Pentru cititorii ZF legatura dintre macroeconomic si politic ar putea parea, in Romania, fortata. Lumea economica are o dinamica proprie si, cu foarte putine exceptii, relatia sa cu politicul este pur intamplatoare. Spre deosebire de alte state dezvoltate, la noi decizia de tip economic nu isi regaseste fundamentul in decizia politica. Politicienii se tem de economie, nu par sa o inteleaga si, ca urmare, prefera sa se limiteze la transmiterea unor mesaje populiste. Cu o presa in cautare de impact cantitativ, cu o elita intelectuala inexplicabil de pasiva si de neinteresata, absenta din dezbaterea publica a unor teme de tip economic devine o consecinta fireasca. Romania este o tara cu crestere economica, cu evolutie pozitiva a unor indicatori, cu disponibilitate catre reforme (cel putin declarativ), cu intelegere a regulilor pietei, cu cea mai mare crestere a consumului din tarile regiunii. Cu toate acestea, cresterea nu se regaseste inca in bunastare efectiva la nivelul populatiei. Discutarea acestui paradox ar putea rezolva problemele de nivel de trai, dar ea este ocolita.
In orice societate, deciziile legate de cresterea bunastarii vizeaza nivelul indicatorilor economici. Acolo se intampla cele mai mari modificari: reglaje ale dobanzilor, ale taxelor si impozitelor, stimularea unor sectoare economice etc. Aici insa stam insa foarte slab. Nu neaparat pentru ca nu avem specialisti in economie (dinamica inselatoriilor de tip financiar arata ca avem o creativitate nelimitata in domeniu), ci mai degraba pentru ca nu suntem dispusi sa acceptam logica economica in interiorul regulilor politice si de imagine. Si aici nu ma refer doar la politicieni, dar si la analisti politici, jurnalisti, economisti, lideri ai societatii civile, intelectuali in general.
Una din cauzele pentru care economia nu se impune ca reper al vietii publice din Romania este caracterul plebiscitar al deciziilor publice. In Romania, accentul pe imagine a facut sa creasca foarte mult pretentia democratizarii. Astfel, majoritatea politicienilor de succes invoca sprijinul populatiei pentru decizii, strategii sau actiuni politice. Aceasta „democratizare” implica discutarea subiectelor pe intelesul tuturor oamenilor, astfel incat acestia sa isi dea acordul, prin vot, raspuns la sondaj si, mai nou, prin participare la referendum. Si in economie exista democratie, dar ea nu inseamna acces la decizii pentru toata lumea. Democratia ar trebui sa insemne mai degraba transparenta deciziilor. Cei care nu au nici informatii, nici pregatire profesionala si nici experienta directa nu pot avea pretentia de a participa la decizii, doar pentru ca politicienii le permit acest lucru (fapt valabil in toate domeniile, nu doar in economie). Prin democratizarea excesiva a actului decizional in acest sens, se elimina responsabilitatea decidentului. Iar prin aceasta eliminare a responsabilitatii se ajunge la o clasa politica (precum cea actuala) care se ascunde mereu in spatele sondajelor de opinie si care refuza sa discute deschis care sunt optiunile reale ale Romaniei.
O alta cauza vine din sens contrar: chiar economia prezinta solutii si explicatii care nu au legatura foarte mare cu societatea in care traim. Fiind prizoniera a paradigmei deciziei rationale, stiinta economica esueaza in explicarea comportamentelor institutionale si individuale din Romania. Conform acestei paradigme, maximizarea rationala a utilitatii ar fi trebuit sa conduca, in acesti ani, la rezultate mult mai spectaculoase, la o scadere a coruptiei, la o performanta mai ridicata a clasei de mijloc. Tranzitia noastra de la comunism la capitalism nu poate fi explicata insa doar prin mecanisme pur rationale. Exista in prezent un curent, denumit „noua sociologie economica”, dezvoltat de autori care au inteles ca economia are nevoie, pentru a putea explica mai mult si mai corect, si de altfel de abordari decat cele care deriva din rationalitate. Multi din agentii economici (precum si cei politici) nu actioneaza doar pe baza optimizarii propriei situatii pentru ca, in absenta unei informatii suficiente, raportarea se schimba, fiind orientata catre adversar si nu catre propria situatie. Actorii politici si cei economici se afla mai degraba intr-o situatie de incertitudine decat intr-una de risc si, prin urmare, discutia nu poate evita dependenta de norme, de traditii, de obiceiuri, de stereotipuri, de conventii, de relatii de putere, de simboluri etc. Acolo unde domina incertitudinea (iar Romania e un astfel de loc, in politica si economie), maximizarea isi pierde sensul, iar explicatia economica pare simplista si detasata de realitate. Poate si din acest motiv economistii care incearca sa explice public fenomene doar prin teoriile invatate in scoli esueaza si, pentru a-si pastra o anumita nota de profesionalism, se refugiaza in exprimari docte sau chiar ezoterice.
Cu toate acestea, economia face inca parte din viata noastra si o influenteaza mult mai mult decat o fac disputele dintre PNL si PD, ciocnirile dintre social-democrati sau preocuparile privind concediul presedintelui. Codul fiscal, recomandarile BNR sau deciziile luate recent la G8 sunt insa foarte putin internalizate, consecintele lor fiind prezentate opiniei publice mai degraba ca parte a unui razboi global intre persoane. Economia s-a autoexclus din viata publica romaneasca. Procesul nu este insa ireversibil. Economia poate oferi societatii o dezbatere care pana acum a lipsit – despre solutiile prin care cresterea economica sa redevina una sanatoasa sau prin care creditarea sa fie extinsa pe scara larga – propunand romanilor teme pe care politicienii evita sa le abordeze: care trebuie sa fie modelul de succes individual, care sunt domeniile pe care le putem stimula, care sunt practicile la care trebuie sa renuntam si cum putem transforma goana dupa bani din prezent intr-un mult mai sanatos „pursuit of happiness”.
Articol publicat si in Ziarul Financiar
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro
