorescu, un apropiat al USL. Dar analizând şi alte sondaje ale CSCI, rezultatele nu au vreo legătură cu afinităţile politice ale autorilor. Înainte de alegerile locale, mai precis în perioada 27 mai – 3 iunie 2012, tot aşa, CSCI a efectuat cîteva cercetări în zone în care candidaţii PDL erau superfavoriţi. Cu o singură exepţie. Este vorba de bătălia pentru şefia CJ Suceava, unde „scorul” din sondaj era foarte strâns, două procente în favoarea lui Gheorghe Flutur (PDL), iar la urne s-a înregistrat unalt rezultat tot foarte strâns (sub două procente diferenţă), dar în favoarea candidatului USL.

Rezultate CSCI şi rezultate la vot – 10 iunie

Robert Negoiţă (USL) – Liviu Negoiţă (PDL) – primăria Bucureşti sector 3

55% –  39% (sondaj); 56,47% – 29,26%  (rezultat vot)

Olguţa Vasilecu (USL) – Antonie Solomon (UNPR) – primăria Craiova

45% – 42% (sondaj); 45,60% – 40,89% (rezultat vot)

Iulian Bădescu (USL) – Andrei Volosevici (PDL) – primăria Ploieşti

49% – 43% (sondaj); 45,13% – 43,63% (rezultat vot)

Adrian Ţuţuianu (USL) – Florin Popescu (PDL) – preşedinţia CJ Dâmboviţa

51% – 35% (sondaj); 52,78% – 35,81% (rezultat vot)

Gheorghe Flutur (PDL) – Cătălin Nechifor (USL) – preşedinţia CJ Suceava

44% – 42% (sondaj); 42,46% – 44,22% (rezultat vot)

Ce se va întâmpla pe 9 decembrie în cele 5 colegii cercetate

După cum se poate observa, sondajul de la locale prezentat mai sus a fost efectuat cu o săptămână înainte de scrutin. Sondajul privind alegerile parlamentare a fost efectuat cu aproape o lună înainte scrutinului din 9 decembrie. Evident, pe parcursul campaniei electorale mai pot apărea schimbări în ceea ce priveşte procentele candidaţilor. Foarte rar s-au întâlnit inversări de situaţii, când a fost vorba de diferenţe între 15 şi 20 de procente. O strângere a „scorului”, da, s-a mai întâlnit. Dar şi în situaţia în care se apropie procentele celor din ARD/PDL de procentele USL, sunt discutabile şansele „vedetelor” PDL de a prinde la redistribuire un fotoliu de parlamentar.


Administratorul